Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Ţara lui Năstase, ţara lui Băsescu
2014-10-17
18

De ce vrea Băsescu sa se sinucidă politic pe final de mandat, cum bine zice într-un articol Dan Tapalagă, e dincolo de puterea noastră de înţelegere. Istoria nu ne învaţă multe despre asemenea gen de motivaţii; mai curând le găsim în Shakespeare.

Dar de aici până la a repeta întruna că ţara lui Băsescu e tot ţara lui Năstase, că el a ţinut tira aceloraşi corupţi moşteniţi de la precedesor, cum e linia canonică a idioţilor utili de când cu cazul Microsoft, mi se pare cale lungă. Pe care nu poţi s-o faci decât cu ajutorul sistemului de duble standarde care fac gloria vieţii publice româneşti: pe unul îl măsori după Merkel, pe celălalt după Jean-Bédel Bokassa – şi găseşti că da, domnule, măcar al nostru e mai educat şi colecţionează hărţi.

De fapt povestea e ca la radio Erevan: România lui Băsescu este fix ca România lui Năstase, numa’ cu nişte mici diferenţe:

- fără Năstase

- fără Vântu, Voiculescu & SRS şi cu banii lor furaţi confiscaţi la buget

- fără Mitrea, Nicuşor şi mulţi alţi baroni decapitaţi deja sau pe făraş, inclusiv Hrebe & tata socru care se pregătesc acum

- fără Pinalti, Fenechiu&prietenii de la Iaşi, fără Blejnar şi încet-încet fără lotul Cocoş&comp care au ieşit la încălzire

- cu fratele lui Băsescu la bulău (mafiot cam mărunţel ca să binemerite în această listă de top, dar să-l punem totuşi măcar aşa, ca notă de culoare) şi doamna în roz simţindu-se nu prea bine la audieri

- fără găştile de înalţi magistraţi şi sindicalişti ai justiţiei plimbate în lesă de Cătălin Voicu şi alţii ca el

- cu Ciuvică liber s-o toarne la procuratură pe Monica Macovei pentru răspândire de informaţii false, după ce Macovei îl apărase pe Ciuvică în 2003 de Năstase, care îl turna la procuratură pentru răspândire de informaţii false.

In afară de aceste fleacuri, asemănări una şi una. Păi n-au dreptate comentatorii cu discernământ care ne vor argumenta că şi cu Năstase câştigător în 2004 tot aici am fi ajuns, aşa cum şi în 2009 li se părea totuna dacă se alegeau Băsescu ori Geoană, erau interşanjabili: aceeaşi lumină, sau mizerie, după caz?

In realitate, desigur, diferenţa crucială e că ţara lui Năstase chiar a fost a lui Năstase, pe când ţara lui Băsescu nu-i a lui Băsescu.

