Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Rusia MAJOREAZA CU INCA 25% prețul gazelor naturale pentru Ucraina
D.G. - - - -
2014-04-03
Actualitate Interna
0

Directorul general al Gazprom, Alexei Miller, a declarat joi că prețul gazelor pe care le va livra Ucrainei va crește și mai mult, la 485 de dolari pe mia de metri cubi, după introducerea unei taxe de export, relatează Reuters.

Anunțul vine la doar câteva zile după ce Gazprom a majorat cu 44% prețul gazelor pentru Ucraina, care a ajuns la 385 de dolari pe mia de metri cubi de la 1 aprilie, informeaza Agerpres.

Prin urmare, Ucraina va plăti cu încă 25% în plus pentru gazele rusești.

 

CITITI SI: Gazprom A MAJORAT cu o treime PRETUL GAZELOR naturale livrate Ucrainei

 

Șeful Gazprom a făcut aceste afirmații în timpul unei întâlniri cu premierul Dmitry Medvedev, care a cerut Ucrainei să-și plătească facturile restante la gaze.

Totodată, Gazprom a cerut Ucrainei să crească volumul de gaze din depozite, pentru ca fluxul de gaze spre consumatorii europeni să nu fie afectat, potrivit unui comunicat emis de Gazprom în urma unei întrevederi dintre Alexei Miller și noul șef al companiei de gaze din Ucraina, Naftogaz.

În document se mai arată și faptul că factura neplătită de Ucraina pentru gazele rusești a ajuns la 2,2 miliarde de dolari, în creștere de la estimarea inițială, de 1,7 miliarde de dolari.

Anul trecut, Gazprom a livrat către Europa peste 160 de miliarde de metri cubi de gaze, iar 52% din acest volum a tranzitat Ucraina.

Pentru România, un conflict pe tema gazelor între Rusia și Ucraina nu va reprezenta o problemă, a declarat, săptămâna trecută, ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, într-un interviu acordat AGERPRES.

'Ne-am putea acoperi într-o foarte mare măsură consumul din ce producem, avem cantități importante stocate, avem posibilitatea de a importa din Ungaria prin conducta Arad-Szeged, avem posibilitatea de a transfera unele centrale de pe gaz pe păcură, avem posibilitatea legală de a întrerupe în caz de nevoie centrala Petrom de la Brazi și centrala Romgaz de la Iernut. E de nedorit o criză, dar nu-mi fac probleme din punctul de vedere al securității aprovizionării pentru consumatori', a precizat Nicolescu.

În luna aprilie, populația din România consumă doar 2% gaze de import, în timp ce industria utilizează 4% gaze de import. Restul consumului este asigurat din producția internă.

TAGS :
Mai multe din Actualitate Interna
Comentarii
Total 0 comments.
201
 Rasu' plansu'
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis