Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


: Am fost eliminat din viața publică de la noi cu o brutalitate securistică. Mă consider deja un expatriat.
Mircea Cartarescu
2013-06-18
Interviu
39

În romanul Adevărul despre cazul Harry Quebert al lui Joel Dicker, scriitorul Harry Quebert îi spune discipolului său, „Formidabilul“, care vrea să devină un om de litere, că va ajunge un mare scriitor în momentul în care va avea curajul să alerge prin ploaie. Când se va trezi dimineaţa şi îşi va da seama că nu poate trăi altfel decât scriind, atunci o să ştie ce are de făcut. Scrisul înseamnă de fapt a trăi la limită?

Eu n-am alergat prin ploaie decât o dată, la 16 ani, și m-am ales cu o pareză facială care mă sâcâie și azi. Îi las, deci, pe alții să ajungă mari scriitori cu metoda asta hidrologică. Pe de altă parte, când mă trezesc diminețile, am cu totul alte gânduri decât la scris. Mai curând mă gândesc la ale vieții, la listele cu lucruri nerezolvate, la fiul meu care trebuie dus la școală, la mașina ce trebuie dusă la revizie. Poate că sunt unii autori care „nu pot trăi fără să scrie“, dar mie lucrul ăsta mi se pare o ipocrizie și un clișeu. Scrisul, pentru mine, e în primul rând o responsabilitate, o obligație morală, un lucru care trebuie făcut fiindcă nu se poate altfel, ca obligația față de părinții sau față de copiii tăi. La fel, ești obligat față de ceea ce ai primit gratis și fără s-o meriți: bruma ta de talent.

Îi las, de asemenea, pe alții să trăiască la limită. Eu cred că nici viața, nici scrisul nu au limite, după cum nu au nici un centru. Oriunde te afli ești legitim dacă ești un artist și ești ilegitim dacă doar mimezi arta.

 

Aveţi frici legate de scris, temeri în faţa paginii albe?

Frica este reală, nu e un clișeu, pentru că șansele de eșec în artă sunt mai mari decât oriunde altundeva - există un singur mod de a ordona un pachet de cărți de joc și zeci de mii de moduri de a așeza cărțile haotic. Dar frica nu apare în fața paginii albe, ci în momentele în care trebuie să iei decizii cruciale, de care depind următorii ani din viața ta. Am cunoscut frica teribilă în fața deciziei de a începe un roman. Nimic nu se compară cu asta. Te ucide, te paralizează. Dacă-l începi prost, ai s-o duci așa fără ca măcar să-ți dai seama timp de un an sau doi, pe care nu ți-i mai dă nimeni îndărăt. Abia la sfârșit vei fi copleșit de rușinea și obida de-a fi scris o carte proastă. De-aceea mi s-a-ntâmplat să aștept și trei-patru ani o situație favorabilă în care să-ncep o carte. Și n-am regretat niciodată întârzierea asta. Să gândești lent și să te miști greu poate fi un mare avantaj câteodată.

 

Decenii de criză
Sunt născut în 1956 și pot face azi un racursiu simplu al vieții mele. Anii ‘50 ,‘60, ‘70, ‘80, ‘90 au fost mizerabili. A fost mizerabila mea soartă și viață. Abia de la jumătatea anilor 2000 am simțit că lucrurile se schimbă, dar tocmai atunci a început implacabila destructurare a valorilor, a educației, a culturii, a artelor la care asistăm azi. Pentru că nu criza economică și financiară e lucrul cel mai neliniștitor azi, ci criza morală și intelectuală a lumii în care trăim.

Pentru că am pomenit mai devreme de romanul lui Dicker care a cunoscut un mare succes (mie sincer îmi pare scris după o reţetă şi mai e şi mediocru absolut), cum înţelegeţi scrisul? O muncă continuă şi cursuri de creative writing sau o muncă continuă şi lipsa oricăror constrângeri de metodă?

Am spus-o de mai multe ori: nu degeaba e numit uneori procesul ce duce la o carte „gestație“. Da, e o gestație, asemenea celei a femeii însărcinate: nici ea nu știe, cum se spune în Cartea lui Iov, „în ce fel se formează oasele pruncului în pântec“. Oricum și-ar duce viața, fie că va fi atentă la ce se petrece cu sine sau nu, fătul tot crește. Poate că unii autori planifică dinainte ce au de scris. Eu prefer să-mi văd de viață, de citit, de toate obișnuințele mele în timp ce cartea crește și se face de una singură. N-am scris niciodată altfel. Scrisul e o chestiune de credință. Dacă nu crezi, liniștit, că ești făcut pentru scris, cum e o femeie făcută, anatomic, să aducă oameni pe lume, nu-mi imaginez cum ai putea scrie.

 

Se vorbește deseori despre melanjul genurilor. Într-un roman ar putea apărea versuri sau o pagină de dramaturgie sau, de ce nu, un interviu. Cum se împacă poetul cu scriitorul?

„Melanjul genurilor“ a fost mai curând regula decât excepția în istoria literaturii europene, nu e nimic deosebit aici. Poți amesteca orice cu orice, poți face avangardă sau mainstream, poți alege una dintre multele idei despre ce e arta, literatura, poezia, nu te-mpiedică nimeni. Totul e să-ți iasă, aici e greul. Cu aceleași mijloace, un scriitor va reuși, iar altul nu, căci nu în mijloace stă valoarea scrisului. Există arte ale purității și arte ale impurității. Joyce a amestecat toate genurile, Kafka e pur ca lacrima. Cine dintre ei e mai modern? Nu știu și nici nu mă interesează. Nu modernitatea îl face pe un scriitor mare și adevărat.

 

Lumea literară
N-am trăit niciodată între scriitori. Nici nu m-am luat în serios ca scriitor, cum fac atâția. Cred că relația dintre mine și lumea literară de la noi, întotdeauna una incomodă, a depășit și invidia, și ura pe care le-am suportat 30 de ani în șir. Peste toate s-a așternut cea mai senină și mai sinceră indiferență. Reciprocă și reciproc avantajoasă. Mă bucur acum de această indiferență mai mult decât de orice, e lucrul meu cel mai prețios.

Fostul editorialist Mircea Cărtărescu îl lasă pe prozatorul Mircea Cărtărescu să se desfăşoare? Scriitorul Filip Florian spunea că i-a luat mai bine de un an, după ce a renunţat la presă, să reuşească să scrie. Unde se opreşte autoficţiunea şi unde începe ficţiunea în scrierile dumneavoastră?

E adevărat că jurnalismul e o catastrofă pentru un scriitor, dar nu doar din cauza diferenței stilistice, oricum mare, dintre scrisul de foiletoane și cel de literatură. Important e că jurnalismul e un stil de viață și de gândire diametral opus celui al scriitorului. Kafka, fiindcă tot am pomenit de el, vorbea mereu, chinuit, despre incompatibilitatea dintre munca lui de la birou și scrisul său. Spunea că slujba-l aduce în pragul nebuniei. Ce-ar fi făcut el dacă ar fi trebuit să-și câștige viața ca jurnalist? E de neimaginat un Kafka autor de editoriale, cum nu ți-l poți imagina nici militant sau dizident. Dar mulți scriitori români, unii la fel de delicați ca autorul praghez, au fost constrânși să trăiască din scrisul de articole. „Scriu la gazetă, scrie-mi-ar numele pe mormânt și n-aș mai fi ajuns să trăiesc!“, izbucnea Eminescu într-o scrisoare. De câte ori nu mi-am spus și eu asta în cei 7-8 ani în care-am scris articole!

 

Anii ’90 sunt cei mai mizerabili pe care i-aţi trăit, spuneaţi într-un alt interviu. Cum vedeţi anii 2000?

Sunt născut în 1956 și pot face azi un racursiu simplu al vieții mele. Anii ‘50 au fost mizerabili, anii ‘60, mizerabili, anii ‘70, mizerabili, anii ‘80, mizerabili, anii ‘90, așijderea, fiecare decadă altfel mizerabilă, căci istoria e mai mult decât inventivă în rele. Îmi spunea cineva: istoria e ca inelele copacului, o alternanță de cercuri luminoase și cercuri întunecate. Dac-ai avut nenorocul să te naști într-unul întunecat, ai încurcat-o, acolo rămâi, ca insecta în bobul de ambră. A fost mizerabila mea soartă și viață. Abia de la jumătatea anilor 2000 am simțit că lucrurile se schimbă și că soarele parcă stă să iasă din nor, dar tocmai atunci a început implacabila destructurare a valorilor, a educației, a culturii, a artelor, la care asistăm azi. Pentru că nu criza economică și financiară e lucrul cel mai neliniștitor azi, ci criza morală și intelectuală a lumii în care trăim.

 

Mai luaţi în calcul posibilitatea de a pleca din ţară? În ce măsură vă afectează scrisul societatea românească actuală?

Mă consider deja un expatriat. Am fost eliminat din viața publică de la noi cu o brutalitate securistică, și nu mi-a luat nimeni apărarea. Cei din lumea culturală m-au tratat la fel. Am înțeles, în fine, că nu însemn nimic pentru nimeni în România de azi. Nu mai am nicio legătură cu viața publică românească și nici nu vreau să mai am. Trăiesc în colțul meu liniștit, pentru prima dată împăcat cu mine însumi, relaxat, fără nimic de arătat în afară. Îmi ignor compatrioții la fel de mult cum mă ignoră și ei pe mine. S-au rupt legăturile, nu mai am nimic să le spun. Că trăiesc în Austria, în America sau în România e total indiferent pentru mine. Înstrăinarea e aceeași.

 

Cum aţi caracteriza lumea scriitorilor din România? Aş spune că se află undeva între invidie şi admiraţie pentru opera dumneavoastră. Vă afectează atacurile din partea oamenilor de litere, fie că e vorba de scriitori, fie că e vorba de critici?

Puține lucruri mă interesează mai puțin. N-am trăit niciodată între scriitori. Nici nu m-am luat în serios ca scriitor, cum fac atâția. Cred că relația dintre mine și lumea literară de la noi, întotdeauna una incomodă, a depășit și invidia, și ura pe care le-am suportat 30 de ani în șir. Peste toate s-a așternut cea mai senină și mai sinceră indiferență. Reciprocă și reciproc avantajoasă. Mă bucur acum de această indiferență mai mult decât de orice, e lucrul meu cel mai prețios, alături de singurătatea în care mă adâncesc cu tot mai multă voluptate.

 

Despre noul ICR
În privinţa războiul culturii din România ce are loc de la numirea lui Andrei Marga în fruntea ICR, am încercat acum câtva timp un protest, dar nu m-a sprijinit aproape nimeni. Atunci am renunțat, bănuind că artiștilor noștri le convine noua „filozofie“ a ICR. Iar dacă lor le convine, nu mai e nimic de zis. Fiecare își merită soarta. E doar păcat de munca de ani de zile a vechii echipe, care-a fost dărâmată cu un lat de palmă într-un moment de mânie proletară.

Filmul românesc a reuşit să treacă barierele ţării şi să se impună în Europa, şi nu numai. Va călca literatura pe urmele lui? Dacă da, cine ar reuşi această performanţă? Romanul, proza scurtă, poezia?

Există în lume, azi, aproximativ un milion de scriitori. Unul din 7.000 de oameni scrie cărți de literatură. Din acești un milion, există vreo 50 de nume familiare tuturor. Pentru fiecare dintre marii autori cunoscuți de toată lumea există deci câte 20.000 de scriitori necunoscuți publicului larg. Iată care e dimensiunea notorietății internaționale în literatură. Numai vârfurile vârfurilor acced la ea, numai o minoritate de 1 la 20.000. Cât de bun trebuie să fii, deci, ca să răzbați la vârf, între primii 50, când vii dintr-o cultură mică, o limbă fără circulație, o țară cu o reputație proastă și când ai nevoie de traduceri și de susținere logistică? O victorie e dacă reușești să convingi pe cineva să-ți citească o carte.

 

Gabriel Liiceanu l-a propus ca brand de ţară pe scriitorul Mircea Cărtărescu. Am amintit acest lucru pentru a vorbi puţin despre relaţia scriitor-editor-librar. Cum vi se pare că funcţionează în România?

Mai întâi trebuie să ai o țară și apoi un brand de țară. Când vei avea o țară, va apărea și brandul de țară potrivit. Dar toate eforturile politicii noastre sunt concentrate spre distrugerea acestei țări. De aceea, poate cel mai potrivit brand de țară pentru noi ar fi buldozerul.

La Gabriel Liiceanu nu mă gândesc vreodată ca la editorul meu, ci ca la un intelectual pentru care am mult respect și la un om care mi-a făcut onoarea de a mă accepta ca prieten. N-am nimic interesant de spus în privința relației mele cu editura care mă publică în România: de 20 de ani totul decurge fără asperități, fără pretenții exagerate și fără constrângeri din niciuna dintre părți. Vorba lui Dan C. (Dan C. Mihăilescu, critic literar – n.r.), „ne îngăduim“.

 

Actualitatea
Încă mai citesc ziarele, din obișnuința anilor când trebuia să fiu la curent cu ce se-ntâmplă. Contemplu, încă, un peisaj dominat de minciună, impostură și fraudă. Dar azi văd totul prin partea cealaltă a lunetei. Mă simt renăscut după șase luni de când am scăpat de corvoada jurnalismului. Sunt din nou un autor viu, aflat în mijlocul unei cărți ce va fi revenirea mea în literatura înaltă, și privesc totul mai liniștit ca oricând.

Într-un interviu pe care scriitorul Gabriel Liiceanu l-a acordat RFI România, în urmă cu mai bine de trei ani, a fost întrebat dacă ar trebui să ne fie ruşine pentru trecutul pe care tot nu reuşim să ni-l clarificăm. Aminteam în acel interviu de experimentul Piteşti, puţin cunoscut la noi. Răspunsul scriitorului a fost: „Nouă să ne fie ruşine? Lor să le fie ruşine“. Credeţi că va putea România să-şi recupereze memoria recentă aşa cum au făcut-o Polonia sau Cehia?

