Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Merită Grecia un Plan Marshall? Probabil, dacă învaţă ceva din precedentul
SORIN IONIŢĂ - - - -
2015-02-10
International
3

Atenei i se cere să nu mai acumuleze datorii noi înainte de plata vreunei dobânzi sau sume oarecare creditorilor.

 

 

De când s-a conturat venirea Syriza la gu­vernare, odată cu anunţarea alegerilor an­ti­cipate, susţinătorii partidului şi ac­tua­lu­lui Guvern Tsipras au folosit Planul Mar­shall ca ciomag retoric, în discursuri şi pe Internet, contra Angelei Merkel. Ac­tualul ministru de Finanţe Varoufakis, economist po­pu­list şi blogger – vor­be­ş­te bi­ne, e anti-plicticos şi în plus super-sexy, cu fi­gură pentru marele ecran –, s-a specializat în gesturi sim­bolice şi referinţe risquée la istoria contemporană a Ger­maniei. Dacă Berlinul a beneficiat de X, Y, Z după război, inclusiv ştergere de da­torii, atunci de ce nu şi Grecia acum? De unde atâta nedreptate pe lume?

 

Chestia sună bine moralmente, dar numai până începi să te uiţi la detalii, unde apar surprizele. Planul Marshall e acel efort de asistenţă al SUA pentru reconstrucţia Eu­ropei răvăşite de război, demarat în 1947. În conştiinţa publică, el e perceput ca fi­ind un ajutor „pentru Germania“, o mână generoasă întinsă de învingători învinşilor (prin contrast cu aranjamentele meschine de la Versailles în 1919). Imaginea e în­tre­ţinută de faptul că Berlinul a fost re­cu­noscător pentru susţinere, în mod public. De exemplu, a făcut o donaţie importantă SUA în 1972, cu care s-a înfiinţat actualul German Marshall Fund of the US, o fun­daţie-memorial care finanţează schimburi şi cooperare între continente.

 

Asemenea gesturi vizibile de recunoştinţă alţii n-au prea făcut. Pentru că, desigur, au existat şi alţi beneficiari de asistenţă prin Planul Marshall. Mulţi. De fapt, ma­joritatea statelor europene au fost pe listă, iar guvernul SUA a oferit ajutor şi ti­ne­re­lor ţări socialiste (deci şi României); dar, din motive ideologice, niciuna (cu ex­cep­ţia Cehoslovaciei) nu a do­rit să ia bani americani.

 

13 miliarde de dolari (cam 140 miliarde de dolari în preţurile de azi, comparabil cu bugetul anual al UE) au fost folosiţi între 1948 şi 1951 pentru susţinerea eco­nomiilor europene, cu efec­te spectaculoase, peste aş­teptări: creşterea eco­no­mi­că s-a relansat rapid. A ră­mas însă distorsionată în imaginarul co­lec­tiv împărţirea sumelor: Germania nu a fost nici pe departe principalul beneficiar al Planului Marshall, grosul mergând la aliaţi. Topul arată aşa: Marea Britanie (3,3 miliarde); Franţa (2,3 miliarde); abia apoi Germania (1,4 miliarde) urmată în­dea­proape de Italia (1,2 miliarde) şi Olanda (1,1 miliarde); iar în continuare încă 11 alte ţări.

 

Şi mai corect este calculul asistenţei per capita de locuitor. Dacă excludem micile state scandinave, atunci principalii be­ne­ficiari sunt cei din tabel.

http://www.revista22.ro/nou/imagini/2015/1299/tabel.jpg

Cu alte cuvinte, Grecia a primit prin Pla­nul Marshall ajutor per capita mai mult decât Germania şi de şapte ori mai mult decât inamicul istoric, Turcia. În plus, a fost prima ţară care a beneficiat de sume, încă din ianuarie 1947, alături de Turcia, pentru că ambele erau privite ca barieră în calea expansiunii sovietice.

 

Desigur, Germania n-a primit după război doar acest ajutor de 1,4 miliarde de dolari, ci şi o restructurare a debitelor, pentru că datoria sa publică după episodul nazist – o aventură bazată pe îndatorare ne­sus­tenabilă şi jaf în teritorii ocupate, iar nu pe vreo formulă magică de relansare eco­nomică descoperită de Hitler, cum mai cred şi azi nu puţinii săi apologeţi cu ochi umezi – ajunsese la 600% din PIB. Pentru comparaţie, fără vreun război pe jumătate de glob sau altă justificare de anvergură similară, Grecia a ajuns la 175% (România şi alte state din zonă au în jur de 40%).

 

Bună parte din datoria Germaniei venea din perioada Republicii de la Weimar, adi­că a regimului democratic, la care se adău­gau reparaţiile stabilite la Versailles. Şi ea a fost parţial restructurată, însă con­di­ţio­nat de programul de reformă economică, pe care Germania l-a urmat neabătut du­pă 1947; datoria a fost integral achitată de statul german în 2010! Este exact ce i se cere Greciei azi: nu să plătească pe loc, cum e versiunea de tabloid; e vădit im­po­sibil. Nici măcar să achite integral do­bân­da: nivelul aplicat de piaţă statului grec după intrarea populiştilor la guvernare (radicali de stânga cu radicali de dreapta) a suit la 10%. Dar hai să facem un calcul doar cu 6%, pentru că datoria e una is­torică şi există înlesniri. 6% la 175 în­seamnă 10,5% din PIB, adică aproape un sfert din bugetul consolidat al ţării de 45% din PIB (incluzând autorităţi centrale şi locale, fonduri sociale şi de pensii etc.). E clar că n-ai cum să plăteşti un sfert din bugetul ţării dobândă în fiecare an.

