Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


: Institutul de Studii Orientale functioneaza
RADU BERCEA
2006-07-21
Interviu
1

Luni, 10 iulie, Evenimentul zilei a publicat, sub semnatura lui Tiberiu Lovin, articolul Institutul-fantoma de studii orientale. În respectivul material, Radu Bercea, directorul Institutului de Studii Orientale Sergiu Al-George, este acuzat ca, printre altele, "coordoneaza o activitate fara rezultate, nu are studii de specialitate, boicoteaza încercarile de promovare a adevaratilor orientalisti, dar îsi promoveaza concubina si amicii, uneori fara concurs".

Am încercat sa clarificam aceste aspecte într-o discutie cu Radu Bercea.

 

Cum s-a înfiintat Institutul de Studii Orientale?

În ultimii ani ai vietii, Constatin Noica era extrem de preocupat de ideea fondarii unui institut de studii orientale sub patronajul lui Mircea Eliade. Evident ca în anii tarzii ai comunismului aceasta initiativa nu s-a putut concretiza. Dupa caderea regimului comunist, ministru al Culturii a devenit Andrei Plesu, unul dintre cei mai apropiati discipoli ai lui Noica, care a avut mijloacele de a materializa visul maestrului sau. Aceasta s-a întâmplat în primele luni ale anului 1990, iar eu am fost desemnat de catre ministrul Plesu sa pun bazele institutului pornind, practic, de la nimic.

În articolul din Evenimentul zilei vi se reproseaza ca nu aveti studii orientalistice.

Numirea mea în fruntea Institutului de Studii Orientale Sergiu Al-George i se datoreaza d-lui Andrei Plesu. Daca eu nu am studii de orientalistica, mi se poate reprosa, cel mult, ca nu am refuzat aceasta functie. Acuzatia, care porneste de la o judecata simplista, ignorând realitatile domeniului de la noi si din alte parti - ma refer la lipsa "studiilor de specialitate" - poate fi respinsa din mai multe puncte de vedere. În Occident sunt foarte multe institutii de anvergura unde problema studiilor de profil nu se pune deloc ca la noi. Cunosc cazuri de persoane care fac parte, astazi, din elita anumitor domenii ale orientalisticii, fara sa fi facut neaparat studii în bransa, ci absolvind, bunaoara, Politehnica, iar ulterior un curs la École des Hautes Études en Sciences Sociales. Dupa criteriile invocate în articolul din Evenimentul zilei, Sergiu Al-George, care a fost un indolog de vârf (ceea ce se poate proba din plin), n-ar fi trebuit sa publice nicaieri, sa fie recunoscut, pentru ca absolvise Medicina. Mircea Eliade a stat vreo 3 ani în India, dar nu am aflat pâna acum sa fi dobândit acolo o diploma de indologie sau de limba sanscrita.

Apoi, sa nu uitam totusi ca am un doctorat în filosofie sustinut la Universitatea din Bucuresti: teza care a stat la baza obtinerii diplomei este axata pe o tema de filosofie indiana.

 

La Primarie sau la Academie?

 

Cum a trecut institutul de la Ministerul Culturii sub obladuirea Consiliului General al Municipiului Bucuresti?

Cândva, la sfârsitul anului 2001, pentru a mai usura putin imensa organigrama a Ministerului Culturii din acea vreme, anumite institutii au fost cedate autoritatilor locale. Nu a fost numai cazul Institutului de Studii Orientale Sergiu Al-George, ci si al Muzeului National al Literaturii Române, al Muzeului National George Enescu etc., deci nu ne-am trezit doar noi în situatia respectiva. Mai grav este faptul este ca acest lucru s-a realizat furtiv, "pe sest", cu toata grija ca directorii respectivelor institutii sa nu afle de o atare initiativa. Am fost pusi în fata faptului împlinit. Ne-am pomenit subordonati local, autoritatile locale s-au pomenit, la rândul lor, cu noi în subordine - o subordine de facto. Într-o anexa la legea bugetului pe 2002 se spunea ca institutiile respective sunt finantate de la bugetele locale, iar autoritatile locale au interpretat acest lucru ca pe o subordonare concreta fata de ele: ni s-a cerut sa ne schimbam antetul, stampila, legitimatiile, sa le raportam ce facem, sa le cerem diverse aprobari etc. Abia prin octombrie 2003 a iesit o hotarâre de guvern prin care numitele institutii au trecut de sub autoritatea Ministerului Culturii sub autoritatea Consiliului General al Municipiului Bucuresti.

