Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Yes We Can! Distrugerea Statului Islamic: Pariul final al administraţiei Obama
2014-09-14
12

Poate părea o ironie a destinului său politic, pe care şi l-a visat mereu pacifist şi reformator, dar miza crizei majore din Orientul Mijlociu atinge, în fapt, esenţa mandatului lui Obama. Nu proiectul asigurărilor de sănătate, ci eliminarea spectaculoasă a lui Osama Bin Laden şi deznodământul înfruntării islamismului politic vor da imaginea finală. Nu Obamacare, ci ISIS va pune ştampila istoriei. „Yes We Can” se va transpune astfel în bătălia epică a Americii împotriva urii, fanatismului şi violenţei jihadiştilor.

Nu întâmplător Statele Unite au pus recent Irakul chiar înaintea Ucrainei, ca gravitate şi importanţă în ecuaţia strategiei naţionale de securitate, şi au decis să-şi concentreze resursele pe frontul împotriva fundamentalismului islamic, lăsând Uniunii Europene dilemele negocierii finalului crizei ucrainene cu Rusia. Confruntarea din Ucraina nu este, la urma urmei, una a sfârşitului lumii, a supremaţiei binelui împotriva întunericului şi fanatismului, un război al civilizaţiilor, apocaliptic. Este o reîmpărţire şi o retrasare a sferelor de influenţă în cadrul sistemului relaţiilor internaţionale. Rusia, cu care în multe privinţe nu suntem de acord, este totuşi parte a lumii „în costum şi cravată”, lumea noastră, creştină (sigur, cu nuanţele ei), în care totul se discută, a raţiunilor de stat (bune sau rele), a soluţiilor negociate şi a compromisurilor, a tonurilor de gri. Americanii au împărţit lumea cu ei timp de cincizeci de ani şi nu au apăsat niciodată butonul nuclear, se cunosc bine unii cu alţii. Ştim că ruşii nu vor să lase Ucraina şi Moldova să aparţină Vestului şi asta e tot, al doilea Război Rece se va încheia până la urmă într-un nou echilibru de putere, rezultat dintr-o lungă şi complexă negociere, în care fiecare îşi va lua partea iar Ucraina şi Republica Moldova se vor federaliza, apoi diviza, fragmentele rezultate urmând direcţii geopolitice opuse. Afacerile Vest-Est se vor relua, pentru că interesele ambelor părţi o cer.

Problema cu „califatul” din Irak şi Levant e infinit mai complicată decât diversiunile de la Doneţk şi Tiraspol. Nu e nimic de negociat acolo, în praful roşu al deşertului. Sunt sisteme de gândire şi de viaţă fundamental diferite, între care nu există punţi de comunicare. Statul Islamic ştie că nu poate fi decât radical sau deloc. Puterea lor se bazează pe fanatismul absolut, pe intoleranţa extremă, nu pe raţiune şi negociere cu lumea de tip occidental. Dacă jihadiştii ar negocia pe fondul problemei (nu doar eventualele răscumpărări de ostatici, care doar alimentează războiul), s-ar destrăma ca grupare. Demenţa îi ţine uniţi, e forma lor de rezistenţă împotriva lumii raţionale. Este tipul de confruntare care se încheie numai atunci când una din părţi o elimină complet pe cealaltă.

Şi unii, şi alţii sunt convinşi în această confruntare de iremediabilitatea faliei care îi separă. Nu este o ciocnire a intereselor, ca în Ucraina, care se poate soluţiona cu o acomodare reciprocă, mai mult sau mai puţin echitabilă, ci o prăpastie între lumi incompatibile care, datorită globalizării, au ajuns în contact. E la fel ca întâlnirea nefericită a conchistadorilor europeni de acum patru-cinci sute de ani cu triburile de canibali. Lucrurile se terminau, de regulă, când unii îi împuşcau pe ceilalţi, sau invers, când cei din urmă îi mâncau pe primii la proţap. Ce să negocieze? Jihadiştii îi decapitează pe americani şi postează pe You Tube. Americanii îi vor îngropa în bombe pe jihadişti şi vor arăta asta la CNN şi Al-Jazeera, pentru ca „ciuma neagră” să nu se răspândească în tot Islamul. Dacă prin alte metode din epoca post-Saddam nu au putut să oprească extinderea radicalismului religios (sau, dimpotrivă, au creat condiţii pentru explozia lui), o vor face acum cu forţa. Altă cale nu mai există.

