Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Ioan Petru Culianu - inedit
- - - -
2006-09-15
Cultura
1

Descoperirea unui text inedit semnat de Ioan Petru Culianu, acum, la 15 ani de la asasinarea sa la Universitatea din Chicago (1991), este un fapt notabil. Este meritul Danielei Dumbrava de a fi gasit acest interviu inedit, de a-l fi tradus in romana si comentat. Doctoranda la Institutul de Studii Umaniste (Universitatea din Florenta), Daniela Dumbrava pregateste pentru o editura din Italia (speram si din Romania) corespondenta inedita dintre I.P. Culianu si profesorul sau Ugo Bianchi, din perioada 1974-1987. De altfel, acest subiect va fi abordat de Daniela Dumbrava la Congresul European de Istorie a Religiilor (Bucuresti, 20-23 septembrie 2006), in cadrul sectiunii Mircea Eliade si posteritatea operei stiintifice (pentru programul congresului, vezi www.rahr.ro). (Andrei Oisteanu)

 

DANIELA DUMBRAVA

Marturia ultimei "secvente imprevizibile"

 

Anii 1989-1990 fac parte din cronologia ultimei sinteze a itinerariului epistemic parcurs de catre istoricul religiilor Ioan Petru Culianu: introducerea paradigmei interactiunii sistemelor pe harta stiintelor umaniste si fondarea revistei Incognita. International Journal for Cognitive Studies (1990), editata de catre prestigioasa editura olandeza E.J. Brill (Leiden). Este momentul in care el resimte necesitatea unor precizari de fond pentru reasezarea palierelor ample ale disciplinei istoriei religiilor, a prioritatilor sale epistemologice in raport cu paradigmele clasice ale metodelor istorico-comparative, fenomenologice, structuraliste, antropologice etc. Mai mult decat atat, istoria insasi este inteleasa ca un subtil set de constructii mentale, suport al formarii oricarei culturi, un scenariu unde se desfasoara conexiuni infinite intre mintea umana si orice tip de noutate, in sfarsit, o istorie eliberata de hermeneutica "obiectiva" hegeliana (Incognita I, 1990). Critica viziunii evolutioniste a interpretarii istoriei se articuleaza pe functionalitatea binomului: sistem-istorie.

Noua sa viziune asupra istoriei, asupra disciplinei istoriei religiilor ca spatiu de cercetare ampla, totala, integratoare, creatoare, asa cum bunaoara o vedea si Eliade, va fi companionul teoretic principal al ultimelor calatorii ale lui Ioan Petru Culianu in Italia (februarie 1989 si martie-iunie 1990). Este vorba despre un ciclu de conferinte (februarie 1989), de dialoguri academice si de interviuri efectuate la invitatia profesoarei Grazia Marchianò de la Catedra de Estetica a Universitatii din Arezzo. In Palazzo Pretorio, la Arezzo, se desfasoara prima conferinta despre Sacralitatea feminina. La Institutul Stensen din Firenze va dialoga cu Elémire Zolla (1926-2002) despre ereditatea lui Mircea Eliade asupra profilului sau de istoric al religiilor. La Facultatea de Litere din Siena abordeaza analitic elemente de ezoterism in opera lui Carlos Castañeda. In sfarsit, la Universitatea "La Sapienza", invitat de catre maestrul sau din perioada milaneza, Ugo Bianchi (1922- 1995), va vorbi despre gnosticism. Cu toate acestea, ideea abordarii religiilor ca programe mentale va avea o receptie extrem de limitata in Italia. Va fi frugal preluata si expusa intr-un volum Festschrift dedicat lui Elémire Zolla, La religione della terra (1991), si in cateva ziare importante italiene: Panorama, Abstracta, Leggere. Dintre studentii sai din Statele Unite, Gregory Spinner, in prezent profesor de istoria religiilor la Central Michigan University, va fi unul dintre foarte putinii cercetatori care vor evalua minutios conceptia culianiana a necesitatii rupturii disciplinelor umaniste de istorismul conventional (Sorin Antohi, 2003). In Romania, intre semnalarile cele mai relevante amintim pe cele ale lui Sorin Antohi, Eugen Ciurtin, Andrei Oisteanu, Dan Petrescu, Horia-Roman Patapievici.

Dupa cum se stie, Italia reprezinta pentru Ioan Petru Culianu mult mai mult decat spatiul unei descinderi anevoioase existentiale sau spatiul academic propice formatiei de istoric al religiilor. Din corespondenta inedita cu Ugo Bianchi, mai cu seama in perioada in care discipolul sau se afla la Gröningen, transpare constant un interes reciproc de a mentine vii proiectele academice si cele publicistice: aparitia monografiei despre Mircea Eliade (Assisi, 1978), a volumului Iter in Silvis (Messina, 1981), a volumului colectiv Religione e potere (1981), a unui numar considerabil de recenzii si articole in revista Aevum a Universitatii Catolice "Sacro Cuore". S-au alaturat titluri succesive si paralele aparitiilor la case de editura din Olanda, Franta, Statele Unite, iar receptivitatea editorilor din Peninsula a inclus atat volumele cu caracter strict academic, cat si cele de proza, asimiland aproape natural dublul sau profil publicistic. Jaca Book, editura torineza care asumase publicarea cartilor lui Mircea Eliade si numeroase volume dedicate operei sale, precum si anevoiosul proiect de traducere din limba engleza (1987) in limba italiana (1993) a Encyclopedia of Religion (15 vol.), enciclopedie aflata deja la cea de-a doua editie (Lindsay Jones, 2005), va initia incepand cu anul 1989 publicarea volumelor de proza ale lui Ioan Petru Culianu.

Un liant exceptional al acestor aparitii se poate intui si dintr-o insolita maieutica ce transpare in interviurile cu Elémire Zolla, probabil unicul intelectual italian care, dincolo de philosophia perennis si de traditionalismul de tip guénonian, putea legitima expresia unui pattern religios mult dincolo de stricta si pretentioasa lor infatisare academica. Gandind cel putin logica publicarii volumelor lui Culianu, Italia este favorabila istoricului religiilor si, fara corsetul prea stramt al unei stricte metodologii, il accepta ca scriitor, il simpatizeaza pentru luciditate, deopotriva pentru originalitate, il curteaza cum nu ar fi putut-o imagina niciodata in lagarul de refugiati de la Latina sau Trieste, il adora cand seduce cu aer savant de la un scriitor de talia lui Umberto Eco la un expert in drept roman ca Aldo Schiavone, cand vorbeste laolalta de witchcraft, Flatlandia si libertatea mintii unui matematician ca Rudy Rucker.

De asemenea, spatiul aparent distant dintre cafeneaua universitara la University of Chicago si cea de la Scuola Normale Superiore din Pisa sau Scuola degli Studi Umanistici din Bologna se reduce simtitor si apropie spontan sagacitatea unui spirit ca cel al lui Arnaldo Momigliano si dezinvoltura intelectuala a lui Ioan Petru Culianu, in aceiasi koinè a studiilor Antichitatii tarzii. Paradoxal, alaturat succesului, ultimele sale momente de cadenta in disciplina se lovesc de o aula universitara romana rece si mustranta, cand se distanteaza de metodele scolii italiene de istoria religiilor, atmosfera net diferita de audienta, doar aparent omogena, din Toscana. Acest fapt nu-l explicam mai mult aici, dar rezuma frugal fondul critic, deopotriva inovativ, pe care-l declara Culianu in 1990.

Dar revenirea in Italia impreuna cu Hillary S. Wiesner, logodnica sa, nu lasa neobservat aerul entuziast al unor proiecte de viitor, al unor carti deja angajate la case de editura de peste Ocean, al unei priviri increzatoare mult amplificate intre 1987 si mai 1991.

Asadar, Culianu va fi prezent in calitate de visiting professor la Universitatea din Arezzo, la catedra de estetica si studii asiatice coordonata de catre Grazia Marchianò, si va preda un curs: Faust e il suo mito alle radici dellOccidente. Cu aceasta ocazie, studenta Emanuela Guano a avut inspiratia de a inregistra acest curs si de a-i solicita un interviu1, ramas multa vreme in sertar, poate nepermis de mult cat sa nu dezamageasca prin a fi publicat pentru prima oara in limba romana si inca inedit in limba italiana.

 

Culianu despre Culianu

Interviu inedit, realizat de Emanuela Guano, Arezzo, primavara 1990

 

In 1989 ai publicat la editura Jaca Book un volum de povestiri, La collezione di smeraldi, si in curand va iesi si romanul Hesperus. Istoricul religiilor se descopera si scriitor?