Pentru mine nu există România, Polonia sau Cehia, există doar oameni. Dacă am căzut de mult de acord că nu există vinovăție colectivă, de ce credem mai departe în superstiția gândirii colective? Eu nu mă identific cu România și nu știu ce a recuperat și ce n-a recuperat România. În fața istoriei (dacă voi fi vreodată adus înaintea acestei doamne) sunt singur cu conștiința mea, cu gândirea mea, cu înțelegerea mea. Ca și Joyce, încerc și eu să mă trezesc din coșmarul istoriei. Da, mi-e rușine de fapte întâmplate cu mult înainte ca eu să mă nasc, mi-e rușine adesea că sunt om. Mi-e rușine și de slăbiciunile și greșelile mele. Fiecare dintre noi, cum știa Baudelaire, ca și orice alt artist adevărat, este fratele criminalului și al prostituatei. Degetul arătător este un organ vital al omului când e îndreptat către propriul piept înainte să fie-ndreptat spre al altuia.

 

Herta Müller a declarat în urmă cu ceva vreme, la Ateneul Român, că rezistenţa prin cultură a intelectualilor este vorbă în vânt. „În România, dacă vrei să vorbeşti de dizidenţă, nu ai ce să spui, decât, eventual, că nu a fost dizidenţă organizată. Radu Filipescu, preotul Calciu, Paul Goma au fost lăsaţi singuri, cine i-a sprijinit? Protestatarii au fost prea puţini şi cine şi-a ridicat capul a fost lăsat singur.“ Cum vi se par aceste critici? Ce a însemnat pentru dumneavoastră rezistenţa prin cultură?

Am trăit, ca autor, ultimii 10 ani ai comunismului românesc (aveam atunci între 24 și 33 de ani). Eram un om foarte tânăr care nu cunoștea viața decât prin literatură. De fapt, literatura era mult mai importantă pentru mine pe-atunci decât însăși viața mea (cum a rămas până azi). La fel era pentru toți oamenii pe care i-am cunoscut și iubit atunci. N-am făcut niciodată „rezistență prin cultură“, am scris doar poeme și povestiri, așa cum aș fi făcut-o oricând și oriunde. Literatura nu e o zorzoană a vieții, ci o parte vitală a ei. Literatura e la fel de eroică și de importantă ca și acțiunea politică. Dacă nu înțelegi asta, nu ești scriitor. Nesupunerea la ideologia epocii, libertatea interioară, dorința de a nu pierde decenii pentru literatura română i-au unit pe Gellu Naum și pe Dimov, pe Sorin Titel și pe Mazilescu, pe Ion Mureșan și pe Șerban Foarță, pe Emil Brumaru și pe Ursachi, pe Ștefan Bănulescu și pe Florin Iaru, pe Mircea Ivănescu și pe Andrei Pleșu, pe Nicolae Manolescu și pe Gheorghe Crăciun, pe Radu Petrescu și pe M.H. Simionescu, pe alți zeci, poate sute de autori care nu și-au murdărit numele și n-au întinat arta scrisului într-o epocă tragică.

 

Credeţi că literatura despre comunism mai poate interesa publicul? Mă refer şi la cel din România, şi la cel din ţări care nu au trecut prin dictatură.

Literatura nu e niciodată despre ceva exterior, ci întotdeauna despre tine însuți. Comunismul a fost backgroundul unei mari părți a vieții noastre, este aproape imposibil să nu fie cuprins în ceea ce scriem. Eu nu sunt un scriitor politic, și totuși mi-a fost cu neputință să nu încerc și eu, mai ales în Orbitor 3, o privire asupra acelei lumi care nu era doar o „orânduire“ politică, ci o planetă străină, cu geologia, flora și fauna ei exotice. Nu privesc înapoi la acea epocă nici cu ură, nici cu nostalgie, ci cu fascinația cu care descopăr detaliile atroce sau bizare ale unei picturi de Tanguy.

 

Cum a fost primit Orbitor, Aripa stângă în Germania?

Entuziasmul sincer al editorului meu de la Paul Zsolnay Verlag, din Viena, față de această carte a împins-o înainte. Ambele volume publicate până azi sunt acum, din câte pot să-mi dau seama, destul de așezate, ca reputație, într-o țară cu memorie culturală bună, care nu te uită a doua zi. Aștept, la anul, al treilea volum. Germana va fi atunci a cincea limbă în care există trilogia Orbitor completă, după franceză, suedeză, norvegiană și bulgară. Primul volum va apărea în toamnă în Statele Unite. Câte un volum sau două mai există și în Italia, Spania, Olanda, Israel, Ungaria etc.

 

Frica
Frica nu apare în fața paginii albe, ci în momentele în care trebuie să iei decizii cruciale, de care depind următorii ani din viața ta. Am cunoscut frica teribilă în fața deciziei de a începe un roman. Nimic nu se compară cu asta. Te ucide, te paralizează. Dacă-l începi prost, ai s-o duci așa fără ca măcar să-ți dai seama timp de un an sau doi, pe care nu ți-i mai dă nimeni îndărăt. Abia la sfârșit vei fi copleșit de rușinea și obida de-a fi scris o carte proastă.

O operă de artă poate transmite mesaje sociale, ideologice? Dacă da, în ce măsură sunt corelate valoarea artistică şi valabilitatea unui astfel de mesaj? Poate o operă să fie viabilă artistic şi, în acelaşi timp, cum se mai spune, „reacţionară“ sau altcumva „incorectă politic“?

Opera de artă e operă de artă și nu articol de ziar tocmai pentru că nu transmite mesajele despre care vorbiți. Ea transmite presimțiri și neliniști, frumusețe și tulburare, dar mai ales transmite forța și splendoarea unei minți care se desfășoară-n fața ochilor tăi. Bineînțeles că subiectul ei poate cuprinde fapte politice și de orice alt fel, dar un roman politic nu trebuie să-ncerce să te îndoctrineze. De-aceea nu sunt viabile apologiile, a comunismului sau a nazismului sau a capitalismului, sau a oricărui alt -ism. De aceea o carte corectă (sau incorectă) politic și care nu mai are nimic altceva de spus e o scriere moartă.

 

Ce poziţie aveţi, acum, „în războiul culturii din România ce are loc de la numirea lui Andrei Marga în fruntea ICR“ – v-am citat aici cu o declaraţie mai veche?

Am încercat acum câtva timp un protest, dar nu m-a sprijinit aproape nimeni. Atunci am renunțat, bănuind că artiștilor noștri le convine noua „filozofie“ a ICR. Iar dacă lor le convine, nu mai e nimic de zis. Fiecare își merită soarta. E doar păcat de munca de ani de zile a vechii echipe, care-a fost dărâmată cu un lat de palmă într-un moment de mânie proletară.

