Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Jogging cu Securitatea intr-o mica librarie
2002-12-30
0

In decembrie 1989, la numai cateva zile de la caderea dictaturii, venea de la Paris la Bucuresti, prin Bulgaria (Aeroportul Otopeni era inchis), Mihnea Berindei. Plecase (adica fugise) din Romania lui Ceausescu prin 1968 si, la scurt timp de la instalarea sa in Franta incepea sa se ocupe cu o eficacitate iesita din comun de toti disidentii din Romania. In contact permanent cu Europa Libera, Mihnea Berindei a mobilizat insa si ziaristi straini din presa scrisa, televiziuni, pe care, dupa ce ii "scolariza", ii trimitea, la fata locului, in Romania ca sa scrie despre cei care se opuneau regimului comunist.

In decembrie ‘89, Mihnea Berindei i-a intalnit pe toti cei cu care doar vorbise la telefon.

S-au strans cateva grupuri de intelectuali care continuau sa discute aprins: libertate, oameni ucisi etc. Mihnea Berindei a staruit pana i-a convins sa se organizeze intr-o formatiune civica. Alaturi de filosofi, sociologi, scriitori, istorici, Mihnea Berindei l-a convocat si pe Radu Filipescu, inginer electronist, autorul celebrelor manifeste contra lui Ceausescu.

Foarte pe scurt, aceasta este povestea Grupului pentru Dialog Social, prima organizatie civica inscrisa la tribunal, in 30 decembrie 1989.

Despre Radu Filipescu, nici autori, nici realizatori TV nu au gasit oportun sa scrie sau sa faca vreun documentar. Au facut-o insa oameni din Occident. Radu Filipescu a fost invitat in vara acestui an de catre Checkpoint Charlie (un muzeu al rezistentei anticomuniste al carui nume este preluat de la punctul de trecere intre Berlinul de Est si Vest).

In acest muzeu, intre exponate se afla si manifestele confectionate si distribuite de Radu Filipescu in 1983.
Intalnirea de la Berlin s-a realizat cu sprijinul Institutului Roman din Berlin (directoare Ruxandra Demetrescu) si al Ministerului Culturii din Romania.

Au avut loc lecturi din cartea Jogging cu Securitatea de Herma Kennel, al carei personaj e Radu Filipescu, la muzeu, librarii si scoli. La una dintre intalniri a participat si disidentul W. Templin din fosta RDG. El a relatat pe larg evenimentul in Frankfurter Allgemeine din 11 iunie 2002.

De precizat ca in seara lecturii, la Berlin se desfasurau peste 20 de evenimente culturale, iar lecturi precum aceea din Jogging cu Securitatea nu sunt aproape niciodata consemnate, decat daca e vorba de autori ca Martin Walser, Günter Grass sau supravietuitori ai Holocaustului.

Reproducem mai jos articolul lui W. Templin.

Ce sa faci in Romania anilor ‘80, cand au murit toate sperantele si toate iluziile ca intr-un asemenea sistem ar putea exista o urma de dezvoltare? Ce sa faci intr-o perioada a carei atmosfera era cu mult mai apasatoare decat in orice alta parte a lagarului socialist? Ce sa faci intr-o astfel de tara, cand esti tanar, disperat si plin de o energie manioasa? Scrii un manifest impotriva dictatorului, realizezi cu mijloace proprii un aparat de multiplicare, faci 1.000 de exemplare, le imparti in case si astepti arestarea.

Radu Filipescu, eroul acestei povesti, nu este nici nebun, nici sinucigas. El a dat curs atunci unei porniri care stapanea de fapt intreaga disidenta si opozitie - de la Vladivostok pana la Budapesta si Bucuresti. El voia "sa traiasca in adevar", nu intr-un sistem care declara minciuna drept ratiune de stat si care se temea cel mai mult de omul neinfrant.

Radu Filipescu nu mai este un necunoscut in Germania. Povestea lui si dovezile actiunilor sale sunt expuse in Casa de la Checkpoint Charlie, undeva, intre sandalele lui Mahatma Gandhi si masina de scris pe care s-a dactilografiat "Carta 77". Despre el exista si o carte. Autoarea germana Herma Kennel, al carei sot a fost in misiune diplomatica oficiala in Romania lui Ceausescu, a aflat povestea aventuroasa a luptatorului individual impotriva dictaturii, a dat de urma lui si a notat totul. Realitatea apasatoare, brutala din Bucurestiul sfarsitului dictaturii a fost descrisa de ea intr-o proza sensibila, retinuta (care da monstruozitatii mai multa greutate), infatisandu-l pe erou confruntat cu toate pericolele.