Am decis inca de la varsta de 13 ani sa devin scriitor. Scriam si traduceam sistematic. La varsta de 17 ani deja incepusem sa public. Insa cred ca era cazul ca eu sa decid pentru mine insumi. Imi amintesc ca, la liceu, in fiecare an, se tineau concursuri la fiecare materie. Eu eram foarte bun atat la fizica, cat si la literatura, iar in penultimul an decisesem sa particip la ambele materii. Am fost premiat la literatura. Anul succesiv am participat din nou si am castigat acelasi premiu. Atunci am decis ca viitorul meu era literatura si am lasat deoparte fizica. Cred ca a fost o alegere gresita. Fizica lasa spatiu creativitatii. Literatura, insa, este un spatiu din care se hranesc in general minti ganditoare, dar lipsite de elasticitate. Ma refer la anumiti colegi ai mei care prefera sa-si creeze un paravan stiintific numai din temerea de a nu fi credibili.

Povesteste-mi cum anume scriitorul a devenit istoric al religiilor.

Cand m-am inscris la universitate in Romania, doream sa studiez istoria ideilor, a culturilor si a religiilor. Fiindu-mi imposibil, m-am dedicat literaturii italiene, in mod special celei renascentiste. M-am apucat sa studiez sanscrita si hindi si chiar am colaborat la un dictionar hindi-roman. Visul meu era sa merg in India, in parte cum gandise si Eliade, insa din fericire nu am reusit. Ca bibliotecar al unei asociatii de studii orientale1 aveam datoria de a cauta carti in magazii din Bucuresti. Imi amintesc ca ieseam din casa dimineata la ora cinci si jumatate pentru a merge sa rasfoiesc in acele magazii imense, intre mii de volume necatalogate. A fost un mare noroc pentru mine, pentru ca, doar asa, am reusit sa-mi procur carti la care nimeni in Romania nu ar fi avut lesne acces. Insa, nu mult dupa aceasta, au inceput problemele cu regimul Ceausescu. O carte a mea, deja anuntata pentru anul 1971, a fost afectata de catre cenzura. Intelesesem ca trebuia sa plec. Am reusit numai doi ani mai tarziu, in 1972, datorita unei burse de studiu oferita de guvernul italian. Insa, in Italia, ma astepta calvarul lagarului de refugiati. In final, dupa o lunga procedura obtinusem o bursa de studiu in domeniul istoriei religiilor si aceasta mi-a permis sa reinvii din abisul in care conditia mea de refugiat ma infundase. M-am aflat la Milano pentru trei ani si jumatate, timp in care m-am laureat avandu-l coordonator pe Ugo Bianchi, iar in 1976 devenisem deja un colaborator cu contract al universitatii milaneze, la Catedra de Istoria Religiilor. Din pacate, salariul meu era doar de 164.000 lire pe luna. Asa incat, in momentul in care mi-a fost oferit un post intr-o universitate olandeza, am fost constrans sa accept. Din cei 12 ani petrecuti in Olanda, primii 7 au fost indestulatori, insa ultimii 5 mult mai putin. Guvernul olandez incepuse sa reduca bugetele universitare si institutul Universitatii din Gröningen nu a fost scutit. Din fericire, faceam deja de multa vreme calatorii intre Olanda si Statele Unite, astfel am avut posibilitatea de a ma transfera la Chicago, unde predau si in acest moment.

Care au fost maestrii tai?

In primul rand, Ugo Bianchi, o persoana pe care am invatat sa o stimez si sa o apreciez, chiar daca am senzatia ca uneori nu a fost si reciproc. Apoi, Mircea Eliade, care m-a asociat proiectelor sale, intre care cel de-al IV-lea volum al Istoriei credintelor si ideilor religioase si, mai apoi, Dictionarul religiilor, pe care l-am dus la bun sfarsit dupa moartea sa. Sunt si in prezent legat prieteneste de Hans Jonas, un savant asupra caruia mi-am conceput teza de licenta in Italia. Uitasem, in timp ce lucram in Olanda, am facut si doua doctorate la Sorbonna cu Michel Meslin, un istoric al religiilor pe care il stimez foarte mult.

Exista un alt savant italian pe care l-ai putea aminti, in afara de Ugo Bianchi?