Seful Comisiei de cultura al CGMB spune ca ati returnat banii pe care i-ati primit pentru renovarea sediului. De ce s-a întâmplat lucrul acesta?

Banii nu ne-au fost dati la începutul anului 2005, când tocmai ne mutaseram în noul sediu, ci la rectificarea bugetara, care a avut loc foarte târziu, pe la începutul lunii august, noul buget fiindu-le comunicat institutiilor spre sfârsitul lunii. Pâna când nu existau aceste sume, nimeni nu-si putea permite sa poarte tratative cu eventuale firme care sa asigure proiectarea si executia lucrarilor de amenajare si de modernizare. Fiind vorba de o institutie bugetara, suntem obligati sa ne încadram foarte strict în Legea achizitiilor publice, care prevede proceduri extrem de complicate pentru astfel de amenajari, iar aceste proceduri au durat foarte mult. Se apropia sfârsitul anului; în acelasi timp, am aflat de initiativa de a fi transferati la Academia Româna. Este vorba de adresa nr. 624/11.10.2005 a d-lui primar general catre fostul presedinte al Academiei Române, care se sfârseste cu fraza urmatoare: "Consider temeinic si legal sa va înaintez, Domnule Presedinte, propunerea privind trecerea Institutului de Studii Orientale Sergiu Al-George din subordinea Consiliului General al Municipiului Bucuresti în subordinea Academiei Române, în cursul anului 2005, cu rugamintea de a analiza si a dispune în acest sens". Din nou, nimeni de la Primarie nu a considerat necesar sa ma informeze oficial: am aflat acest lucru de la vicepresedintele Academiei, responsabil cu domeniul umanist. Am fost de acord cu aceasta formula si am facut tot ce mi-a stat în putinta pentru ca acest transfer sa decurga cât mai bine. Din câte stiu, Academia a facut toate demersurile care îi reveneau. Un transfer dintr-o subordine în alta, în speta de la Consiliul General al Municipiului Bucuresti la Academia Româna, nu se poate realiza decât prin hotarâre de guvern. Am înteles ca Directia Cultura a Primariei trebuie sa initieze aceasta hotarâre, care este apoi discutata în comisii de specialitate si, în final, pe baza unui referat de oportunitate semnat de primarul general, este supusa votului CGMB. Lucrul acesta presupune niste discutii preliminare cu cel care urmeaza sa ne primeasca. Din câte am înteles, presedintele Academiei si-a dat acordul de principiu; pe de alta parte, mi s-a comunicat ca si prezidiul Academiei si-a dat consimtamântul. În acelasi timp, o persoana împuternicita de Academie a luat legatura cu Directia Juridic, Contencios si Legislatie a PMB, a studiat procedurile, a vorbit si la Directia Cultura; Academia si-a îndeplinit, asadar, rolul care-i revenea în acest proiect.

Deci, în momentul de fata, se asteapta punerea pe ordinea de zi a Consiliului a acestui proiect?