 

Jurnalismul
Jurnalismul e o catastrofă pentru un scriitor, dar nu doar din cauza diferenței stilistice, oricum mare, dintre scrisul de foiletoane și cel de literatură. Important e că jurnalismul e un stil de viață și de gândire diametral opus celui al scriitorului. Kafka vorbea mereu, chinuit, despre incompatibilitatea dintre munca lui de la birou și scrisul său. Spunea că slujba-l aduce în pragul nebuniei. Ce-ar fi făcut el dacă ar fi trebuit să-și câștige viața ca jurnalist?

Credeţi că putem ieşi din această veşnică dilemă - intelectualii să participe sau nu la viaţa cetăţii? Dacă o fac, sunt criticaţi că de ce nu-şi văd de reflecţiile lor, dacă n-o fac, sunt criticaţi că de ce se refugiază în „jocul cu mărgele de sticlă“ şi nu iau parte activ la „trebile“ cetăţii. Aş da şi un exmplu aici: John Lennon, artistul implicat.

Lennon nu-i un exemplu bun, el a fost un încurcă-lume care-a avut geniu muzical. Nici vorbă să fie un intelectual. Ca „artist angajat“ a făcut gafe de care mai bine să nu vorbim. Intelectualul, de la Zola încoace, e prin definiție un animal politic. Problema cu el e că, în epoci tulburi, poate face mai mult rău decât bine. Eliade spunea într-un articol că intelectualul nu e responsabil de consecințele ideilor pe care le exprimă, pentru că atunci când ideile sale se transformă în catastrofe sau în tragedii, el deja s-a mutat cu gândirea sa mai departe. Mi se pare una dintre cele mai cinice fraze spuse-n istorie.

Eu n-am fost niciodată un intelectual, ci doar un artist. Cine nu înțelege acest lucru nu înțelege nimic din mine. Când m-am implicat politic nu m-am simțit la largul meu, dar am făcut-o totuși din datorie civică și nu cred că am greșit în părerile mele. Dovadă e ce se-ntâmplă-n România din iulie trecut până azi.

 

În urmă cu mai bine de un an, la începutul lui februarie 2012, aţi anunţat că renunţaţi să mai comentaţi politica românească. „De astăzi, voi părăsi orice preocupare politică, orice implicare, prin scris sau chiar şi numai prin citit în orice ţine de acest domeniu“, spuneaţi atunci. În vara lui 2012 aţi revenit cu un comentariu politic. Care este situaţia acum? În ce măsură vă interesează ceea ce se întâmplă în politica românească? De la modificarea Constituţiei la numirile de procurori.

Încă mai citesc ziarele, din obișnuința anilor când trebuia să fiu la curent cu ce se-ntâmplă. Contemplu, încă, un peisaj dominat de minciună, impostură și fraudă. Dar azi văd totul prin partea cealaltă a lunetei. Mă simt renăscut după șase luni de când am scăpat de corvoada jurnalismului. Sunt din nou un autor viu, aflat în mijlocul unei cărți ce va fi revenirea mea în literatura înaltă, și privesc totul mai liniștit ca oricând.

 