In micuta librarie de la Nonnendamm-Berlin au aparut recent Herma Kennel si Radu Filipescu la o lectura a autoarei, urmata de discutii. Inalt, bine dispus si vesel, lui Radu Filipescu ii lipseste orice urma de tragism dostoievskian, cu care am vrea sa-i inconjuram intotdeauna pe disidenti. Ca inginer diplomat electronist, el a disecat lucid si logic situatia de atunci, ca si propriile sale fapte. Pentru el, actiunea individuala, despre care stiau doar unul-doi prieteni, nu era goana disperata a unui nebun, ci sansa de a trasa - cu un risc neimpartasit - un semn. Dupa cea de-a doua si a treia actiune de distribuire a manifestelor in cutiile postale si in holurile caselor, nu ramanea decat o chestiune de timp pana cand Securitatea urma sa dea lovitura.

Dupa arestare - Filipescu se gandise serios si la aceasta situatie -, singura sansa era de a aduce la cunostinta opiniei publice cazul sau. Protestatari ramasi necunoscuti puteau sa putrezeasca in inchisori sau sa-si piarda anonimi viata. Dar daca radio Europa Libera informa, daca Amnesty International reactiona, daca opinia publica occidentala era permanent in alerta, atunci regimul Ceausescu din ultima perioada, chiar daca iritat, era silit sa dea inapoi.

Aceasta era situatia lui Filipescu, al carui tata - un anestezist cu renume international - dispunea de contacte si putea sa alarmeze Occidentul. Ca urmare, cei 10 ani de detentie - condamnare data prin sentinta Tribunalului Militar din Bucuresti - au devenit "doar" 3 ani. Filipescu a trecut din 1983 pana in 1986 prin aceasta scoala dura, a cunoscut in tovarasii de inchisoare alti protestatari si s-a intors neinfrant in realitatea bucuresteana. De la iesirea din inchisoare a avut insotitori permanenti. Un intreg grup de securisti a fost repartizat pentru urmarirea lui permanenta. Scopul lor nu era observarea mascata, ci prezenta amenintatoare, pe fata, care-l lamurea si pe un trecator oarecare, obisnuit ce inseamna sa fii un paria.

Filipescu a platit cu aceeasi moneda. Sportiv, avand atunci 30 de ani, a devenit un alergator pasionat si-i alerga pe pazitorii lui prin jumatate de Bucuresti. Pe bicicleta, el a adus patrulele auto ale Securitatii la nebunie. Aceste povesti ce suna hazliu sunt prezentate cu dezinvoltura de Radu Filipescu, dar nu pot ascunde samburele tragic al acelor intamplari. In decursul timpului, prin noi arestari, convocari si interogatorii, securistii au devenit ca o parte a familiei sale. A urmat sfarsitul lui 1989 cu entuziasmul de nedescris.

Ce ramane in afara usurarii ca acele timpuri au trecut? Ne puteam astepta in timpul lecturii la aceasta intrebare si bineinteles ca ea a fost pusa. Filipescu nu arata nici o urma de amaraciune si resemnare cand e vorba de Romania postcomunista. O tara in care s-a distrus, cu cea mai mare inversunare, orice nucleu al unei societati civile, in care mentalitatea de sclav i-a coplesit pe oameni are nevoie cel putin de decenii pentru a gasi drumul spre democratie.

Romania are nevoie in alt fel de individualisti. Alegerea lui Filipescu e facuta. El isi apreciaza profesia, are o mica firma proprie si activeaza in cadrul Grupului pentru Dialog Social. La observatia unui participant ca ar putea fi mai bine angajat politic, raspunde printr-un ras aprobator. Cel putin astazi isi poate alege singur partenerii de jogging.

Wolfgang Templin
Traducere de Mady-Mathilde Kofler

TAGS :
Warning: mysql_fetch_object(): supplied argument is not a valid MySQL result resource in /home/rev22/public_html/system/functions/query_function.php on line 24
Recomandari
Comentarii
Total 0 comments.
473
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.