Vorbeam de ironia destinului politic. Primul preşedinte american de culoare, pe care îl cheamă şi Hussein, şi care şi-a câştigat poziţia pe fondul unui discurs critic la adresa intervenţionismului costisitor al predecesorului său în Afganistan şi mai ales în Irak, dar şi prin criticile la adresa strategiei Războiului contra Terorismului de după 11 septembrie 2001, îşi va încheia peste doi ani mandatele la Casa Albă „sub scut sau pe scut”, în funcţie tocmai de câştigarea sau pierderea campaniei de distrugere a Statului Islamic din Irak şi Siria (ISIS). De reuşita sau eşecul acestei campanii „îndelungate” (cum el însuşi a anunţat-o, acum două zile) depind nu numai modalitatea de ieşire din scenă a lui Barack Obama şi tipul de preşedinte care va veni la Casa Albă, ci şi perspectiva Orientului Mijlociu, traiectoria pe care se va înscrie Islamul în deceniile care urmează şi chiar arhitectura de securitate a lumii, respectiv garanţia sau nesiguranţa că Occidentul, în particular America, mai poate impune regulile jocului. Războiul va fi lung iar Obama ştie acest lucru. Capacitatea de regenerare a extremismului religios este imensă. Dar, pentru prima dată în epoca post-Bush, ideea intervenţionismului are o anumită susţinere populară în Statele Unite (Obama trebuie să profite rapid de ea, căci este trecătoare) generată de executarea cruntă, înfiorătoare, a celor doi jurnalişti americani. Factorul emoţional contează la fel de mult în democraţia americană, ca şi în lumea arabă.

Preşedintele Obama a decis să rişte şi să declare război Statului Islamic (nicio altă putere a lumii nu a făcut-o!), asumându-şi astfel o maximă provocare la adresa forţei şi reputaţiei de învingător a ţării sale, dar şi o expunere fără precedent a Americii la ameninţarea teroristă. Liderul american a anunţat recent că Statele Unite sunt decise să anihileze gruparea de bandiţi sunniţi care au câştigat teren în nordul Irakului şi al Siriei, sub pretenţia reînfiinţării unui „califat”. Eficienţa strategică, militară şi informaţională, prestigiul politic dar mai ales securitatea de zi cu zi a cetăţenilor americani sunt puse la grea încercare, la un nivel la care numai o naţiune care inspiră lumea poate să şi-l asume.

Putea Obama să evite această confruntare totală, decisivă? În opinia mea, nu. Era singurul lucru rezonabil pe care America îl mai putea face în situaţia dezastruoasă în care s-a ajuns, după retragerea militară de acum trei ani din Irak, şi după expansiunea bruscă, relativ neaşteptată a fundamentalismului sunnit în ţara eliberată de dictatura lui Saddam Hussein acum mai bine de 11 ani. Toate privirile erau îndreptate spre America. De la ei a pornit schimbarea Irakului, în 2003. Au crezut că s-a terminat odată cu retragerea ultimelor trupe, în decembrie 2011, dar iată că n-a fost aşa.

În Irak, lucrurile au părut la un moment dat să meargă bine sub guvernarea şiită a premierului al-Maliki. Începuse reconstrucţia economică. Laude, aprecieri internaţionale, unele investiţii. Kurzii îşi dezvoltau afacerile paşnic. Relaţia cu Iranul se detensionase. Dar sunniţii au fost, se pare, marginalizaţi politic şi societal în noul Irak iar miezul revoltei se cocea treptat. Modernizarea societăţii era superficială şi lăsase mari grupuri pe dinafară. Nerezolvarea războiului civil din Siria vecină, vreme de peste trei ani, a agravat situaţia din regiune şi a deschis larg porţile Statului Islamic printre sunniţii ostracizaţi de regimul allawit al lui Bashar al-Assad. Aici Hillary Clinton are dreptate, cu precizarea că până pe 1 februarie 2013 a fost ministrul de externe al Statelor Unite. Să înţelegem că Departamentul de Stat a propus în 2011-2012 o strategie pentru Siria, pe care Casa Albă nu a aprobat-o?

Acum e prea târziu. Trebuie rezolvat altfel, cel puţin în prima fază, până se recâştigă controlul militar şi administrativ în întreaga zonă. S-ar putea, la final, să vedem divizarea Irakului sau, oricum, apariţia unui mic stat kurd, în nord-estul ţării, ceea ce poate nu ar fi tocmai rău, depinde de condiţiile în care se va realiza şi de garanţiile care s-ar putea da Turciei că acest nou stat nu va dori mai târziu să includă şi alte teritorii locuite majoritar de kurzi. Dar priorităţile sunt acum altele, inclusiv pentru kurzii irakieni.

