Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Vosganian, o primadonă mistică abuzată?
2015-02-15
3

 

E greu de discutat pe fond cazul Vosganian (sau mai corect, Vosganian-Videanu, că oamenii au făcut acelaşi lucru pe mandate succesive) din cauza show-ului penibil prestat în Senat de aspirantul la Nobel şi fostă viitoare speranţă a dreptei româneşti din anii ’90, când tot felul de doamne bine străvedeau în bufonul care era de pe atunci un soi Crin Antonescu avant la lettre. Mafia din energie, deşi e şi ea balcanică, nu siciliană, deci are propriile momente de cedare emoţională şi căderi în misticism, trebuie că a intrat în pământ de ruşine după reprezentaţia burlescă, kitsch a literatului. Are aerul că a murit Adrian Păunescu şi a lăsat în loc pe Vosganian în rolul de histrion parlamentar sentimental cu voce bubuitoare şi o lacrimă în barbă.

Însă astea fiind spuse, întrebarea delicată şi paradoxală este dacă nu cumva primadona cu cioc din Senat are pe undeva dreptate, fiind abuzată de procurori. Cel puţin Călin Popescu Tăriceanu aşa crede atunci când zice că e bine că s-a respins cererea de anchetare, deoarece ea ar fi creat un precedent periculos: “dosarul … nu se refera la presupuse fapte de coruptie ale unui senator, ci pune in discutie o decizie politica a unui ministru in functie, concretizata printr-o hotarare de Guvern. .. Un vot in favoarea cererii procurorului general … ar fi creat precedentul potrivit caruia orice decizie a Executivului si a oricarei autoritati publice ar fi putut fi cenzurata in viitor de catre procurori. Un asemenea precedent devenea periculos, pentru ca el ar fi deschis calea spre transformarea Romaniei intr-o republica a procurorilor.” Restul aici.

Cu alte cuvinte, ministrul Varujan n-a făcut decât să guverneze, bietul om – păgubos, dar procedural corect – cu măsuri pe care le-ar aproba-o oricum 75% din popor dacă le pui la vot: să dăm energie ieftină la industria “naţională” (recte, a lui Niculaie), pentru “susţinere de locuri de muncă, etc”. Această iluzie – că te poţi dezvolta cu subvenţii pentru o industrie care vinde produsul final mai ieftin decât suma resurselor pe care le consumă, ca pe vremea URSS; că ăştia mai plătesc nişte impozite, mai angajează nişte oameni, etc – e greu de scos chiar din capul oamenilor de bună credinţă, atracţia ei fiind naturală, iar argumentul avantajului comparativ al lui Ricardo fiind ceva complet contra-intuitiv pentru majoritate.

La câte înjurături şi ameninţări cu procese am primit pe fax de la Ioan Niculaie, pentru că ne-am legat de gazul lui ieftin, cerând din 2011 încetarea vandalizării (vezi raportul EFOR aici) nu putem fi suspectaţi că am avea o simpatie pentru politica energetică tip Vosganian-Videanu. Calculam noi de pe atunci că fiecare familie cotizează 40 dolari pe an în sprijinul celui mai bogat om din România, de pe vremea când nu se punea problema arestării vreunuia dintre ei (sau a lui Niculaie).

Dar afacerea Vosganian-Videanu ridică poporului o întrebare inconfortabilă şi nu ştiu dacă lumea, chiar cea care nu-i suferă pe cei doi, e pregătită pentru implicaţiile sale mai generale: dacă cei doi nu au luat mită de la Niculaie (ceea ce pana acum nu s-a discutat) ci doar au iniţiat şi trecut prin guvern o decizie paguboasă pentru bunăstarea generală, cât de departe putem merge cu criminalizarea unei asemenea acţiuni? Eu de exemplu consider că există în România şi UE multe politici industriale (adica subvenţii pentru firme mai mici sau mai mari) şi agricole (celebra subvenţie a UE) care sunt păguboase pentru societate, deoarece pe medie mai mult pierdem decât câştigăm din ele, redistribuţia mergând în favoarea unor grupuri de interese mici, dar gălăgioase şi bine organizate, nu nepărat sărace dar abile în dialectici sucite pentru a justifica “obiectiv” perpetuarea subvenţiei (ca şi dl Niculaie).

În aceste cazuri, cât e răspundere politică şi cât juridică pentru decizii care ne-au sărăcit pe toţi câte puţin în avantajul unora? Unde se termina prostia onestă şi începe “subminarea economiei”? Unde se termină justiţia şi începe politica, legitimă şi inevitabilă în guvernarea unui stat? Pot eu merge în tribunal împotriva oricui “sărăceşte societatea” prin redistribuiri care mie nu mi se par ok, sau las judecata asta doar votanţilor în alegeri? Şi dacă da, cum facem când mie mi se pare o decizie păguboasă, dar ţie nu? Cum putem calcula exact dacă societatea a sărăcit într-adevar, de vreme ce măsura adoptată a produs nişte consecinţe reale observabile, dar ne-adoptarea ei e doar o ipoteză, deci calculăm un contra-factual, cu toată imprecizia şi dezacordurile de rigoare?  Şi mai departe: dar poate că uneori ne asumăm în cunoştinţă de cauză o creştere a PIB mai mică, deci o sărăcire relativă pe medie, pentru a face mai multă redistribuţie, deci echitate socială? Cum judecăm aici paguba?

