Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Apel pentru pace si infratire intre cele doua Biserici romanesti
- - - -
2008-07-09
Apel 22
1

Dupa o sustinuta campanie de presa vizand inveninarea raporturilor dintre ortodocsi si greco-catolici, la inceputul celei de a doua decade din iunie, Patriarhia Romana lansa un apel, pe cat de crestinesc, pe atat de argumentat, indemnand la "calm si intelepciune". Aceasta intrucat "intr-o societate din ce in ce mai framantata si tulburata, este necesar ca Biserica sa fie un factor de pace sociala si de aplanare a conflictelor, nu de amplificare a lor". Acest cu adevarat duhovnicesc indemn ne-a indus noua, crestinilor ortodocsi si uniti din Asociatia Fostilor Detinuti Politici din Romania, filialele Cluj, Mures si Timis, un puternic sentiment de speranta si incredere in intelepciunea ierarhilor nostri.

Iata, insa, ca nu a trecut nici o saptamana si am fost iarasi bombardati cu "dosare secrete" improvizate cu rea-credinta si cu "editoriale" neavenite. Trebuie sa fii nepamantean si nechibzuit, fie necunoscator, fie de evidenta rea-intentie ca sa ignori faptul ca, timp de doua veacuri si jumatate, pana in 1948, in momentele cheie ale istoriei inaltii ierarhi ai celor doua culte romanesti din Transilvania au dat dovada nu doar de solidaritate, ci si de hotarata actiune comuna. Este de ajuns sa amintim Supplex-urile (erau libellus valachorum, iar nu "catolicorum"), Marea adunare nationala de la Campia Libertatii de la Blaj, din 1848, Memorandumul din 1892, alcatuirea Garzii Nationale Romane (din ostasi ortodocsi si uniti) in 1918 de catre Iuliu Maniu la Viena si Praga - garda care a asigurat in Transilvania ordinea necesara infaptuirii Marii Uniri de la 1 decembrie. In fine, amintim impreuna lucrarea clericilor in timpul ocupatiei hortiste a Ardealului de Nord.

Momentele evocate sa fie oare numai "accidente" ale istoriei? La fel si faptul ca intreaga natiune romana datoreaza Scolii Ardelene (si aceasta nu s-a definit "de la Blaj" sau "unita", ci Ardeleana) conturarea stiintifica a identitatii si a constiintei nationale, aceleasi pentru toti romanii? Va asiguram ca toate acestea sunt bine cunoscute de oamenii locului, dar si de autenticii oameni de cultura - si de aici sentimentul nu de toleranta, ci de respect pentru optiunea confesionala a semenului.

A venit, insa, pe tancurile rusesti teroarea bolsevica anticrestina si inchisorile si lagarele de exterminare s-au umplut de preoti ortodocsi alaturi de cei greco-catolici, care au refuzat sa accepte anticonstitutionala interzicere a cultului lor in 1948. Noi, fostii detinuti politici, depunem marturie ca n-am intalnit niciun caz in care un preot ortodox sau unit sa fi refuzat impartasania vreunui muribund apartinand celuilalt cult. De asemenea, vreun preot care sa fi refuzat sa celebreze impreuna cu colegul sau din cultul-frate duminica sau in marile sarbatori crestine. Asemenea slujbe au fost un lucru obisnuit la Canal, in mine, in Baltile Brailei si "la stuf" sau in oricare alte inchisori ori lagare de exterminare. Semnificativ ni se pare un fapt petrecut in 1962 sau 1963, intr-o camera de peste 60 de detinuti de la Gherla. Intamplator, nu se afla acolo, la Pasti, niciun preot roman sau dascal. A fost solicitat sa faca slujba un pastor neamt, care vorbea destul de greoi romaneste. "Cu drag - a zis el -, dar voi sluji in germana, ca sa respect sacramentul, traducand cum imi aduc aminte ce spun preotii romani." A fost o slujba de neuitat prin daruire crestina, ca si prin ineditul traducerii, amestec al formularilor ortodoxe cu cele greco-catolice. Faptele evocate mai sus si petrecute sub zodia terorii anticrestine ne-au ajutat ca la modul concret sa intelegem si sa traim necesitatea ecumenismului. Mai mult, ca tocmai existenta a doua Biserici romanesti, ambele profund crestine, poate constitui puntea dorita, serioasa si trainica, intre Occident si Orient. Si nu intamplator este si caracterul ecumenic pe care l-au atribuit Botezului lor pastorul Wurmbrand sau, nu in ultimul rand, parintele Nicolae Delarohia - pentru a evoca numai aceste cazuri celebre.