Obama nu va reinvada Irakul. Cel puţin nu în strategia pe care a elaborat-o acum. Campania pentru eliminarea ISIS se va baza, din informaţiile preliminare, pe lovituri aeriene intensificate, operaţiuni secrete (trimiterea a sute de ofiţeri de informaţii şi agenţi speciali, sub statutul pseudo-diplomatic de consilieri militari ai consulatelor americane din Irak) şi izolarea totală a bandei sunnite combatante din nordul şi centrul Irakului şi, respectiv, nordul Siriei (blocarea contactelor de orice fel ale acestora cu exteriorul). Fără sprijinul grupărilor sunnite moderate din cele două ţări va fi aproape imposibil. Vizita secretarului de stat John Kerry în regiune, din aceste zile, pregăteşte declanşarea ofensivei, pe dimensiunile menţionate. Înarmarea grupurilor sunnite din Siria, a rebelilor consideraţi „moderaţi”, şi promisiunea participării lor la putere într-un viitor regim post-Bashar al-Assad, în schimbul combaterii facţiunii Statului Islamic, este totuşi un joc periculos, pe care l-am mai văzut de multe ori luând întorsături surprinzătoare în Orientul Mijlociu, de la Saddam Hussein şi Osama Bin Laden încoace. Dar Washingtonul nu are, se pare, la dispoziţie decât varianta utilizării actorilor locali, cu riscurile viitoare aferente. Loviturile aeriene au, totuşi, limita lor de eficacitate.

O mare coaliţie internaţională, de 40 de ţări, care va cuprinde şi numeroase state arabe, va arăta lipsa de susţinere pentru Statul Islamic. Doar Rusia va avea probabil o poziţie politico-diplomatică diferită, în încercarea de a arăta că, dacă americanii intervin pe teritoriul unui stat suveran, ei de ce n-ar face-o în zona lor de interese? Dar, pe fondul problemei, Rusia nu va încurca operaţiunile din Irak iar (o)poziţia Moscovei nu va conta, decât prin reflectarea ei în ecuaţia raporturilor de putere din Ucraina. Obama a încercat introducerea temei şi pe agenda NATO la recentul Summit din Ţara Galilor, dar tăcerea europenilor a fost elocventă. Pista a fost, se pare, abandonată iar statele membre îşi pot asuma sau nu, individual, afilierea la noua coaliţie anti-ISIS.

Zarurile au fost aruncate. Pentru securitatea întregii regiuni a Orientului Mijlociu (şi nu numai), războiul trebuie câştigat. America este obligată acum să distrugă Statul Islamic, acest monstru din povestea de tip Frankenstein a „War on Terror”. Cu cât mai repede şi mai clar, cu atât mai bine.