Arnaldo Momigliano. L-am intalnit cu diferite ocazii la Chicago. Am fost poate printre ultimii care a baut cafeaua impreuna cu el inainte de a se imbolnavi si cu putin timp inainte de a muri. Momigliano era o persoana extrem de aparte. Imi placeau ironiile sale caustice, enorma sa cultura... Sunt insa multi alti savanti italieni pe care ii stimez mult: de exemplu, Umberto Eco sau Elémire Zolla. La Zolla admir mult perspectiva sistematica adoptata in volumul I letterati e lo sciamano. Cu siguranta a fost si el influentat de Lévi-Strauss, un alt cercetator pe care il apreciez.

Aceasta este perspectiva sistemica la care te referi in momentul in care vorbesti de mit ca "structura fara continut"?

Da. Sunt doua moduri diferite de a gandi mitul. In primul caz este vorba de mitul-arhetip. In timp ce in celalalt avem o reprezentare a mitului ca procedeu narativ. Ideea de mit-arhetip provine dinspre scoala indiana, in timp ce mitul-naratiune este un concept al lui Lévi-Strauss.

Eu insumi am trecut de la o conceptie a mitului ca model ferm la cea de mit ca schema narativa "fara continut", pregatit sa fie "reintregit" de oricare altul. In fine, mitul nu este nici pe departe imutabil si Lévi-Strauss a demonstrat-o intr-o maniera magistrala.

Asupra mitului ca "schema narativa fara continut", daca nu ma insel, te referi si in noua ta revista Incognita...

Da. Cu Incognita intentionam sa refondam o metodologie a stiintelor umane, dand o imagine a istoriei un pic mai adecvata la cosmologiile vehiculate in fizica, mai ales dupa Einstein. Tot ceea ce voi adopta ulterior se integreaza acestei perspective sistemice si interactiei sistemelor complexe, in fond, cele care formeaza istoria.

Poti sa explici un pic mai detaliat?

Istoria este un proces de o infinita complexitate, in care obiecte invizibile concura in a forma un intreg, un intreg total imponderabil. Aceste obiecte invizibile sunt mintile umane, adevarate ecrane tridimensionale asupra carora perceptiile determina reprezentari ale lumii cauzale. Pentru a studia sisteme de idei este necesar sa conturezi liniile de demarcatie intre vizibil si invizibil, intre intern si extern, astfel, si numai astfel, s-ar putea ajunge la o intelegere a mecanismelor mintii umane.

Chiar si povestirile tale sustin acest program?

Da, in fapt, ma servesc de naratiune ca de un instrument mult mai direct, pentru a denunta complexitatea sistemelor cognitive.

In ce mod perspectiva sistemica de care vorbesti influenteaza raportul intre stiinta si mit?

As spune ca, daca mitul este intr-adevar un proiect narativ, orice bariera intre stiinta si mit sfarseste prin a fi distrusa. Este inevitabil ca un proces narativ in cautarea unui sens sa ajunga la mit. Stiinta hard cade in mit de fiecare data cand creeaza un model cosmologic. In acest sens, nu este nici o diferenta intre mitul preistoric al unei religii "primitive" si mitul construit de un savant ca Einstein sau Hawking.

Cum se face ca nimeni nu a studiat mituri ale stiintei?

Umanistii sunt prea timorati sa o faca, din cauza unui real complex de inferioritate in raport cu stiinta. Iar savantii stiintelor exacte sufera de complexul superioritatii. Pentru ei, desigur, termenul de "mit" poate fi utilizat numai in sens dispretuitor. Chiar daca Feyerabend a relativizat diferentele intre stiinta si arte, ramane mult de facut in acest sens.

Inca o intrebare. Ce proiecte de viitor ai?

De obicei prefer sa nu vorbesc despre ceea ce voi face. Pot sa-ti spun ca in acest moment in Statele Unite trebuie sa-mi apara o noua carte despre experientele extatice. In Experiente ale extazului analizasem numai traditiile occidentale, de la elenism la Evul Mediu. De data aceasta insa, este vorba de o descriere mult mai completa a acestor fenomene. Nu pot spune mai multe...

TAGS :
Mai multe din Cultura
Comentarii
cmQpEaxluWoMR 2012-10-20
ce ma surprinde in fotrgoafia cu Piata Universitatii nu este asemenarea dintre personajul din dreapta si Adolf Hitler, ci faptul ca soldatul din stanga este NEGRU.Credeam ca armata germana avea in compunere doar asa / zisi arieni, oricum este primul negru pe care il ved in uniforma wermacht/ului
Total 1 comments.
1955
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.