Interviu cu MIRCEA CĂRTĂRESCU, realizat de DRAGOŞ GHIŢULETE

14 iunie 2013

TAGS :
Mai multe din Interviu
Comentarii
Alexandra 2013-08-09
Domnule Cartarescu, si eu citesc cu drag cartile dumneavoastra! Am crescut citind "Orbitor" si, in liceu, am trait Bucurestiul prin prisma cartilor dumneavoastra: strazile intortocheata, centrala din spatele blocului, si foisorul de foc ce apare neasteptat la capat de strada, intotdeauna prezent, in mod misterios, oriunde ti-ai indrepta pasii in cartierul Obor. Am insemnat traiectorii imaginare urmarind pasii personajelor dumneavoastra si am construit o noua cartografie magica a Bucurestiului. Pentru o clipa am vazut chiar fluturii, despre care vorbiti, in spatele blocurilor cenusii. Va sunt recunoscatoare ca ati creat acest domeniu imaginar fabulos in care am reusit atunci sa-mi revizuiesc relatia si legaturile cu orasul! In ciuda loviturii grele pe care ati primit-o de la anumite persoane, va rog sa va amintiti ca aveti nenumarati oameni care va admira si au nevoie de dumneavoastra!
Radu Niciporuc 2013-07-26
Nu sunt un fan al D-lui Cartarescu, dar socotesc ca tot ce a spus in interviu este de BUN SIMT. Dansul e "vinovat", de fapt, ca are succes, ca munca Domniei sale da roade. E acuzat ca, prin traduceri, ICR-ul i-a promovat cartile in strainatate. Dar nu asta e menirea ICR-ului, sa promoveze cultura romana in strainatate? E o nebunie dublata de greata, tot ce i se intampla acestui om...
un om 2013-07-19
Imi e frica pana si sa-i iau apararea domnului Cartarescu- nu stiu de ce, dar, daca m-as apuca acum sa afirm ca il consider o valoare, ca optiunile sale politice sunt irelevante, ca toata tevatura facuta pe marginea finantarii lui de catre ICR mi se pare pur si simplu penibila...as asmuti asupra mea o selecta categorie de oameni cu "inteligenta ascutita, viclenie procedurala, cazuistica stransa si, cu deosebire, o vointa imensa". Nu pot sa nu aseman astfel de persoane cu Ion. Nu pot. As vrea sa le intreb daca au CITIT "Nostalgia", "Orbitor", "Levantul", "Visul chimeric", ori macar cateva poezii- sper ca nu si-au fondat parerea pe un citat scos din context sau auzit de la coafeza. Fiecare perioada are varietatile sale de Ion, iar cele ale vremurilor noastre se manifesta agresiv ori de cate ori au ocazia sa-si spuna parerea despre un om care, intr-adevar, exceleaza pe plan artistic. Sus-numitii isi dau singuri cu sapa in cap (cuvintele, stimabililor, va rog...si ortografia). Domnule Cartarescu, va rog sa le lasati pamantul. Dumneavoastra aveti stelele.
Io din popor 2013-06-27
Eliade ii scrie lui Cioran ( daca nu gresesc in 1938): ,, L-am intalnit pe Golopentia; venise pentru doua zile la Berlin. Mi s-a parut extrem de slab. Mi-a spus ca pentru el exista o singura problema: Romania,,! asta da atitudine! sa te intrebi, oare cum va rezista tara asta la tavalugul vremurilor! si ce vremuri! Nu cunosc opera domnului Cartarescu, interviul este insa o dovada de infantilism..centrare totala pe sine, intr-o societate in care 30 la suta dintre concetateni traiesc cu 3 euro per zi..
victor 2013-06-25
da, intr-adevar, sunt cumplite prabusirile, mai ales cand te inveti cu viata buna.
zorbun 2013-06-23
Domnule Cartarescu, trebuie sa stiti ca pentru fiecare "comentator" malitios, exista cel putin o suta care va apreciaza. Am 30 de ani si stiu ca cei din generatia mea au crescut cu cartile dvs. Cu stima, un cititor
Cititorul cel Cumplit 2013-06-20
Cind "artistul" Cartarescu, Nu pricepe inca Nimic...Nici ce-i aia Libertate, Democratie, Politica, Arta, Coloana Vertebrala, Patriotism, Expatriere si alte inca multe, multe Valori Simplme si Elementare : LAMENTABIL !!!..Acest asa zis Celebru scriitor, Amesteca Toate cu Totul si, dovedeste mai limpede decit clar, ca nu Pricepe Nimic, sau NU Poate, sau Se pre-Face..Un "artist" care nu-si da seama Ce Se Petrece in Romania de 24 de ani (+45 [ unii se vor Supara ! cautati Atent, "originile sanatoase" ale acestui fiu de tovaras !!!]) E Sublim ! Adica Ca Nu Exista !!!...Marele Pacat ESTE ca domnul Cartarescu ar fi putut fi, un Adevarat, DAR NU E !...avem AICI Exemplul cel mai PUR al Aberatiei intelegerii Adevarurilor, Istoriei si DRAMEI Romaniei !!!..Un Mitica Cacealma ! ADEVARURI care DOR si IMPOSIBIL de ACCEPTAT... Celebrul AZI Cartarescu, parca ORBIT, descopera Abia Acum, SURD-uimit, ca nu este decit Produsul 100% al Comunismului, si desi pina mai ieri se NEsimtea Oricum Bine indiferent in Contextul Cenaclurilor creatrice literare, AUTO-exilat ne face Aici, o Lamentabila si Gaunoasa Trezie din Vis, cica la o Realitate, pe care nu o stie, n-a stiut-o, si cu care n-a avut aparent Niciodata de-a-face...Dl. Cartarescu-si Plinge de Mila ! ... SARACU' ! "omu""-i artist, scriitor, nici intelectual si , in orice caz , deloc, BARBAT !.comunismul i-a TUNS Creierul, si el , la 57 de ani, care-a citit toata viata atite carti, HABAR N-ARE ! crezind ca a fost "eliminat din viata publica", El "personaj public" dar NE-intelectual, artist unic, special, independent DAR Public !!! UNA VICTIMA DE la inocente de la justitia ETC.......serial de duzina, de "televizor", la televiziunea Statului de Strimb ! Din pacate, Asa "Artist", asa Tara ! Expatriat-Expatriata !!!
aliss 2013-10-10
...tu nici macar nu ai curajul unui nume ...
U R A N U S 2013-06-20
Mircea Cartarescu -------------------------- La o artista prieteno, dormi linistita cu capul pe perna mea iar eu voi sta să ma uit la tine ne-am jucat mult timp unul cu altul sticla de vodca e la jumatate iar noaptea e-n toi... ...am prins zile misto si am facut multa dragoste dar totul e ca un anotimp incheiat tu vei mai uimi şi pe altii cu clasa ta eu voi mai scrie alte poezele." ------------------------------------------ Adrian Paunescu - Cine iese ultimul din tara ? Saracia noastra ne omoara, De atîta mars ne doare splina, Cine iese ultimul din tara E rugat sa stinga si lumina..." ___________-----------__________ Se pare ca aici avem un castigator! Plus lingaii de servici, care in loc sa-l besteleasca pe Paunescu (pentru a fi pe placul lui cartarescu) sau sa-l laude pe cartarescu (pentru a fi si mai pe placul sau) ei fac ce au in consemn, ataca comentatorii onesti, care isi spun parerea fara a lua in seama omul politic, ci doar artistul (cum zice insasi subiectul comentariilor), pentru ca daca punem in ecuatie omul politic, vom avea surpriza sa constatam ca chiar si geniile omenirii ar trebui radiate din orice statistica , pentru ca -deobicei- au fost homofobi, xenofobi, etc., asa cum este cazul cu N.Paulescu, cu "cei 3 prieteni", cu Schopenhauer (care btw, spunea ca "universul nu este un loc rational") si chiar marii artisiti ai renasterii, politic, erau afiliati catolicismului timpului, care sub privirea lor a comis cele mai intinse genociduri din istoria omenirii. Insa vom mai putea sta de vorba peste 8-10 ani, cand si m. cartarescu va fi la 3 -4 ani dupa trecerea 'in lumea dreptilor" si vom vedea cine este ramas in mintea si inima opiniei publice, pentru ca (un citat aprox. din Dr. Jivago), "poporul isi iubeste poetii" si le iarta orice, cam acesta este adevarul, oamenii dintotdeauna au fost fascinati de abilitatea poetilor(reali) de a pune in RIME, idei frumoase sau nastrusnice cat si adevaruri verificabile, ori mircea cartarescu nu este un poet.Pentru nici un standard.(Iar pentru aerisire: Mai rasfirati, paracioclilor, mai rasfirati!) Cinstit, poezele ca ale lui cartarescu le scrie orice paznic de noapte de pe la vechile ce-ap-euri sau lacuri de acumulare, asa ca -as zice- cand e vorba de poezie, tipul este expropriat de talent, iar lingusitorii sai, de bun-simt!