Articol publicat și pe www.contributors.ro

TAGS :
Recomandari
Comentarii
Piedone 2014-09-17
A considera Rusia si sistemul Putin o parte a lumii civilizate este, imi cer scuze de mii de ori, dar nu am alta expresie decat imbecilism politic. Autorul nu ar trebui sa uite ca sistemul sovietic, din care 85% erau evrei, a omorat 61 de milioane (o cifra conservativa), sansa de a fi omorat de propriul guvern fiind de 200 ori mai mare decat de razboi. In schimb, in clasamentul marilor criminali, OBL este pe ultimul loc cu 3500 suflete. Executiile publice sunt un semn de slabiciune. Este singurul argument pe care il au. A raspunde unor astfel de provocari in loc de a lua ursul de urechi in Ukraina este de asemenea un semn de slabiciune. Si de comoditate. Este mai usor sa bombardezi niste corturi in desert decat sa intri intr-un conflict cu consecinte dsezastruoase pe termen lung. Sa se ocupe de Putin urmatorul presedinte.
mrjack 2014-09-15
Presedintele Obama este pus la final de mandat intr-o dilema asemanatoare cu presedintele Johnson, desi evident circumstantele sunt altele. Domnul Obama chiar este un pacifist, si probabil ca a dorit pace si o resetare a relatiilor in lume. Totusi, nu i s-a lasat alternativa. IS, prin ceea ce face, a turnat gaz pe foc. Acum tot ce mai ramane de facut este sa fie distrusi acesti teroristi, chiar nu mai exista alta solutie. Totusi, ar fi bine sa se pastreze niste linii morale in procesul de a-i distruge.
Felix 2014-09-15
Corect, si Obama ar mai trebui sa convinga capetele patrate atat shia cat si sunni sa nu se mai omoare intre ei. Altminteri se intampla ca data trecuta: se face cumva pace, americanii se cara, si hop, apare noua militie. Al Maliki este in continuare in guvern, tot e bine ca nu mai e vioara intai, dar influenta inca mai are. Si la capitolul resetare cu Rusia Obama a avut ghinion, ca lui Putin i s.a facut dor de al treilea mandat... as paria (in gol desigur, ca nu exista metide de verificare) ca Medvedev ar fi gasit el o solutie la problema Janukovici, care solutie sa preceada "solutia" actuala.
Liviu din Timisoara 2014-09-15
" Orice nemusulman poate fi vandut ca o vita la targ sau poate fi omorat " - asta cuprinde discursul unui lider musulman CARE ARE AUDIENTA ! Nu e declarat nebun ! Daca in lumea rusa chiar, Jirinowski este privit cel mult cu bunavointa de catre proprii cetateni ... in lumea araba un astfel de lider este adulat ! Mie-mi suna asta ca declaratie de razboi ! A se lua in calcul ca acesti lideri sunt scoliti prin scolile din Anglia, SUA, Franta, Germania ... Adicatelea ei profita de democratia atat de greu castigata de zona asta a lumii, cu pretul a milioane de morti ca sa se poata pricepe rolul politicii ...ca apoi sa vina sa ne ameninte ?! Asta suna a declaratie de razboi !
zamolsex 2014-09-14
Ironia numelui lui Obama trebuia dusa pana la capat:Obama seamana cu Osama,Barak seamana cu Mubarak,iar Husein seamana evident cu Sadam!Se indeplinesc cumva conditiile unei promotii 3 in 1 ?
Liviu din Timisoara 2014-09-14
Daca nu se simte capabil sa gestioneze o forta, Obama trebuie sa demisioneze ! NATO trebuie obligatoriu sa deschida foarte larg ochii ! Lumea occidentala trebuie sa devina atenta cu transferul de stiinta si tehnologie spre cetatenii musulmani ! Orice atitudine agresiva a unui cetatean musulman trebuie sa primeasca raspunsul obiectiv : imbarcarea cu toata familia si dus inapoi in lumea de unde a venit.
camione 2014-09-15
SUA mai are un War on Drugs, care nu pare sa poata fi castigat, cu cartelele columbiene si mexicane, care comit barbarii egale cu IS, doar atacuri sinucigase nu fac. vroiam doar sa spun ca solutia cu trimitera acasa a lui Obama si a musulmanilor nici macar teoretic nu ar functiona, "Problema e complexa si are multe aspecte":)
Felix 2014-09-14
Ei, nu e neaparat nevoie sa divizam Moldova sau Ucraina. La urma urmei nici Romania nu a intrat in NATO pe judete:) In rest, si eu cred ca IS e mai periculos decat Rusia.
Io din popor 2014-09-14
ca de obicei, un text exceptional prin constructie, argumentare, dar si prin curaj! eu nu am citit nicaieri afirmatia ( poate s-o fi scris pe undeva) ca ceea ce se intampla in estul Europei va sfarsi prin federalizarea si apoi divizarea Ucrainei si a Moldovei si ca fiecare parte o va lua in directia in care doreste! inteleg deci ca basarabenii ar putea sa se pregateasca sa spuna *pa* Transnistriei? indraznesc sa afirm ca domnul Naumescu alaturi de domnul Armand Gosu au cele mai * tari* articole in rev.22, cu mult mai consistente decat ale altor analisti, unii dintre ei avand domiciliu in Statele Unite!
profesoru 2014-09-14
Rusia e in mod traditional apropiata de "axa siita" Iran-Siria si in iunie a vandut guvernului Maliki avioanele necesare in lupta impotriva IS, avioane pe care SUA ezita sa le trimita. Sponsorii IS au fost monarhiile sunnite din Golf, Arabia Saudita si Qatarul, aliati traditionali ai SUA.
profesoru 2014-09-15
E mai greu sa se blocheze traficul de petrol. Americanii ar putea insa foarte usor sa distruga sondele prin lovituri aeriene si sa lase IS fara principala sursa de venit. Dar nu o fac. IS vinde petrolul ieftin, la 25-60 dolari barilul si cineva profita de asta. Cazi in teorii conspirationiste, nu altceva...
Felix 2014-09-15
Despre Qatar ar fi zis un jurnalist de la NY Times: "Luni miercuri si vineri sunt cu noi, marti si jos impotriva noastra. Noroc mare ca nu lucreaza in weekend". In aceiasi ordine de idei, interviu (cred ca pe BBC): Expert in probleme de Orient Mijlociu: "Dificultatea consta in aceea ca IS controleaza campuri de petrol si banii incasati din asta": Reporter: "Adica cineva din Vest cumpara petrol de la IS? Adica IS accepta sa faca afaceri cu Vestul?". Expert: "Doamna, aici e Levantul, sigur ca se poate"
Total 12 comments.
676
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.