 

Inalt Preasfintiile Voastre, cinstiti Inalti Ierarhi,

 

Cu modestie si smerenie, crestini de rand fiind, ne permitem sa insistam asupra caracterului particular, care trebuie cunoscut si inteles, pe care il imbraca problema religioasa in Transilvania zilelor noastre. Dintre multele exemple, amintim un singur, dar semnificativ, caz. Cu "limba de moarte", profesorul universitar, savantul Mircea Zaciu a solicitat ca la inmormantarea sa sa slujeasca atat preoti ortodocsi, cat si uniti. La nivelul inaltilor clerici clujeni s-a inteles acest lucru si ceremonia religioasa a avut loc intocmai, in foaierul Casei Universitarilor. Desigur, fiecare dintre oficianti putea spune: "Am respectat dorinta defunctului si a familiei sale, fara a aduce atingere canoanelor sfintei mele Biserici".

Si toata lumea a fost multumita. Dar, mult mai semnificative, nefiind vorba de moarte, ci de viata, sunt alte exemple de mentalitate transilvana. Si nu ii privesc doar pe crestinii de rand, ci si pe preoti, pana la nivel de protopopi, slujind in catedrale municipale. Este vorba de tineri, apartinand ei si familiile lor celor doua culte si care au tinut sa puna casatoria (sau un botez) sub protectia conjugata a Sfantului Duh si a Sfantului Spirit. Important era caracterul profund crestin al actului in sine, din respect si apreciere a celuilalt (a celorlalti) acceptand si ceremonia celuilalt cult, cu atat mai mult cu cat este vorba de acelasi rit. In fata lui Dumnezeu nu poti minti. Deci clericii oficianti au stiut ca alaiul nuntii se muta de la o catedrala (sau biserica) la alta - la interval de vreun ceas.

Amintim ca asemeni credinciosilor sau preotilor de rand evocati mai sus, toti carturarii de seama, fie ei specialisti reputati in istoria religiilor, in antropologie culturala sau sociologie - ca Eliade sau Culianu, ca sa ne referim numai la doua dintre celebritatile trecute in eternitate - au apreciat esenta crestinismului, caracterul ei unitar si solidar totusi, in ciuda diversitatii de manifestare. Desigur, Bisericile sunt mai conservatoare. Este firesc si necesar sa fie astfel, adica garante ale stabilitatii spirituale - si aceasta din urma calitate le face sa dainuie de doua milenii, asistand cu mahnire pamanteana la sfarsitul cator imperii, regate sau republici? Acest adevar incontestabil nu ne impiedica, insa, sa regretam rigiditatea unor trecatoare decizii - cum ar fi, sa zicem, procesul lui Galileo Galilei, sau alta, mult mai aproape de noi: abia in 1990 Inalt Preasfintitul Mitropolit al Ardealului, Antonie Plamadeala, sfintind statuia lui Lucian Blaga din fata Teatrului National din Cluj, l-a "impacat" pe acest geniu al culturii romane cu Biserica Ortodoxa care (tot printr-un om) il adusese, cu jumatate de veac in urma, "in fata judecatii"...