U R A N U S 2013-11-24
iar numele tau ???!!! Lasitate... astepti luni de zile de la ultimul comentariu ca sa scrii si tu ceva si sa ramai -crezi tu -in memoria posteritatii!Din intamplare am descoperit acest comentariu, altfel erai marele castigator!!! Nu ma dau critic, insa sunt critic ca oricine care emite o parere despre ceva, insa nu sunt critic cu 'tzidula"... deci dormi linistit! iar despre Beniuc si Desliu, au si ei valoarea lor, dar nu pot fi pusi in rand cu Paunescu, acesta poate stat doar alaturi de Eminescu, si trecerea timpului confirma -zi de zi- acest lucru...Paunescu a fost un geniu al liricii, indiferent cum este catalogat dupa alte principia.cea ce nu vedeti voi este ca 'discipolii" vostri, (cartarescu, plesu, cornea, liiceanu, etc.) fac -la zi- cea ce au gasit reprobabil la Paunescu, care a trait sub o dictatura stransa, nu ca acum cand- debine de rau- putem alege, iar "noii corifei" (sau "vacile sacre", desi cornea vorbeste in recentul sau articol de boi) au ales sa fie noii cantareti de curte ai oricui se perinda la putere. Asa ca... (mai sapa, poate descoperi Cartea Adevarului)
aliss 2013-10-10
nici curajul unui nume nu ai , dar te dai ...ce ?! critic ?! de ce ?! ramîi la Paunescu , Beniuc ,Desliu...
U R A N U S 2013-06-20
Dupa cum se noteaza , comentariul meu nu este insultativ, insa foarte grafic-comparativ(cele doua "poezea"/poezie) , in schimb pe pagina sunt binevenite comentarii mizerabile si din greu voit insultative la adresa lui A.Paunescu si a celor care nu-l sustin pe cartarescu. Iar -ca profil psihologic- acest cartarescu sufera de mania grandorii dublata de cea a persecutiei:in primul caz este evident ca el se crede vreo stea internationala (daca nu intergalactica) loveste in cel mai mare poet national (contemporan si nr 2 , dupa Eminescu) si, in deraiajul etic al mintii sale, il ataca pe J.Lennon, cel mai cunoscut om de pe pamant, al tuturor timpurilor, chiar mai cunoscut (si regretat, plans) decata insasi Christos...Nu este nici o exagerare ! Asta dovedeste ca individul este in mare suferinta, de unde orice punere obiectiva la punct, i se pare "lovitura securista", cea ce probeaza ca sufera si de mania persecutiei, cea ce mi se pare ca este "normal" , in conjunctura cu prima manie obsesiva.Individul este practic de o hipocrizie crunta, el a facut exact ce a facut Paunescu, insa deosebirea este ca Paunescu si noi toti ceilalti eram fara termen de comparatie, dupa "89 toti am avut acces la acel termen de comparatie (si -banuiesc- mult mai intim si complet, indivizi ca si cartarescu, cu bani) insa cartarescu s-a transformat in lacheu de curte din bunavointa, el si cei ca el ar fi trebuit sa faca diferenta asteptata, insa ei au ales de fapt pe noii ceausesti, de care-vezi doamne!- il acuza pe Paunescu ca i-a cantat osanale, insa ei au facut -la modul cel mai practic- acelasi lucru, in fapt distrugand singura sansa de reabilitare a tarii...Iar acum, cand si cei pe care-i laudau, i-au scuipat din gura, se simt victimizati...Too bad!
valexandru 2013-06-20
Frumos interviu. Oamenii se reseteaza in izolare. Dar sunt atat de putini.
gabi 2013-06-19
Pentru orice scriitor, constiinta sa trebuie sa-i arate reperele morale care sa-i jaloneze scrierile, stachetele pe care singur trebuie sa si le ridice si sa le doboare. Nu poti fi scriitor si in acelasi timp retras din agora; Romania de azi are nevoie de repere, de modele, iar scriitorii trebuie sa fie portavocea poporului... al adevaratului popor, nu al celor care trambiteaza in numele lui. Ce a fost Eminescu, daca nu roman in primul rand, un om care a gandit si a simtit romaneste si, facand asta, a ridicat limba in care scria la rangul de arta pura? Asa-zisii nostri intelectuali de azi abia daca mai simt romaneste; ei se vand ieftin ori se dau gratis oricarui politician care le plateste o masa ori le sponsorizeaza o carte. Sa fim seriosi, domnule Cartarescu, nu puteti da lectii de morala nimanui si nu puteti constitui un reper cata vreme va injositi lingusind un oersonaj atat de jalnic si trecator ca un presedinte. Zau, cand va vede (si nu doar pe dvs.!!) Eminescu se rasuceste in groapa! Daca nu v-as fi citit articolele jurnalistice v-as fi crezut; iar daca n-as fi incercat cu buna credinta sa citesc Aripile Orbitorului, v-as fi crezut iarasi. Dar asa, citind Basescu Laudatio si doua pagini- zece injuraturi porcoase, repet: Eminescu se rasuceste, bietul, ca puiul la frigare cand isi vede asa-zisii emuli terfelind spiritul poporului roman. Nu va mai simtiti expat in tara parintilor dvs.; mergeti la baza, la firul ierbii, la radacini, ca sa vedeti ca fumurile si norisorii roz-portocalii se imprastie rapid. Poate ca va fi chiar un castig pentru literatura romana. Iar daca nu, nu.
gabi 2013-06-20
@valexandrescu: principiile unui scriitor-jurnalist ar trebui sa fie foarte clare; un jurnalist poate fi platit de stapani si sa scrie la comanda, repede ca se inchide editia la ora 14,30, dar un scriitor care e si jurnalist ar trebui sa dovedeasca o rigiditate a principiilor care sa arate cititorilor sai, in aceste vremuri de coruptie si imoralitate, ca un scriitor poate si trebuie sa fie un reper in societate. Numiti-mi un scriitor cunoscut de azi care sa fie reper si portavoce a valorilor autentic romanesti, unul care sa strige in agora: "Regele e gol!" N-am vazut decat articole caldute, balaceala lipsita de onoare sau chiar o balacareala de usa cortului, rastalmaciri rauvoitoare si slugarnicii de prost gust. Cand scriitorii trebuie sa fie vocile poporului si calauze spirituale - departe de mine sa cer revenirea la manierism, semanatorism sau mai rau, la proletcultism, ptiu, ptiu, vade retro! - decaderea morala care afecteaza societatea romaneasca pare sa-i fi afectat cel mai mult chiar pe ei, scriitorii. Or fi cartile greu de scris si de tiparit, or fi aproape imposibil de vandut (nu mai vorbim de tradus in alte limbi, ar fi funia din casa spanzuratului!), totusi verticalitatea unui scriitor - mai ales a unuia pus pe lista onoranta a Nobelului pentru literatura! - ar trebui sa fie deasupra oricarei indoieli. Ori, verticalitatea dlui Cartarescu lasa, din pacate, mult de dorit. Ca dl. Cartarescu a ales sa se planga in public de rele tratamente si sa se simta strain in tara lui... poate ca au fost norisorii prea roz-portocaliu pentru binele domniei sale. Poate ca trezirea sa va fi benefica pentru literatura romana. Iar daca nu, nu.
valexandru 2013-06-20
vai de mineeee! Puteti scrie ce ati scris, dar sa si postati !!!!
ionescu 2013-06-19
Dumnezeu sa-l binecuvanteze pe dl Cartarescu! Cea mai importanta parte a interviului e ultima fraza. Multumim!
Maria Hulber 2013-06-19
Sunt iubitoare de literatura si pretuiesc enorm cartile dumneavoastra. Astept cu viu interes cartea revenirii in ,,literatura inalta", in mijlocul careia va aflati deja. Imi permit sa reiau un gand ce a fost deja exprimat pe forumul acestui interviu: nu sunteti singur, domnule Mircea Cartarescu.
Ana 2013-06-19
Sunt si eu o mare iubitoare a scrierilor d-lui Mircea Cărtărescu, pe care-l consider,alături de d-nii Liiceanu, Plesu, Patapievici si nu ultimul pe lista d-nul Neagu Djuvara, embleme vii ale lumii noastre contemporane. Domnule Cărtărescu, v-am citit cărțile cu multă plăcere si va asigur ca in acest fel nu sunteți singur. Ca mine sunt mulți cititori care sunt alături de dumneavoastră. Abia așteptăm sa ne delectati cu noile volume.
STAN PATITU 2013-06-19
Cum o fi fost eliminat? Nu mai are dreptul sa scrie? De fapt plange dupa pomeni din banii publici. Publica domnule o carte si rupe gura targului. Numai scrisul tau conteaza deocamdata si asta nu ti-l poate lua nimeni. Lasa pomenile pentru aia slabi si nevoiasi.
Victor 2013-06-20
Totdeauna mi s-a parut extraordinar cum insi care nu stapanesc gramatica au tupeul sa posteze pe site-uri culturale. Vorbeste si Ion, ca e si el om. Numai ca mai si scrie, din pacate. Vre-un? Serios???
STAN PATITU 2013-06-20
Un individ, indiferent cine este el, nu poate face onoare poporului pentru ca scrie o carte. Are naturelul prea simtitor daca s-a scarbit... El scrie ca sa fie aplaudat? Eu credeam ca scrie pentru posteritate ! Partea cu calapoadele si cu comunisto-securistii... Oi fi tu vre-un expert in securici? Chelul isi pune mana in cap! Revenind, nu da bine la un cetatean precum Cartarescu sa faca pe madona jignita de" bobor"...
corneliu 2013-06-19
Eu cred ca un om precum Mircea Cartarescu face onoare poporului roman, desigur si pentru cretinii care il contesta . Si asupra lor se revarsa aceasta onoare, doar ca ei nu o stiu. Nu este posibil ca niste nulitati sa-si dea cu presupusul ca plange de mila pomenilor din banii publici. Sunt convins ca nu mai scrie de scarba. E suficient sa-ti fi citit comentariul , prezentul ,sau altele la fel de croite pe calapodul comunisto-securist, drapat in dragoste pentru poporul napastuit de intelectualii lacomi ( si neinregimentati)
Camelian Propinatiu 2013-06-18
Atacul la cinismul lui Eliade e bine calculat dar n-are nicio legatura cu Securitatea din titlu! Mircea Cartarescu insusi a impins demitizarile departe, netinand seama, cand a inceput Orbitorul si gazetaria, de romanii din jurul Romaniei, unde Eminescu si Stefan cel Mare erau simboluri care coagulau efortul civic si politic al luptei pentru supravietuirea identitatii. Si s-a pomenit el insusi „demitizat“. Dar CUM? Exploatandu-se nivelul de vidanja al vietii noastre intelectuale. In primul rand, dezastrul ca au bani sa cumpere carti mai mult necititorii! Combatand ideea neferice de a-l ataca pe Stefan cel Mare prin formula „Nu-i de mirare ca toti moldovenii de azi ii seamana ca doua picaturi de apa: pitici, peltici si degraba varsatori de sange nevinovat.“ din Orbitor 3, am avut surpriza ca multi fani n-au ajuns cu lectura la pagina 420! Iar daca nici macar Mircea Cartarescu nu e citit pana la capat, ce sens mai are sa platim minister al culturii, guvern sau parlament? In al doilea rand, dealtfel legat tot de necitire, mitul cartarescian a fost lovit prin recursul la citatul decontextualizat: supramediatizatul enunt cu Regina Angliei nu apartine nici macar Autorului textului, ci unui tortionar securist de la Jilava (Orbitor 3, p. 241). In al treilea rand, si-a aratat ranjetul invidia/ura nechezolilor care au acceptat si savurat flagelarea. In realitate, Mircea Cartarescu nu s-a impus in Weltliteratur prin ICR, ci prin valoarea textului dincolo de regretabilele derapaje spre postromanism. Altminteri, ICR e doar o picatura intr-un ocean, candidatii Nobel sprijinindu-se oriunde in lume cu INTREAGA forta a statului.
valexandru 2013-06-20
de ce nu postati dvs despre cresterea facturii la electricitate... cu peste 20%!!!!
Grig 2013-06-20
"In realitate, Mircea Cartarescu nu s-a impus in Weltliteratur prin ICR, ci prin valoarea textului dincolo de regretabilele derapaje spre postromânism." Fals, domnule Camelian Propinatiu! ICR a platit, din banii contribuabililor romani, editurile straine pentru a fi publicate cartile lui Cartarescu. ICR a platit traducatorii cartilor lui Cartarescu in cele 18 limbi ale pamantului. Tot ICR a platit articolele de promovare si slavire a lui Cartarescu in diferitele publicatii, a platit deplasarile in strainatate ale acestuia, conferintele la care a participat - totul achitat de catre ICR din banii publici. Niciunui alt scriitor roman nu i s-a facut o asemenea propaganda. Premiul din Germania este o mare gogorita lansata de acelas ICR - premiul respectiv nu a fost acordat pentru "cel mai bun scriitor strain" sau pentru "cea mai buna carte straina" ci pentru cea mai buna traducere in limba germana a unui autor strain. Deci, premiul l-a obtinut traducatorul german. Uzantele institutiei germane care a acordat premiul impun sa fie premiat si autorul strain (in speta Cartarescu) ca o recompensa a faptului ca lucrarea sa a fost tradusa in limba germana. Cu alte cuvinte, Cartarescu nu a primit premiul pentru valoarea literara exceptionala a cartii, ci conjunctural. De ce au fost traduse si promovate mai ales cartile lui Cartarescu? Pentru ca in Romania nu conteaza valorile adevarate, ci, asa cum recunoasteti si dvs., cei care sunt afiliati puterii politice de moment, "forta statului" alege cine este cel mai bun scriitor din Romania si nu comisiile academice, asa cum ar fi normal.
marius 2013-06-18
@Cartarescu - vreau doar sa va atrag atentia ca va injura (cerseste atentie) un slujitor USL in revista Catavencii http://www.catavencii.ro/Un-print-din-levant-indragind-autoflagelarea_0_8446.html
Mihail Mataringa 2013-06-18
Domnule Cartarescu, nu va considerati un intelectual, dar, cu sau fara voia dv. asta sunteti. Impartasiti soarta intregii intelectualitati, nu doar pe aceea a scriitorilor.Ca sa ajunga la indiferenta,un om trebuie sa treaca prin multe chinuri.Singuratatea si izolarea autoimpusa nu rezolva-din pacate-nimic, ci doar alimenteaza reaua-vointa a celor care se simt frustrati din varii motive.Faceti in continuare ceea ce stiti dv. mai bine, adica sa scrieti, chiar daca deplina recunoastere nu este de cele mai multe ori contemporana cu autorii de valoare.Scuze pentru lipsa diacriticelor,dar aceasta a fost cerinta.
TITI PARACLISERU 2013-06-18