Va stabili oare implicit justiţia în acest caz (Vosganian-Videanu) că piaţa liberă şi preţurile stabilite de ea sunt singurul aranjament în regulă, iar distorsionările de preţ prin politici de un fel sau altul, mai inteligente sau mai puţin inteligente, sunt suspecte? Adică, suspecte chiar atunci când nu se dă mită la schimb? Deoarece la ambii miniştri se pare că e vorba nu de corupţie în dosare, ci de “abuz în serviciu”. Sau ceea ce incriminează procurorii nu este principiul de a produce pagubă societăţii, cu care vedem că n-o scoţi la capăt, ci încălcarea unor reguli procedurale – cu alte cuvinte chiar politicile guvernamentale proaste sunt ok atâta vreme cât adoptarea lor nu încalcă nişte legi în vigoare.

Pentru că dacă este aşa, e remarcabil cu câtă abilitate mută împricinaţii discuţia în teritoriul libertăţii unui guvern suveran de a lua decizii politice, când de fapt Vosganian şi Videanu au încălcat pur şi simplu nişte legi existente când au dat energie ieftină punctual, unui afacerist anume, prin ordin de ministru, ceea ce reprezinta infracţiune chiar fără mită la schimb. Iar stenogramele prezentate acum în dosar, cu replicile premierului Tăriceanu, confirmă că toată lumea în guvern şi Ministerul Economiei realiza foarte bine ce făcea – anume, “îi făceau curul mare lui Ioan Niculaie” iar asta “bate la ochi”, după cum bine zicea aici încă din 2009 fostul secretar de stat Tudor Şerban, anchetat şi el.

Această distincţie – între politica guvernamentală, chiar proastă, şi faptele ilegale – ce stă la baza cazului Vosganian-Videanu mi se pare fundamentală şi trebuie bine înţeleasă de publicul român, pentru a nu crea idei false sau o delegitimare a deciziei politice în general. Atât procurorii care instrumentează dosarul cât şi presa şi comentatorii au o datorie să explice clar şi repetat aceste chestiuni, deoarece publicul este deja suficient de confuz şi cinic oricum, şi fără a mai fi alimentat cu diversiuni precum cea a lui Tăriceanu de mai sus.

Cât despre Varujan, el demonstrează că e capabil, dacă ajunge iar la ananghie, să se lase în desuurile cu floricele şi să sară de la trambulina de 50 cm în apa călduţă a naţionalismului economic: mă persecută aparatul represiv al lui Băsescu pentru că am sprijinit industria patriei!

 

TAGS : Sorin Ionita Vosganian Videanu industrie EFOR economie
Recomandari
Comentarii
Dan B__ 2015-02-16
Cu putin interes se poate dovedi interesul indirect al penibilei primadone in industria gaziera.Unul din consilierii sai apropiați era proprietarul unei fabrici de echipamente si instalații ,furnizor serios pt Nicolae.Cercetati Conexiunile Armax Medias......
offtopic 2015-02-15
Poate ar fi bine sa se treaca la finantarea de la buget a partidelor si a campaniilor. Cu limitari, totul echitabil. Cu inasprirea pedepselor pentru finantarile la negru pe mai departe (ca vad ca Ponta ar prefera sa se suga de la doua oi: si de la buget si din "donatii"; iar donatii stim deja ce inseamna, mersi, nu mai vrem "donatii") si pentru cei care nu profita de "promotie". La pachet as da o amnistie pentru ultimii vreo 15 ani. Toate partidele, politicienii, afaceristii sa dea pe fata, cu acte (sa scoata documentele de pe unde sunt dosite), cu declaratii, toate sponsorizarile ascunse ale partidelor, candidatilor sau campaniilor. Cei pocaiti sa fie exonerati juridic, eventual sa le fie interzise functiile publice, activitatea politica. Banii bagati in buzunare personale sa fie totusi imputati. Mi s-ar parea destul de corecta o astfel de abordare. Exista o ipocrizie a societatii care-si voteaza mariri de pensii si salarii, tot felul de pomeni, dar unor categorii le refuza drepturi similare: primarii, politicienii, doctorii etc, trebuie sa aiba salarii care nu le permit sa-si desfasoare activitatea, nu mai zic sa circule sau sa traiasca intr-o casa de om, sa-si ia o vacanta, o carte. Indraznesc deci sa insinuez ca si societatea e vinovata ca a impus o situatie care determina ilegalitatile respective, in legitima aparare, daca vreti. Cine iese si toarna sa aiba protectie pentru finantarile ilegale facute la partide. Sa se plateasca in justitie doar pentru banii furati pentru sine. Asa putem trece rapid intr-o noua era, intra si partidele in legalitate, se pot focaliza asupra altor mize decat cele de finantare a partidului, se reduc cheltuielile electorale, se mai sparg cercurile astea vicioase politic-afaceri, se elibereaza politicul de sub pantoful afaceristilor. Bineinteles, refacute legile electorale, partidelorr, finantarii. De ex pt. campanii sa se puna pe site tot materialul, toate cheltuielile, cu preturi, cu totaluri, un banner la politie, un mesh la prefectura... Nici nu mai trebuie sa verifice ONG-urile declaratiile de cheltuieli ale partidelor, o fac localnicii, pe loc. Poate ar trebui sa se propuna asa ceva si pentru revolutie, macar sa clarificam ce a fost atunci.
Felix 2015-02-15
E atat de sigur ca Vosganian nu a luat mita? Pentru el? Pentru partid? Pentru vreo fundatie? Cand vad muntele de atentionari ignorate (nici macar Tariceanu nu era convins la inceput) nu mi se pare credibil ca Vosganian a fost doar un "idiot util"
Total 3 comments.
820
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.