Articol publicat și pe www.contributors.ro

TAGS :
Recomandari
Comentarii
MIHAI 2 2014-10-20
In tara lui Nastase - Nastase nu avea la activ cativa ani de inchisoare. ****** Dar in Tara lui Nastase nici Basescu nu avea 300 de hectare , pe care le-a dobandit in Tara lui Basescu nu el , ci fiica lui - notarita ****** Problema este ca in Tara lui Nastase Ioana nu era notarita ***** A ajuns notarita doar in tara lui Taticu ***** si in ministeriatul lui Mamica Monica **** Nici EBA nu era ceva in Tara lui Nastase .....si fiind cam slaba de minte a reusit sa nu mai fie nimic nici macar in Tara lui taticu.
neantul valah 2014-10-21
sa avem pardon esti afon onorabil
Theodor Marcean 2014-10-19
Atata timp cat 40 la suta dintre cetatenii constienti,adica cei care se prezinta la vot,voteaza socialistii,Romania ramane,mai mult sau mai putin,tara rudelor si prietenilor lui Nastase.Nici un partid socialist,din aceasta lume moderna,nu a explicat,inca,impotriva cui lupta acest partid,nascut sa darame burghezia exploatatoare.Chiar daca aceasta burghezie s-a dovedit,in cele din urma,clasa sociala fara de care nu se poate concepe nici industria,nici agricultura moderna,ambele avand,acum,fundamentul in cercetare,care este tot o inventie a burgheziei din timpul revolutiei industriale.Inertia maselor muncitoare de a urma cauze pierdute este atat de descurajatoare,incat avem nevoie de mult simt al umorului pentru a nu sfarsi plangandu-ne de mila.
mircea - errata 2014-10-19
In comentariul meu de mai jos am vrut sa spun USl o forta bolsevic-nationalista de 70%. Bolsevica: pt miscarile politice si discursul bolsevic de parca s-ar adresa unor prosti. Nationalista: pt declaratii de tipul sa nu ne dea nimeni noua lectii.
mircea 2014-10-18
Va multumesc pt articol dle Ionita. Sint dintre cei care nu aproba alegerea dlui TB pt prezidentiale, dar trebuie sa recunosc ca a fost fortat de intelegerea de tip sistem a 2 sefi de partid care au exclus de la negocieri orice alte partide si au ignorat un important segment de alegatori, cei asa zis basisti. In plus, pare sa sustina tacit un alt candidat. La fel cum trebuie sa recunosc ca mult criticatul sau pact pe justitie da rezultate exceptionale. Dar in nici un caz nu uit ca in acesti ultimi 2 ani de putere bolsevic-comunista de 70% a USL, TB a fost singurul care a aparat vizibil statul de drept. Nu imi place campania negativa, dar daca ne scapa de dezastrul national al fagmiliei Ponta pot sa o accept. Ca si dl Lazarescu, nu cred ca pt a consolida statul de drept va putea urma o perioada de liniste cu parlamentul penal pe care il avem, si institutii ca CNA si avocatul poporului confiscate.
silenzio-stampa 2014-10-18
nu-mi dau seama daca articolul nu ar trebui sa fie un comentariu partizan si comentariile sa fie de fapt articolul pentru calitatea lor jurnalistica.
cetateanu4 2014-10-18
nu putem compara Paunescu cu Dinescu (sa ma scuze Cartarescu), Basescu a fost FSN-istul alfa. au fost si presiuni din partea UE sa se realizeze ce s-a pomenit mai sus, iar lepadarea lui de Daniel Morar si Macovei si sprijinul pt simbolul coruptiei clanului advers A3(sa-i zicem B1Tv-Udrea) nu face decat mai plauzibil scenariul poporului din scara blocului,ca cearta dintre cei 2 clovni (Ponta-Base) e show ieftin. daca vrem lobby european (gratis,sincer), avand in vedere trendul actual nationalist, cu Iohannis am avea aripa "european dream"-cu destule resurse, si oricum singurii dispusi sa puna umarul, am deveni un adevrat model de tara a Europei
Catalina 2014-10-19
Asa se vede si din Germania..corecta analiza!!
mihailstanciu 2014-10-18
Articol necesar,mai ales dupa avalansa Tapalaga>Ene>Pora>Cornea>Mungiu&comp care vrea sa-l ingroape pe Presedinte dar se ingroapa pe ei insisi printr-o grava confuzie categoriala,intre realizarile majore ale lui Basescu pentru tara(stat de drept,ancorare de occident,demascarea oficiala a comunismului) si comentarea in cheie catastrofica,sau parti pris,sau ranchiuni personale a actiunilor politice ale Presedintelui in ultimii doi ani.Eronate sau deplasate,gresite tactic sau aparente cedari,aceste actiuni sunt oricum le-ai lua,paruieli politice neimportante,mai ales in contrast cu prima categorie care foarte probabil a schimbat istoria Romaniei.Multumim pentru referinta Lear,dle Ionita.Numai ca si asta este tot ca la Radio Erevan,sinuciderile politice ale lui Lear si Bsescu au tot atata legatura cat are Basescu cu incalzirea globala.(poate scrieti odata si ce intelegeti dvs ca fiind sinucideri).Ca si in comparatiile cu epoca comunista dupa care atatia par a jindui,o lista ca cea a dvs.era necesara pentru trezirea celor care pot fi treiti.Intorcandu-ne la sinucidere , cei mi multi il invinuesc pe Presedinte ca nu a lasat in urma un urmas sau o dreapta puternica si se tot tine de fusta dnei Udrea.Insa de a gasit de cealalta parte?Un lider vindictiv decis sa desfiinteze PDL infiintat de Basescu.Refuzul explicit sau nu de a colabora cu Presedintele,al carui nume a devenit tabu.Lipsa exprimarii oricaror regrete pentru 2012.Lipsa unei vointe de a continua,chiar dandu-l naibii pe Basescu,reformele incepute de acesta.Intrebari hamletiene daca se va colabora sau nu cu Ponta.I n fata acestor atitudini ale dreptrei nu prea reusesc sa vad relevanta preferintei lui Basescu pentru Udrea.Se vor fi sinucigand si Presedintele si Noua Dreapta.dar aceasta din urma o face cu mult mai mult gusto. Va multumesc oricum pentru articol,dle Ionita.Poate in loc de Lear referinta principala ar fi trebuit sa fie “desteapte-te romane”