Trebuie sa multumiti lui Dumnezeu ca va simtiti expatriat dintr-o tara a clinocefalilor.Credeti ca lui Cioran i s-a facut sila de Romania asa din senin.Precum Cioran v-as recomanda sa nu mai scrieti in limba romana,de ce va simtiti obligat fata de niste debili mintali.Vedeti cateva comentarii din acest subsol al interviului dvs. si-mi veti da dreptate .Unele frizeaza patologicul si merita cel mult compasiune sau indrumarea lor catre un psihiatru.O tara mai bolnava ca acum n-a fost nicicand Romania.Orice alta tara civilizata va poate oferi conditii pentru a scrie in liniste .Uitati utopia cu "binele general" in Romania,nu se poate si nici nu merita!
STAN PATITU 2013-06-20
Daca are bani de hartie si cernela. Dar ii da ICR-ul...
Dragoș Scorțeanu 2013-06-18
Domnule Cărtărescu, „orbitorul” adevăr este că „cei de acum” strivesc Omul de cultură cu aceeași forță cu care „cei dinainte” au strivit Omul de rând. Este o luptă a Răilor în care Bunii sunt victime colaterale. A fi partizanul oricăreia dintre părți nu înseamnă decât a sprijini Răul. De multe ori acesta se insinuează în lume într-un mod pervers luând masca Binelui sau jucând dublu rol...
Virgil Iordache 2013-06-18
Vazand unele comentarii anterioare imi dau seama ca foarte multi se mai tem inca de revenirea dumneavoastra ca editorialist. Au si de ce, o revenire ar fi demolatoare pentru ei, au nevoie de 100 de postaci platiti ca sa va tina sub control impactul, cat de cat, si fara nici o garantie ca opinia publica nu va va urma. N-aveti de ce sa va simtiti singur, nu sunteti. Spor si numai bine.
U R A N U S 2013-06-18
Tipic pigmeului infatuat, care incearca sa se catere pe mausoleul gigantilor nationali sau apartinand universalului( J. Lennon) prin ei insasi, si nu numai prin geniu artistic dar si prin intelectualitate si activism social.
judit gherghiteanu 2013-06-18
tot mai multi oameni se simt expati in Romania, nu neaparat artisti...In acest sentiment nu sunteti singur, doar izolat.
amanda13 2013-06-18
Ca expat (cu adevarat) care intelege disperarea pe care ti-o provoaca lectura stirilor din Romania, nu pot decat sa-mi imaginez prin ce suferinta poate trece cineva care se simte ca un expat in tara. Tristetea ce razbate dincolo de raspunsuri e coplesitoare.
Negrisanu gabriela 2013-06-19
Mircea Cartarescu este autorul meu preferat i-am citit oparte din romane este genial profund are ocultura vasta in multe domenii ,eu sunt medic m-a uluit cite termeni de anatomie ,embriologie ,neurologie ,cunoaste si biologie in general ,am trait in aceleasi cartiere stefan cel mare ,obor cantemirist etc . Este sensibil introvertit mereu nemultumit si perfectionist cred ca a citit biblioteci intregi ,.EU ii cumpar cartile imediat ce apar si nu le las din mina Pacat ca noi rominii improscam cu noroi valorile inloc sa le sustinem ca evreii sau alte natii . Sper sa ia premiul Nobel sa le inchida gura la detractori Mult succes domnule Cartarescu .
M. Constantin 2013-06-18
Ignorandu-va nesmintit compatriotii, neavand sa le comunicati nimic, plutind solitar in mijlocul unei noi carti gestante pe fondul unei senine si sincere indiferente, va dovediti a fi un profesionist al suferintei d-le Cartarescu. Pana la un punct suferinta se vinde bine si stiti ca printre cei 50 de autori familiari tuturor se gasesc si cativa artisti ai suferintei. De artisti ai indiferentei insa mai greu se poate vorbi pentru ca, in indiferenta ei, indiferenta prea putin are in comun cu tot felul de atribute; ca melc ce-si scoate coarnele in afara cochiliei caldute artistul nu mai are dreptul sa recurga la indiferenta. El poate fi ignorat de public; reciproca insa, din pacate nu poate fi valabila: prin opera sa scruteaza lumea acum si in veci. Dureros pentru toata lumea este cand in carcasa bietului om apare sau, de ce nu, dispare artistul. Momentul este greu de sesizat atat de artist cat si de publicul sau asa incat, d-le Cartarescu impacati-l pe artistul din d-voastra cu omul care face revizii si publicul isi va spune cuvantul: fara razgaieli si rasfaturi juvenile.
Alexandru Plescan 2013-06-19
Dragul meu intelectual roman, Recente comemorari ale celei mai mediatizate mineriade din anii '90 mi-au adus iarasi aproape semne ale unei realitati romanesti pe care eu, in iluzia auto-exilatului, incepusem sa o sper defuncta. Realitatea romaneasca la care ma refer e isteria politica si semnele pe care le vad sunt: partizanatul intransigent, ignoranta culta, intoleranta acuzatoare, micimea mareata si, cu voia dumneavoastra, ultimul semn de pe lista, spaima calduta, facatore de bine si nascatoare de strategice aliante sau de profitabile justificari. Ca nu se stie cum castigam: direct sau prin pierdere. A trecut aproape un sfert de veac de la tulburarile din '89-'90 si Romania a evoluat enorm de atunci. Dar romanii nu. Si ma tem ca unii romani intelectuali, potential formatori de opinie, chiar involueaza. Rapid. De la unii ma astept ca pe durata citirii acestui text sa involueze de la genii neintelese la agramati profitori. Ei se stiu cine sunt. Fara sa vrea pe fata, dar intelegand profund virtutile lichelismului consistent, dreapta care incurajeaza stanga, stanga ce se scarpina la mijloc cand mijlocul nu e centru, asa traiesc pagubitii cand ii incurajeaza pe hoti. Circul agramat din fiecare seara ceausista s-a transformat in parodia cacofonica transmisa continuu, plagiatiul e la concurenta cu nepotismul, puscaria cu Parlamentul. Numai maneaua e la concurenta 'decat' cu alta manea, fara nici o contradictie. Si, in peisajul asta de putrefactie morala, aparent biotop al romanului de jos, ce face intelectualul? 'Deci': el se vinde pe sine, dar nu se lasa cumparat; el sufera dar suferinta trebuie sa vina cu beneficiile ei, ca sa fie corect directionata. Cand eram in Romania, se spunea despre tara noastra ca e 'frumoasa, dar, din pacate, locuita'. Eu nu cred ca Romania are o problema cu locatarii, ci cu administratorul de bloc. Intelectualul. Cel care gireaza Constitutia si semneaza foia de munca a gunoierului, cel care vede viitorul si intelege trecutul. Intelectualul e copilul nenscut dintr-o Polonie virtuala careia fondurile europene nu ii ajung pentru integrare, dar si politicianul gropar dintr-o Romanie in care subvențiile ar putea depasi capacitatea se a integra furtul. Fie ca e scolit in tara, fie ca vine din familie de tarani, detinuti politici, ciocoi vechi sau securisti noi, studenti batuti de mineri sau mineri laudati de presedinti (da, la plural), intelectualul e cel care poate schimba ceva si nu o face. Nu in Romania. De ce? 1. Intelectualul roman e mai intai roman, apoi e, eventual, si putin intelectual, cat sa nu se vada. 2. Burta e mai lucrativa decat creierul. Intelectialii cu functii stiu cum sa gestioneze acest miracol fiziologic. 3. Daca ai o directie, nu mai trebuie sa ai si o opinie, ca directia o implica. 4. A fi moral e de moda veche. A fi sincer e a fi prost. A discuta valori nu e decat pierdere de timp. Regret daca am facut un portret ptea putin magulitor unor romani dintre care stiu multi si dintre care la putini
sabo 2013-06-18
EXAGERATI DOMNULE! CHIAR EXAGERATI! INTRATI IN ALTA PIELE..MAI ASPRA SI MAI TBACITA..SA VEDETI VIATA ..ACELORA DIN ACEA PIELE!
Total 39 comments.
1419
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.