Este foarte greu sa stiu care sunt de fapt intentiile, abstractie facând de intentia exprimata în adresa d-lui primar general catre fostul presedinte al Academiei Române, de care pomeneam mai devreme. În acelasi timp, d-l Romeo Pop, presedintele Comisiei Invatamânt, Cultura, Culte a CGMB, a acordat un interviu cotidianului Ziua, pe data de 20 martie, si, la un moment dat, i s-a pus întrebarea: "Mai exista institutii culturale care nu functioneaza sau nu-si au locul la Primaria Capitalei?". A raspuns: "Care nu functioneaza nu exista. Exista însa institutii care sunt finantate de bucuresteni fara ca bucuresteanul sa stie de ce. Un exemplu este Institutul de Studii Orientale care îsi are loc mai degraba la Academia Româna. Suntem în discutii pentru a intra în subordinea Academiei. Daca Academia nu îi va prelua si Ministerul Culturii nu se implica în aceasta, spun cu fermitate ca îl vom desfiinta". Deci nu sunt institutii care nu functioneaza, a spus d-l Pop, în martie. Din Evenimentul zilei de saptamâna trecuta aflam însa ca d-l Pop "se gândeste serios la înlocuirea din functie a directorului Radu Bercea", afirmând ca sunt "tot felul de abateri".

 

Hatisul birocratic

 

În articolul din Evenimentul zilei se mai vorbeste despre constatari ale Curtii de Conturi: neorganizarea si nefunctionarea Consiliului stiintific, aprobarea cu întârziere a Regulamentului de organizare si functionare si neîncheierea contractelor individuale de munca. Despre ce este vorba?

Asta se întâmpla catre sfârsitul lui 2004. Este imposibil, în general, ca un control al Curtii de Conturi sa nu descopere pe undeva o scapare, este imposibil ca totul sa fie 100% perfect. Birocratia este foarte stufoasa. Mereu trebuie sa te tii la curent cu o noua hotarâre care o modifica pe cea veche, cu normele metodologice de aplicare a nu stiu carei legi sau hotarâri semnate de ministrul cutare sau cutare s.a. Principiul Curtii de Conturi, daca am înteles eu bine, este sa ajute conducerea institutiilor în detectarea si remedierea eventualelor nereguli. Potrivit procedurii, dupa semnalarea abaterilor si dupa explicatiile solicitate în scris s.a., directorul Directiei de Control Financiar Ulterior a Municipiului Bucuresi îi comunica sefului institutiei controlate ce anume trebuie remediat si în ce termen. Exact asa s-a întâmplat si la institut, iar eu am raspuns în termen, remediind unele aspecte, explicând, în cazul altora, de ce este necesar mai mult timp pentru remedierea lor; dupa aceea s-a discutat cu inspectorii care au venit periodic pe teren, pentru a constata starea de fapt.

Consiliul stiintific nu se întrunea foarte des pentru simplul motiv ca functia sa era de ordin consultativ. Prin forta lucrurilor, activitatea noastra impunea destul de rar luarea unor decizii care sa presupuna votul acestui organism. Am instituit un asemenea Consiliu stiintific în termenul care ni s-a acordat si am comunicat acest lucru Curtii de Conturi. Asadar, daca a fost o neregula, ea a fost remediata, respectându-se cu strictete procedurile si exigentele Curtii de Conturi.

În privinta contractelor de munca: într-adevar, în Codul Muncii din 2003 se spune ca trebuie încheiate noi contracte de munca. Persoana care se ocupa de aceasta problema si care era, de fapt, contabilul sef, neexistând un post de specialist în resurse umane, nu a reusit sa încheie aceste contracte la timp. Precizez ca nu este vorba de noi contracte: se punea, pur si simplu, problema de a transpune informatia din vechile contracte de munca într-un nou tip de formular. Am remediat si acest neajuns, în termenul specificat Curtii de Conturi.

A treia acuzatie: aprobarea cu mare întârziere a Regulamentului de organizare si functionare. Din 2002 ne pastorea Primaria Municipiului Bucuresti, însa am devenit subordonati de drept ai CGMB abia prin acea Hotarâre de Guvern din octombrie 2003. Directia Resurse Umane ne-a solicitat sa elaboram documentatia de baza a institutiei, care consta în 3 lucruri: Regulament de organizare si functionare, stat de functii (unde se regasesc toate posturile ocupate sau vacante) si organigrama. Ni s-au furnizat modele si am colaborat foarte bine cu Directia Resurse Umane. În primavara anului 2004, ni s-a cerut sa mai modificam anumite prevederi ale Regulamentului, dar abia târziu, în octombrie 2004, s-a pus problema finalizarii acestei documentatii. Actele au fost supuse dezbaterii CGMB si votate pe data de 11 noiembrie 2004. Asadar, mi-e greu sa înteleg ce i se poate imputa directorului institutiei, când documentele în cauza s-au votat la mai bine de un an de la momentul când Primaria era chiar îndrituita sa ia initiativa elaborarii lor.

O alta acuzatie se refera la faptul ca din institut au plecat oameni de prestigiu. Când si de ce a demisionat Teodor Baconski?

Este un moment atât de îndepartat, încât doar din dorinta de a arata ca în 16 ani s-au întâmplat numai lucruri rele poate cineva sa se mai refere la acest moment. L-am cunoscut pe d-l Baconski, ca tânar si promitator teolog, dupa revolutie. Pentru ca era un intelectual serios, aplicat, i-am propus sa vina la institutul nostru, în ideea specializarii în literatura de limba siriaca, domeniu în care competentele sale de teolog îi ofereau un bun background. Mi-a comunicat ca era interesat de aceasta oferta, dar ca îl astepta o bursa de 3 ani la Paris. I-am spus ca eram, la rândul nostru, interesati ca un specialist din cadrul institutului sa studieze în Occident si sa revina foarte bine pregatit de acolo. Pe de alta parte, noi fiind totusi în primul an, aveam astfel posibilitatea de a stabili contacte profesionale cu omologi din Franta chiar printr-un reprezentant al institutului. Conventia noastra amiabila a fost ca, dupa instalarea la Paris, d-l Baconski sa ia legatura cu noi. Dânsul nu a luat niciodata legatura cu institutul, nu si-a completat nici macar formele de transfer; a trebuit sa-i luam noi cartea de munca de la Ministerul Culturii. L-am reîntâlnit întâmplator, în septembrie 1993, la Paris, cu ocazia unui colocviu international, unde s-a comportat ca si cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Neavând cum sa procedez altfel, i-am solicitat, în contextul respectiv, demisia, lucru pe care a si acceptat sa-l faca. Nu vad ce rost mai are sa ne referim la acest episod, cu atât mai mult cu cât d-l Teodor Baconski este cunoscut ca intelectual umanist, teolog, publicist, autor de carti si diplomat; prezenta publicistica a d-lui Baconski nu tradeaza însa preocupari în domeniul orientalisticii. Este vorba de o perspectiva pe care domnia sa a abandonat-o, reorientându-se profesional; acest lucru nu s-a petrecut însa din cauza abuzurilor directorului Radu Bercea.

 

Nu am boicotat promovarile adevaratilor orientalisti

 

Cum se fac promovarile în institut? Colega dumneavoastra, doamna Rodica Pop, se plânge ca nu a fost promovata de 14 ani.

Eu nu am boicotat promovarile "adevaratilor orientalisti". Pe când ne aflam în subordinea Ministerului Culturii, aceste promovari au devenit imposibile, din motive de reducere a statului de functii (martie 2001). Numarul de posturi din schema si, implicit, posibilitatile de promovare s-au redus extrem de mult pentru ca, potrivit legii, promovarea poate surveni doar daca întrunesti anumite criterii profesionale, daca exista un post superior vacant si daca bugetul pentru salariul corespunzator postului este asigurat. Imediat dupa ce ni s-a aprobat un stat de functii mai mare, au aparut, în ianuarie 2005, o serie de restrictii draconice, promovate prin hotarâri de guvern, care aproape ca blocau cu totul posibilitatile de promovare. Sunt lucruri care depasesc autoritatea mea. Oricum, în cazul functiei de cercetator principal, nu s-a pus niciodata problema sa se avanseze decât prin concurs. Toate aceste concursuri au fost însotite de referate, consemnate în procese verbale, iar documentatia se pastreaza în dosarul personal al fiecarui coleg.

