Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Scrisoare deschisa adresata presedintelui Camerei Deputatilor, d-l Bogdan Olteanu
- - - -
2008-03-05
Apel 22
0

D-le Presedinte Bogdan Olteanu,

 Camera Deputatilor, Camera decizionala, urmeaza sa discute si sa voteze in perioada imediat urmatoare trei acte normative care vizeaza, direct sau indirect, situatia imobilului din Calea Victoriei 120, aflat in prezent in administrarea Grupului pentru Dialog Social. Este vorba de:

 1. cererea de reexaminare a Ordonantei 105/2006, prin care guvernul a decis scoaterea din Anexa Legii tinerilor nr. 350/2006 a acestui imobil, care altfel ar fi intrat in proprietatea unei asa-numite Fundatii Nationale pentru Tineret;

 2. cererea de reexaminare a Legii pentru modificarea Legii tinerilor nr. 350/2006, respinsa de Senat la data de 27 februarie 2008;

 3. initiativa legislativa de modificare a Legii nr. 146/2002 privind regimul juridic al fundatiilor judetene pentru tineret si a municipiului Bucuresti. Acestea doua din urma prevad infiintarea peste noapte a unui Consiliu National al Fundatiilor pentru Tineret, care ar urma sa devina proprietar al imobilelor (constructii si terenuri) care "au fost in posesia" structurilor centrale ale UTC pana la data de 22 decembrie 1989.

 Am constatat cu surprindere ca semnatura dumneavoastra este prezenta pe cele doua initiative legislative parlamentare care vizeaza transmiterea imobilului din Calea Victoriei 120 din proprietatea Ministerului Culturii si Cultelor in proprietatea unui necunoscut Consiliu al Fundatiilor pentru Tineret. Surprinderea vine din faptul ca dvs. sunteti initiator al unor proiecte de legi care vor conduce la evacuarea GDS din sediul din Calea Victoriei 120, in conditiile in care ati afirmat public, de mai multe ori, ca nu sunteti de acord cu acest lucru si chiar v-ati exprimat sustinerea verbala pentru OUG 105/2006. In Expunerea de motive a Legii de modificare a Legii 146/2002 privind regimul juridic al fundatiilor judetene pentru tineret si a municipiului Bucuresti se face clar referire la "atribuirea altor astfel de imobile catre diferite institutii sau asociatii neguvernamentale, toate fara nicio legatura cu tineretul caruia ii apartine, de facto si de jure, acest patrimoniu (ex. Centrul National al Cinematografiei, Grupul pentru Dialog Social, s.a.)", astfel incat nu putem interpreta semnatura dvs. pe un astfel de proiect de lege decat ca pe o confirmare a faptului ca sunteti de acord cu evacuarea GDS din sediul din Calea Victoriei 120. Va reamintim ca, de exemplu, in Scrisoarea deschisa de raspuns, pe care ati adresat-o GDS in data de 18 iunie 2007, scriati: "Apreciez ca sediul din Calea Victoriei nr. 120 a devenit in ultimii 17 ani o emblema a societatii civile, a dezbaterilor de interes national, a libertatii de exprimare si a luptei impotriva neocomunismului (...) Va asigur de tot suportul meu si va rog sa primiti expresia intregii mele consideratii". Contradictia intre opiniile de sustinere exprimate public de dvs. pentru GDS si aceste doua proiecte pe care le-ati initiat in calitate de deputat este evidenta.

Grupul pentru Dialog Social isi exprima speranta ca pana la urma atat pozitia oficiala a dvs., precum si cea a Partidului National Liberal este de sustinere a propunerii guvernului condus de d-l Calin Popescu Tariceanu si ca veti lua masuri, la nivel de grup parlamentar si in calitate de presedinte al Camerei Deputatilor, ca OUG 105/2006 sa fie votata de Camera Deputatilor, iar celelalte doua intiative legislative sa fie respinse sau corectate.

 

Cu consideratie, Radu Filipescu, presedinte al CA al GDS

TAGS :
Mai multe din Apel 22
Comentarii
Total 0 comments.
617
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.