Dar celor fanatici si excesivi nu le poti cere cumpanita socotinta, nici invataminte din memoria istoriei, nici profunzime in deslusirea realelor pericole ale contemporaneitatii. Pe drept cuvant mai amintim o data inteleptele aprecieri si indemnuri ale Cumunicatului BOR, citate la inceputul acestor randuri. In prag de mileniu trei, al globalizarii, principalul pericol spiritual, etic, moral si social il reprezinta laicizarea. Simplu si deslusit, precum vorba lui Karamazov: "Daca Dumezeu nu exista, atunci totul este permis". Nici nu s-a stins bine scandalul icoanelor din scoli si, iata, se gasesc preazelosi care vor sa ne vare cu de-a sila pe gat "pravoslavnicia" lor, si nu alta. Recent, un astfel de "comentator" amintea rostirea impreuna a Crezului de catre Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului si de catre Papa Ioan Paul al II-lea, adaugand (ironic) ca acesta din urma l-a rostit "fara adaosul papistasesc - Filioque". Ne surprinde ca harnicul si exigentul comentator n-a semnalat Vaticanului atunci "erezia", spre eventuala "caterisire" a Papei. Asa cum acum cere "judecarea", in Sinod, a "faptei Mitropolitului Nicolae" (se subintelege: erezie; altii i l-au asociat pentru "gesturi" si pe P.S. Episcop al Oradei). Nu conteaza, in opinia ferventului aparator al "pravoslavniciei" ca este vorba, ca si in cazul lui Ioan Paul al II-lea, de simple gesturi de curtoazie si respect fratesc crestin - nici vorba de declaratii publice nesocotind Sinodul, sau de "abjurare" de la "Marturisirea de credinta ortodoxa" ori de la Canoanele Maicii Biserica.

Inca si mai ciudat, amintitul comentator se arata convins ca nesanctionarea "ereziei", ceruta de "Bisericile surori" ar fi cauza "izolarii" BOR de catre acestea. El "uita" ca atitudinea rauvoitoare a unora (nu toate) dintre ele se explica simplu - tocmai prin datoria pe care BOR o avea fata de sine insasi, de a nu-si instraina turma de credinciosi, drept pentru care a reactivat Mitropolia Basarabiei, secular supusa Patriarhiei Romane. Si mai uita "comentatorul" nostru ceva - anume faptul ca atitudinea "surorilor" neintelegatoare s-a inasprit dupa infiintarea celor trei episcopii ale ortodocsilor romani basarabeni - ca raspuns firesc si aparare fata de noile episcopii, anterior infiintate de mitropolitul Vladimir si de Tiraspol.

Quid prodest?  era un principiu de drept al stramosilor nostri. Cui folosesc asemenea  nu fortate, ci false rationamente vizand explicarea "izolarii" BOR? Raspunsul este evident - celor cu totul straini si de problemele Transilvaniei, si ale Basarabiei, si ale credinciosilor romani, in genere. Iar a li se da crezare sau macar a-i asculta inseamna ca in cazul crestinilor romani, in Transilvania ca si in Basarabia, sa inculci o dihonie neiertatoare, fundamentalista, asemenea conflictului generator de crime: siiti - suniti.

Si, permiteti-ne, Inalti Ierarhi, un ultim citat, dintr-un carturar contemporan, probabil cel mai calificat in a aborda problema din perspectiva societatii civile: "Cazul Corneanu. Lipsita de informatii serioase (pentru ca nu e capabila sa le caute), presa noastra s-a inflamat cu o falsa Afacere Dreyfus, in stil romanesc: «erezia» mitropolitului Nicolae Corneanu, care s-a impartasit din potirul greco-catolicilor. Am crezut initial ca e o stire de o zi".

Ca si Execelenta Sa, d-l ambasador Teodor Baconschi, am crezut initial ca e o stire de o zi. Din pacate, nu este. Se persista, cu incapatanare, in insamantarea dihoniei intre crestinii romani, cu totii de rit rasaritean, cum s-a procedat in 1948, si spre incantarea unor presupuse ori vremelnic preopinente "surori". Pornim de la convingerea, exprimata cu modestie, ca noi, fostii detinuti politici, am suferit, la modul conceptual, infinit mai putin decat institutiile (si preotii) celor doua Biserici romanesti surori: ortodoxa si unita.

Fie ca suferinta si jertfa Bisericilor, ca si a noastra, sa nu cada in deriziune si sa se fi dovedit zadarnica.

Oricum, cum s-a vazut, totdeauna exista pe lume un maine, care inevitabil diagnosticheaza, califica un ieri. Noi avem incredere in acest maine.