D-na Rodica Pop are, într-adevar, un masterat si un doctorat la Sorbona. Problema nepromovarii sale nu are cauze subiective: d-na Rodica Pop si-a sustinut doctoratul în Franta abia la începutul anului 2002, desi se înscrisese înca din 1992. Pâna în momentul sustinerii doctoratului si al echivalarii acestuia în România, promovarea sa era imposibila, pentru ca postul pe care urma sa-l ocupe, cel de cercetator stiintific gr. II, era conditionat de detinerea titlului de doctor; or, dupa îndeplinirea acestui criteriu, a survenit acel blocaj de care vorbeam. Acum se pare ca responsabilii de la Primarie au identificat o solutie administrativa rezonabila si probabil ca d-na Pop va fi promovata, dupa sustinerea concursului prevazut de lege.

În articolul mentionat mai sus se afirma ca Andrei Cornea a fost promovat la gradul de cercetator gr. I dupa o pauza de doi ani si în timp ce se afla în concediu de odihna, fiind, în acelasi timp, un apropiat al dumneavoastra. Cum s-a facut aceasta promovare?

Într-adevar, d-l Andrei Cornea este un apropiat al meu; anterior am fost colegi în alte doua institutii, însa nu cred ca este un lucru reprobabil ca relatiile dintre director si salariati sa fie si relatii de prietenie. Aici vorbim de valoarea profesionala a unor persoane. Nu are rost sa explic eu anvergura de intelectual umanist a d-lui Cornea. Dansul nu a "sarit" la cercetator gr. I dupa o "pauza de doi ani", pe când se afla în concediu de odihna. D-l Andrei Cornea a devenit cercetator principal gr. II la sfârsitul anului 1990, cu o activitate care justifica din plin obtinerea acestui titlu, prezentându-se în fata unei comisii din care faceau parte doi foarte prestigiosi profesori universitari. Ulterior, d-l Andrei Cornea a devenit cercetator principal gr. I, dar acest lucru s-a întâmplat abia în august 2001. Din decembrie 1990 pâna în august 2001 sunt, totusi, ceva mai mult de doi ani! În afara de aceasta, concursul nu a avut loc în absenta sa, pe când dânsul se afla în concediu. Anuntarea concursului a avut loc, este adevarat, în perioada în care d-l Cornea era în concediu de odihna, dar el si-a întrerupt concediul si a revenit în Bucuresti, pentru a sustine acest concurs.

Unii angajati ai institutului sunt si cadre universitare. Le afecteaza acest lucru munca de cercetare?

Oricine este cât de cât familiarizat cu ceea ce înseamna munca de cercetare umanista stie ca aceasta nu se face la "birou", 8 ore, ci în diverse biblioteci, în cabinete de manuscrise, în arhive, ba chiar si acasa (o spun spre consternarea birocratilor!). Un institut de cercetare nu este o uzina. În asemenea institutii a existat dintotdeauna o anumita libertate de miscare a cercetatorului. Asadar, pe mine personal ma intereseaza în primul rând ce produc din punct de vedere stiintific, intelectual si cultural d-l Andrei Cornea sau d-na Luminita Munteanu. Faptul ca sunt si universitari nu este câtusi de putin dezonorant. Dimpotriva, cred ca eu însumi ma pot declara mândru de faptul ca doi colegi ai mei, care si-au început activitatea de cercetare în institutul nostru, sunt apreciati si de cealalta structura a vietii academice pure, învatamântul universitar. Aceasta formula este larg raspândita în Occident.

 

Situatie de avarie si incertitudini

 

Care este activitatea institutului în prezent?

În prezent, institutul nu o duce foarte bine. A trebuit sa ne mutam, pentru ca spatiul în care eram gazduiti anterior, Palatul Stirbei, a fost revendicat de mostenitori care, într-un târziu, au avut câstig de cauza. Preocuparea institutului n-a fost sa se cramponeze de spatiul amintit, care era, de altfel, subînchiriat, ci sa obtina un alt sediu. Acest lucru a durat însa extrem de mult, cum dureaza totul la noi. În noiembrie 2004, doar interventia personala a d-lui Traian Basescu, pe atunci primar general, a fost de natura sa faca posibila identificarea unei solutii la aceasta problema. Spatiul care ne-a fost repartizat în final a fost ales fara a avea posibilitatea de a-l vedea efectiv; singurul criteriu dupa care ne-am putut ghida a fost suprafata lui. În aceeasi perioada (sfârsit de an), ni se cerea sa elaboram rapid un proiect de buget în care sa propunem o suma pentru amenajari. Era limpede ca urmau lucrari de acest tip; ne-am mutat în partea cea mai putin deteriorata a cladirii, într-o formula de provizorat, astfel încât cealalta parte sa ramâna libera, în vederea santierului. Modul nostru de functionare este minim: spatiul în care functionam este în primul rând spatiu de depozitare pentru carti, pentru obiectele de mobilier, oamenii neavând un "loc de munca" la modul concret, compartimentat, cu birouri si scaune. Asadar, functionam oarecum într-o situatie "de avarie", dar asta nu înseamna ca Institutul de Studii Orientale nu functioneaza.

Am încercat sa initiem, de la începuturile institutului, o activitate care, dincolo de cautarea unui spatiu, de cumpararea mobilierului s.a., s-a axat si pe lucruri mai de fond. Am pus pe picioare o biblioteca în care a fost inclusa întreaga biblioteca de la Paris a lui Mircea Eliade - donata în mod expres institutului nostru de catre Christinel Eliade, sotia savantului, în conditiile în care diverse alte institutii din Europa jinduiau sa o obtina. Avem carti deosebite, care nu se regasesc în nici o biblioteca româneasca. Apoi, editam o revista, Annals of the Sergiu Al-George Institute, care apare în limbi straine (franceza, engleza, dar si italiana si germana uneori). Publicatia a fost acceptata la schimb de reviste de orientalistica dintre cele mai prestigioase: Journal Asiatique, East and West, Wiener Zeitschrift für die Kunde des Morgenlandes, Bulletin de l’École Française d’Extrême Orient, Arts Asiatiques etc.

De ce nu are aceasta revista o aparitie regulata?

Revista a aparut cu întârziere, dar acest lucru nu se întâmpla numai la noi, ci si în alte centre de cercetare, din tara si din strainatate. Un motiv este, pur si simplu, dificultatea elaborarii, a redactarii corespunzatoare a unor texte de eruditie, savante, care comporta nenumarate elemente tehnice specifice - abrevieri, bibliografii, stabilirea unui sistem de transliteratie si verificarea consecventei în aplicarea lor etc. În afara de aceasta, ne-am confruntat în timp si cu problema fondurilor, care uneori au lipsit. Ne straduim sa recuperam aceasta întârziere, si o vom face pâna la urma, dar totul trebuie pus într-un context. Cititorii ceva mai vârstnici, care citeau presa culturala în anii ’70 sau ’80, îsi aduc, probabil, aminte ce însemna la ora aceea Secolul XX: era o revista de mare tinuta, în care se publicau lucruri care nu apareau în alte periodice culturale, aparea cu greu, uneori cu foarte mari întârzieri, asa încât s-a ajuns sa nu se mai mentioneze pe cotorul volumelor decât numarul sau, eventual, numarul multiplu, fara specificarea anului... Numarul 2-3 din revista noastra, în care am reeditat, unificând si îmbogatind cu trei indici si o bibliografie, textele de specialitate ale lui Sergiu Al-George publicate initial în franceza si engleza, a presupus un efort de lunga durata, a fost cu mult mai laborios decât ne asteptam initial. A rezultat însa un volum extrem de serios, apreciat ca atare. Dincolo de impresiile pe care mi le-au comunicat în mod direct o serie de confrati francezi, revista a fost recenzata favorabil în cel putin doua publicatii din Occident.

Nu se gasesc usor nici tineri cercetatori, pentru ca salarizarea nu e deloc stimulanta, pentru ca perioada de formare este lunga si presupune destule sacrificii personale; asadar, tipul acesta de studii îi tenteaza pe prea putini în ziua de astazi. O persoana care absolva o sectie de limbi orientale cu vorbitori prezenti în România în calitate mai ales de patroni de firme îsi gaseste cu relativa usurinta un loc de munca într-un asemenea cadru. Ca sa nu mai spun ca este dificil sa gasesti personal administrativ; este o problema sa angajezi pe cineva când salariile sunt foarte mici si când, de fapt, nu poti sa-i oferi nici macar un scaun si un birou. Multe aspecte ale activitatii noastre sunt blocate, dar aceasta nu înseamna ca nu s-a facut nimic: unii dintre colegii mei au participat la reuniuni stiintifice interne si internationale; d-l Andrei Cornea a publicat o carte, Scriere si oralitate în cultura antica, o lucrare de tipologie comparata a culturii vechi grecesti si a celei ebraice. D-na Luminita Munteanu a publicat o carte de circa 600 de pagini, Dervisi sub zodia Semilunei, la baza careia se afla o parte a tezei sale de doctorat. Colegii mei au continuat sa lucreze, sa cerceteze, sa scrie: un numar al publicatiei institutului se afla sub tipar chiar în aceste zile. Ar fi fost de dorit ca acest numar sa apara înca de anul trecut, dar conditiile în care lucram la ora actuala ne creeaza reale dificultati. Revista are acum si un comitet de redactie, din care fac parte personalitati prestigioase din tara si din strainatate, autoritati recunoscute în domeniile lor de specialitate: indologie, studii ebraice, sinologie si budologie, arabistica etc. Aceste persoane au fost invitate sa faca parte din comitetul redactional dupa ce li s-a trimis numarul anterior al revistei, dupa ce au vazut despre ce este vorba, consimtind sa gireze cu numele lor publicatia si sa ne acorde tot sprijinul. Trebuie sa marturisesc ca este extrem de greu sa îti faci meseria de orientalist (cu sau fara "studii de specialitate"), date fiind toate aceste amânari, tergiversari, incertitudini, cu solicitarea imperativa de a opri lucrarile de amenajare în ideea ca vom trece la Academie, desi nimeni nu pare a sti cu precizie daca si când se va petrece cu adevarat acest lucru. Iar aceste impedimente pot fi puse foarte usor - cu cinism, ipocrizie si rea-vointa (si, cine stie, interesele extrastiintifice ale unor factori de decizie) - numai si numai pe seama directorului.

 

Interviu realizat de Razvan Braileanu

TAGS :
Mai multe din Interviu
Comentarii
maria 2013-04-02
in tara care l-a dat pe mircea eliade nu exista nici macar o catedra la universitate care sa-i poarte numele, darmite un institut de studii religioase .........rusine, domnilor, care va pretindeti intelectuali...........sunteti o varza ieftina si rau-mirositoare........ iar dl plesu e si el partas indeajuns la degringolada culturii romane pt ca, desi a detinut functii importante (sa nu uitam de ultima, cand era mare consilier basescian !!!) nu a facut decat sa se infoaie cu onorurile primite..........rusine, rusine, rusine........
Total 1 comments.
1868
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.