 

Ce i se cere Atenei este deci să nu mai acu­muleze datorii noi înainte de plata vreunei dobânzi sau sume oarecare creditorilor. Adică, acel 175% să nu înceapă iar să ur­ce, ci să scadă încet, încet. Asta înseamnă ca măcar anul 2015 să-l închidă pe un mic plus, ca dovadă de efort şi bună-credinţă în reforme, apoi om vedea noi ce facem şi cu sumele restante, cât şi cum le re­du­cem. Este exact ce începuse să facă Gu­ver­nul Samaras, mai dificil şi mai lent decât aştepta lumea isterizată de criză, e drept, dar în direcţia cea bună. Şi exact ceea ce ezită să-şi asume noul guvern, din teama de votanţi, cărora le-a promis iresponsabil şi fără vreun temei economic să dea din nou drumul la robinetul cu cheltuieli pe datorie, sperând că asta va produce creş­tere şi bunăstare, deci PIB mai mare. Asta nu se va întâmpla însă, dacă banii se duc pe reangajarea funcţionarilor restructuraţi şi pe noi ajutoare sociale, fireşte; eco­no­mia nu se va relansa, iar datoria va începe iar să urce.

 

Nu asta a fost logica Planului Marshall iniţial, care a funcţionat chiar şi în Grecia, pentru că alta a fost abordarea guvernelor de atunci şi pentru că una este revenirea economică după un război mondial dis­tru­gător şi alta ieşirea dintr-o criză uzuală de sistem într-o societate, totuşi, paşnică şi aşezată, în ciuda retoricii apocaliptice la modă. Datoriile se pot renegocia sau şter­ge. Ceea ce contează e ca asta să se facă si­multan cu acea schimbare de com­por­ta­ment care înlătură cauzele pentru care ele au apărut; altfel, totul e în zadar.

TAGS :
Mai multe din International
Comentarii
Christi 2015-07-01
cel mai radical lucru pe care l-a propus "populistul" Varoufakis in privinta datoriilor, a fost ca rasplata acestora sa fie legate de cresterea economica, tocmai ca sa se poata plati cat mai mult inapoi. reformarea economiilor/statelor dupa al doilea razboi mondial a insemnat inclusiv creeare statului social, deci sa invatam...
junkie vs repo 2015-02-12
Cred ca se practica niste chestii incorecte cu imprumuturile astea.1.N-ar trebui sa se permita sa se imprumute oricine si oricat. Unii nu se califica sa isi ramburseze datoriile. Asa cum un sofer incepator dar responsabil isi pune lamaia si merge pe banda inceata, asa si incepatorii care se indatoreaza ar trebui sa poata lua imprumut mai putin, pe perioade mai scurte si abia apoi sa poata sa ia mai mult, daca reusesc sa-l plateasca imprumutul mic. 2.Banca ar trebui sa poarte si ea o parte din responsabilitate daca imprumuta un tampit. Pentru ce e platita banca? Pentru expertiza. Pai s-o demonstreze ca sa castige. 3.Crizele economice sunt inevitabile. Ce e echitabil in a lasa oamenii someri in criza dar a continua a le cere sa-si plateasca imprumuturile, pe care banca li le-a dat. Cine stie mai bine ca vine criza? Amarasteanul sau banca? Ca sa nu mai zic ca poate tocmai banca e responsabila de criza... Ar putea sa se dea o lege, cand e criza, e time-out, se suspenda ratele, pentru cine vrea. Mai trebuie definita criza. Apoi alta chestie: doar cetatenii si firmele sunt lovite de criza? Bancile nu? Ele continua sa culeaga ratele cu dobanzi de la indatorati? Ce bine e sa fii bancher, iti merge bine si in criza. Care criza, am mai zis... 4.Nu inteleg de ce bancile au voie sa vanda creantele. Unor neamuri proaste. La urma urmei, e afacerea lor, bancile au evaluat si ele au semnat. Ar fi corect ca sa-si asume si consecintele rateului, a incompetentei de care au dat dovada cand au dat "produsul" financiar unui anume amarastean si cand n-au prevazut criza. Sa-si asume pierderea. As da lege sa nu mai poata vinde dezastrul lasat de ele. Sau daca creanta se vinde ieftin atunci si datoria sa se reduca proportional. Asa e etic. Eu n-am voie sa-mi vand datoria? Gasesc un junkie si-l platesc sa semneze. Si atunci jocul continua de la egal la egal: junkie contra repo men.
Felix 2015-02-11
Las ca le repereaza rusii si chinezii finantele si onoarea.
Total 3 comments.
1553
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.