Io din popor 2014-10-17
odata ce domnul Basescu a ajuns presedinte in 2004, referentialul trebuie sa fie proiectul sau managerial raportat la realizarile sale manageriale si nici decum cum ar fi fost tara condusa de domnul Nastase si aici domnul Basescu sta catastrofal! si una din explicatii consta in faptul ca domnul Sorin Ionita a considerat pe-atunci ca tara nu are nevoie de autostrazi si domnul Basescu chiar si-a insusit discursul! Domnul Ionita a spus ca tara nu are nevoie de cai ferate si domnul Basescu l-a ascultat si nu avem nici cai ferate! domnul Ionita a tacut malc in chestiunea flotei si la fel a facut si domnul Basescu! domnul Ionita a tacut malc in ceea ce priveste idealul national, cel legat de unirea cu republica Moldova si domnul Basescu nu a intreprins nimic in acest sens! domnul Ionit a tacut malc in privinta unei strategii de producere a solidaritatii sociale, iar domnului Basescu nu i-a trecut prin cap niciodata asa ceva! de unde se vede ca domnul Basescu e nevinovat! in fapt asta si spune, previzibil si coerent si domnul Ionita! numai ca domnul Ionita, ca orice mare intelectual roman de dreapta nu-si asuma nici o responsabilitate si asta nu mi se pare corect!
diferenta specifica 2014-10-17
In tara fara Basescu, sper sa fie Basescu la bulau, cu tot cu Duduia. Cat despre sinuciderea politica pe care abia ati bagat-o de seama, omul e mort de mult, dar l-ati plimbat ca pe El Cid, bine intepenit in sa. Cat despre moartea basismului, fie-i tarana usoara! Dar, capul sus si condoleante, exista viata dupa doliu, sustin psihologii.
Fibonacci 2014-10-17
Excelent! Si cu permisunea autorului, sa mai adaug ceva:Cred ca unii PSD-isti se simt chiar ofensati daca se identifica "tara lui Nasatse" cu tara lui Basescu ! In cel mai bun caz ar acceptat ca "micile greseli" ale lui Nastase au fost amplificate si consolidate sub regimul Basescu ! Cum stau de fapt lucrurile se vede din "plusurile" pe care le epoca Nastase, foarte bine enumerate in articol. Si as mai spune ceva: sunt sigur ca in istorie Nasatse va mai intra cu ceva " in plus" fata de Traian Basescu. Cu 4 ani de puscarie (condamnarea) pentru santaj si luare de mita ! Si nu stim daca nu va mai urma ceva, fiindca apele pesediste sunt foarte involburate si nu se stie ce va mai aduce viitura DNA pentru ei !
c.radu 2014-10-17
Totusi, parca ar trebui sa fie si mai involburate. Am in vedere faptul ca pe Dragnea n-au reusit sa-l prinda in valtoare, desi fraudele facute la referendum sunt bine cunoscute. Ne apropiem cu pasi repezi de alte alegeri, iar el este tot pe pozitie, urmand sa se ocupe, din nou, avand si mai multa experienta, de fraudarea alegerilor.
Gladiatorul 2014-10-17
Si in afara turnatoriilor lui Ciuvica la Parchet impotriva doamnei Macovei, Mugurel mai face ceva. In aceasta campanie electorala Mugur Ciuvica (care nu s-a saturat de intoxicat lumea la Antena 3) organizeaza pentru, hai sa-i zicem partidul lui Tariceanu, Crosul Civismului Romanesc. Or fi inteles "oamenii" ca se apropie sfarsitul dezorganizarii mintilor romanilor prin nefunctionarea institutiilor?
valexandru 2014-10-17
deci, lumea mai si gandeste.... Multumesc ...
Scifi 2014-10-17
Corect! Ma tem ca dl. Tapalaga aluneca putin in cealalta extrema incercand sa fie necrutator cu toata lumea, inclusiv cu Basescu. I-as aminti din nou dlui Tapalaga intalnirea sa de la Palatul Victoria cu Ponta, unde si-a propus sa fie necrutator, dar a esuat lamentabil, inecat in tupeul fenomenal al Plagiatorului Mafiot. Ce vreau sa spun: e bine si sa vezi toate nuantele, sa nu-ti scape nimic, sa fii analitic pana la extrem, dar uneori e mai sanatos (si mai eficient) sa judeci lucrurile in alb si negru. Ceea ce dl. Tapalaga pur si simplu refuza sa faca, agatandu-se cu obstinatie de niste nuante de gri spalacit, in loc sa-si foloseasca energia luptand cu balaurul negru ca smoala.
soacra prostanacului 2014-10-17
Cred ca Ghita i-a gasit lui Tapalaga pretul corect ...
Felix 2014-10-17
"Ma tem ca dl. Tapalaga aluneca putin in cealalta extrema incercand sa fie necrutator cu toata lumea, inclusiv cu Basescu." Si totusi asta e caracteristica electoratului educat: nu un om este ales ci niste principii, idei, solutii propuse de un om. E un soi de contract intre alegatori si alesi. Nu poti sa ii ceri nimanui din acest electorat sa voteze ca fetele de la APACA (mai tine cineva minte?;)
Total 18 comments.
1057
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.