 

Asociatia Fostilor Detinuti Politici din Romania

Comitetele de conducere ale filialelor Cluj, Mures si Timis

Pentru conformitate: dr. (medic) Traian Neamtu

TAGS :
Mai multe din Apel 22
Comentarii
dante 2009-03-28
Creºtinismul originar – cult demonic Acei care au avut tangenþe cu creºtinismul ca religie, în special cea creºtin ortodoxã, vãd la suprafaþã o credinþã a compasiunii ºi a milei faþã de om. Aparenþele pot înþela, o evaluare a surselor primare ale acestei religii va aduce mai multã luminã privind adevãrata-i esenþã. Sã începem cu personalitatea lui Iisus Hristos de unde creºtinismul a pornit doctrinar. Numele Hristos este traducerea cuvîntului mesia (mai precis maºiah) din ebraicã. Înseamnã „unsul”, apelaþia datã de evrei celui care va veni trimis de Iehova (numele dat de ei lui Dumnezeu) sã îi salveze. Prin urmare Hristos trebui sã îndeplineascã în primul rînd o misiune de salvare a poporului evreu. A astfel de salvare cuprindea eliberarea de sub jugul romanilor precum ºi scãparea de rãul uman ºi social, ceea ce evreii numeau Diavol, Mamona, Belzebul, Lucifer, etc. Venirea salvatorului poporului era aºteptatã de multe veacuri. El trebuia sã fie nu numai un salvator al sufletelor dar ºi un rege din stirpea regelui David care era din neamul lui Iuda. Noul Testament argumenteazã cã Iisus era din aceastã spiþã ºi prin urmare putea sã-ºi cearã dreptul de a fi rege al iudeilor. Omul Iisus ºi-a început misiunea cînd avea în jur de 30 de ani. Om fãrã carte, aºa cum se spune în Biblie, era totuºi proficient în regulile iudaice bazate pe Vechiul Testament ºi pe alte scrieri de la acea vreme. Treptat omul Iisus a format în jurul lui un grup de prozeliþi care deºi mic era perseverent în a-l urma în misiunea pe care ºi-o asumase. Care erau caracteristicile ei? Matei, 15, 24, redã cuvintele lui Iisus atunci cînd o femeie canaaneeancã chinuitã de un demon îi cere ajutor. „Nu sunt trimis decît la oile cele pierdute ale casei lui Israel” rãspunde el. Iisus astfel refuzã spunînd mai departe cã „Nu este bine sã iei pîinea copiilor ºi s-o arunci cîinilor”. Cu alte cuvinte Iisus îi numeºte cîini pe toþi oamenii care nu erau evrei. Mai departe, în conversaþia lor, femeia îi rãspunde cã ºi cîinii mãnîncã din fãrîmiturile ce cad de la masa stãpînilor lor. Iatã un episod din Noul Testament care redã vorbele unui om despre care mulþi cred ca este fiul lui Dumnezeu. ªi paradoxal aceºti oameni nu sunt evrei ci dintre cei pe care Iisus îi numea cîini. O altã caracteristicã a misiunii salvatorului era cã trebuia sã fie rege al iudeilor. A fost oare Iisus rege? Cu siguranþã nu. Întrebat dacã este rege al iudeilor omul Iisus spune cã împãrãþia lui este în ceruri, deºi evreii aºteptau un rege, aºa cum fusese David în vechime, care sã aibã regat pe pãmînt nu în cer. Deci nici pe aceastã caracteristicã a salvatorului evreilor Iisus nu a îndeplinit-o. În misiunea salvatorul era inclusã pacea, pe cînd Iisus declarã rãspicat cã a venit sã aducã sabia nu pacea ca sã-l despartã pe fiu de tatãl sãu, pe fiicã de mama sa (Matei, 10, 34-35). Cum poate vorbi astfel cel ce se credea trimisul lui Dumnezeu dacã Dumnezeul lui nu era cel a dezbinãrii? Cum am eticheta as
Total 1 comments.
318
 Rasu' plansu'
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis