Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Ius primae noctis. Privilegiile sexuale ale boierilor asupra roabelor ţigănci (I)
2012-11-20
20

Publicăm, în două numere succesive ale revistei, un capitol inedit din noua carte a lui Andrei Oişteanu, Sexualitate şi societate. Istorie, religie şi literatură – un volum în pregătire pentru Editura Polirom.

 

Robia romilor a fost desfiinţată în Moldova la 23 decembrie 1855 de domnitorul Gri­gore Ghica Vodă, iar la 20 februarie 1856 domnitorul Barbu Ştirbei a decretat dez­robirea romilor în Ţara Ro­mânească. La 20 februarie 2006 s-a celebrat împlinirea a 150 de ani de la acest im­portant eveniment istoric. La o emisiune TV a fost in­vitat preşedintele Partidei Ro­milor, Nicolae Păun, re­pre­zentantul comunităţii ro­me în parlament. Printre al­tele, liderul rom a descris cu legitimă indignare mo­dul în care boierii români practicau ius pri­mae noctis. În sensul că, atunci când avea loc pe moşie o nuntă ţigănească, bo­ierul se folosea de privilegiul de a se culca primul cu mireasa, înaintea mirelui, în noap­tea nunţii. „Vă daţi seama ce tra­u­mă era pentru mire?!“, a întrebat retoric reprezentantul romilor. „În primul rând era o traumă pentru mireasă“, l-a co­rec­tat cu bun-simţ moderatorul emisiunii. „Mda, sigur, şi pentru mireasă“, a adă­ugat nu prea convins Nicolae Păun, în­cercând să repare o gafă uzuală pentru un anume tip de mentalitate falocrată (pu­ţo­crată, cum spun ironic activistele fe­mi­niste).

 

Nicolae Grigorescu, Ţiganca de la Ghergani, 1872, ulei

pe pânză, Muzeul Naţional de Artă al României.

Un fel de „ius primae noctis“ sau privilegii sexuale

Se aminteşte destul de des despre un fel de ius primae noctis practicat de boierii români şi despre privilegiile sexuale exer­citate de aceştia asupra roabelor ţigănci. Totuşi, după ştiinţa mea, nu există niciun studiu care să trateze această temă de­li­cată şi importantă pentru cultura română (în sensul larg, antropologic, al ter­me­nu­lui). Este vorba de o cutumă arhaică, de o lex nonscripta. O lege nescrisă care da­tează în Europa din Antichitate. Ar­te­mi­dor din Ephes (Oneirocritica) definea ca fiind „legături potrivite cu norma“ (kata nomon) re­laţiile sexuale dintre stă­pân şi sclavă.

*

În martie 1840, tânărul ar­delean Ion Co­dru Dră­gu­şanu (1818-1884) îi scria din Bu­cureşti unui „amic din patrie“ (din Tran­silvania) o scri­soare în care încerca să-i „zu­grăvească so­cie­tatea românească“ din Va­lahia. Vreo două pagini din epis­tolă sunt dedicate „bieţilor ţi­gani“, robi pe mo­şiile bo­iereşti „mons­truoase de mari“. Un pa­saj din aceste pagini se referă la anumite privilegii se­xuale pe care le exer­citau bo­ierii munteni: „Ţiganii sclavi sunt mai ales servitori în casă şi în curte. Singura certitudine de a se pu­tea vinde ca simple animale îi face destul de ne­norociţi. Asu­pra acestora exer­­ci­tează bo­ierii toate drep­turile fe­udale, cu nume şi fără nu­me, precum «ius primae noctis» sau «droit de cuissage»“1.

Chiar aşa lapidar, textul de mai sus este foarte important, fiind un document pri­mar în privinţa „drepturilor“ sexuale pe care şi le permiteau boierii români până la jumătatea secolului al XIX-lea. Codru Dră­guşanu era bine racordat la marea cultură europeană. Aşa se explică şi termenii stră­ini folosiţi de el. Privilegiile sexuale ale bo­ierilor români nu se încadrau propriu-zis în sintagma ius primae noctis. El a folosit o formulare generică, dar binecunoscută, aşa cum am făcut şi eu în titlul acestui studiu.

Ion Codru Drăguşanu este un informator credibil. Era un intelectual foarte ins­truit şi poliglot, dotat cu o „inteligenţă deo­se­bi­tă, stră­lucitoare şi ori­gi­na­lă“, du­pă cum l-a descris Nicolae Iorga. Cunoscut sub po­re­cla „Peregrinul tran­sil­van“, el a ţinut la jumătatea se­colului al XIX-lea un foarte pre­ţios jurnal epistolar în timp ce stră­bă­tea Europa în lung şi-n lat, de la Londra la Sankt Pe­tersburg şi de la Frankfurt la Neapole.

În ceea ce priveşte Moldova, istoricul Ra­du Rosetti (1853-1926) confirmă existenţa în secolele XVIII-XIX a privilegiilor sexu­ale pe care le exercitau boierii. O face pe baza celor „auzite de la alţii“, mai ales de la părinţii săi, logofătul Răducanu Rosetti şi domniţa Aglae Ghica, fiica lui Grigore Ghica, domnitor al Modovei (1849-1853 şi 1854-1856). Cum am mai spus, Grigore Ghi­ca Vodă, bunicul boierului Radu Ro­setti, este cel care decretase dezrobirea ţi­ganilor din Moldova. Radu Rosetti vor­beş­te despre „drepturile regaliene ale stă­pâ­nilor asupra ţigancelor“. Din această for­mulare, rezultă faptul că el ştia destule des­­pre privilegiile sexuale ale regilor me­dievali, dar şi despre transferul acestor privilegii la feudali.

Boier valah de rang înalt,

Şcoala rusă, acuarelă, 1830

„Cu desăvârşire odios – continuă Rosetti – era chipul în care se uza de fetele şi de femeile acelor nenorociţi. Plecând de la principiul că trupul robului este lucru al stăpânului, ţigancele, fete mari şi femei măritate în toată regula, în faţa alta­riu­lui, erau privite de stăpâni ca adevărată carne pentru plăcere. Se uza de ele în aceas­tă însuşire cu ştirea părinţilor şi a soţilor.“2 Într-un roman istoric plasat în secolul al XVIII-lea (Păcatele slugerului, 1912), tot Rosetti vorbeşte despre „datini [sexuale] înrădăcinate în curs de mai bine de trei veacuri: era lucru firesc pen­tru Catrina ca roabă să mulţumească poftele stăpânului; ea ştia că aşa făcuse şi mama şi bunica, şi toate rudele ei“3.

La rândul său, scriitorul moldovean Gheor­ghe Sion (1822-1892) a abordat şi el, în me­morii, problema „dreptului“ sexual al boierului asupra roabelor ţigănci (Su­ve­nire contimpurane, 1888). Şi a abordat-o, evident, de pe poziţiile unui boier „pro­gresist“, chiar dacă a fost un revoluţionar paşoptist minor: „Generaţiile de astăzi nu-şi pot face idee despre soarta acestor dizgraţiate creaturi, numite ţigani, care (...) se aflau sub jugul sclaviei. (...) Bo­ierul dispunea de robul său cu putere ne­mărginită“.

 

„Frecarea picioarelor boierului“

Gheorghe Sion a dat un exemplu in­te­r­e­sant, de pe la începutul anilor 1830, re­ferindu-se la obiceiurile marelui logofăt Dimitrie Cantacuzino-Paşcanu (cel cu pa­latul din Iaşi). Acesta îşi alegea din când în când câte o fată „dintre cele mai fru­moase ţigăncuşe de la moşie“. Una dintre ele, adolescenta Maria, îi freca în fiecare seară picioarele în dormitor, pentru ca bo­ierul să aibă un somn liniştit. Vom mai întâlni acest obicei cvasi-somnifer, de ma­sare a picioarelor boierilor de către tinere roabe ţigăncuşe. Un „obicei obştesc [= uzu­al] în ţară, ca şi în Rusia“, după cum se exprimă Radu Rosetti în nuvela Ţi­găn­cuşa de la ietac.

Era, într-adevăr, o practică uzuală în epo­că, dar era şi o formulă comodă în spatele căreia se ascundeau anumite privilegii se­xuale ale boierilor asupra roabelor ţigănci. Tânguirea unui rob ţigan e limpede: „Ca­trina lui se afla în ietacul boieriului, şi boieriul se bucura acuma de frumuseţile fără păreche ale trupului ei. Ştia doară el ce însamnă frecarea picioarelor unui boier de cătră o roabă frumoasă! Mama, mătuşile şi surorile lui îi povestise[ră] nop­ţile petrecute de ele în ietacele bo­ie­rilor cu toate amăruntele lor“ (Rosetti, Pă­catele sulgerului).

Această formulă eufemistică, această „pa­rolă“ („frecarea picioarelor boierului“) ne arată că, spre jumătatea secolului al XIX-lea, astfel de privilegii trebuiau, cel puţin formal, să fie ascunse de ochii lumii. Nu doar veşmintele românilor se mo­der­nizau în acea epocă, ci şi mentalităţile şi moravurile lor.4 Fiind considerat cvasi-abuziv, „dreptul“ sexual al boierului în­cepea să fie pus sub semnul întrebării de către societate. De către rudimentele de societate civilă care îşi făceau atunci apa­riţia. Primele militante feministe au în­ce­put să-şi spună cuvântul. În Amintiri, Ra­du Rosetti a întrevăzut fenomenul: „Acest obicei [= masarea picioarelor boierilor] nu a încetat decât [atunci] când fetele de boieri cari avusese[ră] parte de o edu­caţie europeană, prin pensioane din ţară sau din străinătate sau de la guvernante străine distinse, li s-au pus cu hotărâre împotrivă“.

Revenind la memoriile lui Sion, boierul Can­tacuzino-Paşcanu a dezvirginat-o pe roaba Maria (atunci în vârstă de vreo pai­sprezece ani), care a rămas însărcinată. Eve­nimentul a fost tratat ca ceva normal. Nimeni din familia Mariei sau din familia conaşului nu s-a impacientat. Dimpotrivă, soţia boierului, „cocoana Profiriţa“ (fiica marelui vornic Alexandru Beldiman), a avan­sat-o pe ţigăncuşă pe post de „prima ei ca­meristă“, iar pe băiatul Dincă, năs­cut din relaţia necuvenită, practic l-a înfiat.

Baş-boierul Iordache Filipescu, xilogravură după

un desen de Charles Doussault, 1843

În 1849, roaba Maria a primit de la boierul Cantacuzino-Paşcanu o „carte de slo­bo­zi­re“. Şi asta pentru că – aşa cum a motivat boierul – [Maria] a slujit cu credinţă şi vrednicie, cu tragere de inimă şi cu ne­adormire, aşa încât a atras totdeauna mul­­ţumirea mea“. Textul scrisorii de dez­robire ne-ar putea suna cam ironic (ne­somnul Mariei producea mulţumirea bo­ierului), dar cam aşa procedau boierii în astfel de situaţii: ajutau pe roaba pe care o necinstiseră (îi căutau un „bărbat bun“, o înzestrau pentru nuntă, o dezrobeau etc.) şi pe copilul care (eventual) rezulta din această relaţie.

Povestea boieroaicei Profiriţa şi a lui Dincă, fiul ei vitreg, este lungă şi com­pli­cată. Nu o voi rezuma aici. Este suficient să spun că ea s-a încheiat tragic. La sfâr­şitul anului 1855, tânărul Dincă s-a sinucis din cauza umilinţei de a fi tratat ca un rob ţigan. Grigore Ghica Vodă a aflat toată aceas­tă tristă istorie (începută cu exer­citarea privilegiilor sexuale ale boierului) chiar de la mătuşa sa, coana Profira Can­tacuzino-Paşcanu.

Gheorghe Sion susţine că anume această poveste a fost picătura care a umplut pa­harul, convingându-l pe vodă să propună Divanului Moldovei emanciparea robilor ţigani. Miniştrii au votat pentru dezrobire şi, pe 23 decembrie 1855, Ghica Vodă a pro­mulgat această lege. Uzul şi abuzul de privilegii sexuale exercitate de moşieri asu­pra „roabelor boiereşti“ a grăbit luarea unei astfel de decizii.

În bună măsură, putem să ne încredem în veridicitatea informaţiilor cuprinse în me­moriile lui Sion, mai ales că povestea fos­tei roabe Maria şi a fiului ei Dincă (făcut cu logofătul Cantacuzino-Paşcanu) o ştie memorialistul chiar de la roaba slobozită de boier. Ea a devenit îngrijitoare de vie („vieriţă“) la podgoria de lângă Iaşi a lui Gheorghe Sion.

 

Stereotipuri etnico-erotice

Vorbind despre „ţiganii boiereşti“, Neagu Djuvara a atins „unul din aspectele cele mai dureroase, iar pentru noi cele mai sur­prinzătoare“ ale robiei, şi anume „drep­tul pe care şi-l luau stăpânii de a abuza de tinerele roabe“. Istoricul a ex­plicat atracţia boierilor români către ti­ne­rele ţigănci prin senzualitatea şi fru­mu­seţea deosebită a acestora: „Se spunea că ţigăncile sunt pline de foc, şi unele dintre ele, când erau tinere de tot, erau foarte frumoase “5.

Fraza de mai sus conţine un stereotip et­nico-erotic de care m-am ocupat cu un alt prilej, scriind despre clişeul privind „evreica frumoasă“6. În spaţiul cultural românesc, ca şi în cel european, surplusul de senzualitate este asociat în mod special cu femeia exotică (ţiganca, turcoaica, evrei­ca etc.). Este un fenomen paradoxal: persoane discriminate negativ din punct de vedere social sunt discriminate pozitiv din punct de vedere sexual. Erotismul exotic pare să fie mai puternic decât na­ţionalismul şovin. Pentru imaginea-clişeu privind „ţiganca focoasă“, vezi tablourile foarte „populare“ şi cel mai adesea kitsch, reprezentând „regina şatrei“: „Fecioara cu ochii sprinţari, / Cu sâni ca de pia­tră“, cântată de lăutari şi de poeţi minori.

În mentalitatea populară românească s-a constituit un fel de specializare pe criterii etnice a femeii. Cel mai adesea, ţiganca es­te asociată cu erotismul. Vezi zicale din folclorul românesc, de tipul „O am pe româncă / Pentru că ştie să gătească / Şi pe ţigancă / Pentru că ştie să iubească“ sau „La tinereţe omul, fiind dornic de dragoste, îşi ia o ţigancă, pentru că sunt mai focoase; mai încolo, vrând să strân­gă avere şi să înainteze, îşi ia o evreică, pentru că sunt frumoase şi le duce min­tea; apoi, dorind să mănânce bine, îşi ia o unguroaică; iar la bătrâneţe, vrând să i se facă pomenile după ce moare, îşi ia o româncă“7.

Theophille Schuller, Familie de ţigani, gravură, 1863

Exista şi o altă teorie privind frumuseţea unor „roabe boiereşti“. Şi anume faptul că unele dintre ele erau născute din îm­perecherea boierului cu frumoase ţigăn­cuşe care slujeau în casa acestuia. Se pro­duceau astfel (chiar dacă adesea in­con­ştient) relaţii sexuale incestuoase. Prin­cipalul istoric care a susţinut această te­o­rie veridică a fost Radu Rosetti, în volu­mul său de Amintiri. Istoricul a observat producerea unui fenomen aparte. Uneori, tânăra roabă ţigancă făcea copii cu bo­ie­rul. Ulterior, se întâmpla ca fiul boierului să se culce, la rândul lui, cu fiica roabei ţi­gănci, fără să ştie că astfel participă la relaţii incestuoase cu sora sa paternă: „Acest tratament [sexual] al femeilor roabe era cu atât mai odios cu cât multe din ele, mai ales din acele cari apar­ţi­neau unui şir de mame, de bunici şi de strămoaşe frumoase, aveau prea puţin sânge ţigănesc în vine şi erau rude de aproape cu stăpânii“.

Şi Neagu Djuvara a vorbit despre apariţia unei „rase amestecate“, în mijlocul că­re­ia se putea naşte câte „o ţigăncuşă cu ochi albaştri, cu părul blond, care doar prin pielea ei ceva mai închisă la culoare amin­tea că se trage din poporul nomad“. Anterior, Radu Rosetti (Ţigăncuşa de la ietac) se referise şi el la acest fenomen de metisaj, într-o formulare cu unele in­fle­xiuni rasiste: „Obiceiul stăpânilor de a în­trebuinţa acele roabe [ţigănci] pentru plă­cerile lor fiind vechi de veacuri, intro­dusese în vinele multor ţigani «vătraşi» o proporţiune însemnată de sânge bo­ie­resc şi avusese drept urmare prezenţa, în multe curţi, a unor tipuri, atât băr­bă­teşti cât şi femeieşti, de o deosebită fru­museţă, uimitor de fine şi deosebindu-se cu desăvârşire de acel ţigănesc primitiv, care şi astăzi se întâlneşte printre ră­mă­şiţele împrăştiate ale ursarilor, lingu­ra­rilor şi căldărarilor“.

Evident, situaţii similare de metisaj se pro­duceau şi în alte societăţi care practicau sclavia în epocă. Cu reprezentări co­res­punzătoare în literatură: Harriet Beecher Stowe, Coliba Unchiului Tom (1852), Ber­nar­do Guimarães, Sclava Isaura (1875) etc.

 

Ţigăncuşa de la iatacul boierului

Cu textul de mai sus al lui Radu Rosetti în­cepe nuvela sa Ţigăncuşa de la ietac. Ea a apărut în 1921, în volumul Alte poveşti mol­doveneşti – „un adevărat decameron, cu subiecte de predilecţie erotice“, cum susţine G. Călinescu, subiecte preluate de autor din „anecdote auzite“. Este o po­vestire care s-a bucurat de oarecare suc­ces în epocă. De altfel, în 1923, s-a turnat un film artistic omonim, cu un scenariu adaptat de Victor Beldiman după nuvela res­pectivă. Voi prezenta din poveste doar câteva elemente, care se intersectează cu tema abordată.

Prin 1836, marele vornic Sandu Hortopan („trecut de şăsezeci de ani“) a văzut în curtea conacului său „de la ţinutul Su­ce­vei“ o roabă ţigăncuşă foarte drăguţă, Ani­ca, în vârstă de cincisprezece ani. În po­fida faptului că fata era nespălată şi îm­brăcată în zdrenţe, boierul i-a întrevăzut frumuseţea chipului şi a trupului: „O ade­vărată minune“. Vornicului i s-au aprins călcâiele şi s-a gândit că i-ar plăcea să o dezvirgineze şi să o păstreze „la ietac“ pe post de ţiitoare.

Interesându-se, boierul Hortopan a aflat că Anica este fiica spălătoresei Dochiţa, pe vremuri şi ea o fată frumoasă şi foarte bine făcută. În urmă cu vreo cincisprezece ani, boierul Alecu Crivea obişnuia să vină la vânătoare la moşia Hortopeni, din Bu­covina. Era un boier conservator şi tra­diţionalist, care umbla, chiar şi la Paris, „în straie moldoveneşti“. Când trăgea la conacul prietenului său Hortopan, Alecu Crivea o cerea mereu pe tânăra roabă Do­chiţa „să-l frece sara pe picioare“. În ast­fel de împrejurări a fost concepută Anica. Conform autorului, nu numai frumuseţea fizică a fetei ţigănci, ci şi cea spirituală s-ar datora strămoşilor săi „de neam ales“. Cum am spus, avem de-a face cu un discurs cu accente rasiste: „Sămne ne­îndoielnice arătau că în această roabă, crescută în gunoiul curţii de la Hor­to­peni, în mijlocul ţigănimii corupte prin veacuri de robie, ţigănime de care mur­dăria, minciuna, beţia, imoralitatea cea mai cumplită şi furtul erau nedespărţite, trăia un suflet ales, înzestrat cu sim­ţu­rile cele mai nobile, roade ale unui ata­vism datorit fără îndoială sângelui in­trodus în vinele ei de un număr însemnat de suitori de neam ales“.

Vestea că boierul Hortopan doreşte să o aducă pe Anica la iatacul său a declanşat o mare bucurie în familia ţigăncuşei. „Ani­ca era şi ea mulţămită“, cu toate că „ştia foarte bine ce fel de slujbă avea să în­deplinească pe lângă vornic“. Pentru fa­tă, era şi o problemă de mândrie, o pro­bă de frumuseţe. „Numai roabele cele urâte nu văd ietacul boieriului“, spune o roa­bă, personaj într-un alt text al lui Rosetti (Păcatele sulgerului, 1912). Pentru men­ta­litatea sălaşului de ţigani, privilegiile se­xuale de care va beneficia vornicul erau nesemnificative faţă de marile privilegii materiale de care va beneficia Anica. Şi, im­plicit, toate rudele ei. „Singurul su­pă­rat fu Grigore surugiul“, băiatul rob în­drăgostit de Anica şi care o vroia de ne­vastă. Era însă „dreptul“ de necontestat al marelui vornic să acteze astfel şi, ca atare, lui Grigore „nici nu-i trecea prin gând să se expuie mâniei boierului“.

Dar, înainte de a se înfrupta din Anica, ma­rele vornic a murit subit. Moştenitorul întregii averi (inclusiv al sălaşului de ţi­gani) a fost un nepot al boierului, Vasile Hortopan, întors intempestiv de la Paris, unde urmase tot soiul de studii ne­re­gu­late. Tânărul bonjurist, chiar dacă animat de oarece idei reformiste (adversar al bă­tăii robilor etc.), va fi adevăratul bene­fi­ciar al situaţiei. El va uza de „dreptul“ de a o dezvirgina pe Anica, pregătită cu atâta sârg pentru „boierul ăl bătrân“. După o relaţie pasională de câteva luni, Anica este părăsită de conaşu’ Vasile. Până la urmă, frumoasa ţigancă se va sinucide, arun­cân­du-se în iazul morii. Se va sinucide şi su­rugiul Grigore, trăgând după el pe lumea cealaltă şi pe tânărul boier Vasile Hort­o­pan.

 

Note:

1. I. Codru Drăguşanu, Călătoriile unui român ardelean în ţară şi străinătate (1835-1844), prefaţă de N. Iorga, Tip. Cultura Neamului Românesc, Bucureşti, 1923, pp. 87-88.

2. Radu Rosetti, Amintiri. Ce-am auzit de la alţii, ediţie îngrijită de Mircea Anghelescu, Ed. FCR, Bucureşti, 1996, p. 153.

3. O mie de ani de singurătate. Romii în proza românească, antologie de Vasile Ionescu,

Ed. Aven amentza, Bucureşti, 2000.

4. Andrei Oişteanu, Schimbarea la haine a României, 22, nr. 749, 2004, p. 11.

5. Neagu Djuvara, Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii moderne (1800-1848), Ed. Humanitas, Bucureşti, 1995, p. 272.

6. Andrei Oişteanu, Imaginea evreului în cultura română, ediţia a 3-a, revăzută şi adăugită,

Ed. Polirom, Iaşi, 2012, pp. 109-113.

7. Idem, p. 113

(Continuare în numărul viitor)

TAGS :
Recomandari
Comentarii
Paul 2013-12-08
Se pare ca in occident se cred ca acesta era un mit.
Conu Nae 2012-12-15
Nu prea intru in doscutii, dar reactiile mi se par simptomatice. Chestie de accente. Dl. Oisteaau e un antropolog angajat si practica o etnologie militans care poate distorsiona oarecum adevarul fie el si istoric. Astept cartea!
Cathar 2012-11-24
Robia este o stare atat de abjecta incat sechelele nu se vindeca nici dupa 150 de ani. Platim polita si acum.... Rasismul este si el abominabil, de aceea trebuie sa ne ridicam impotriva lui, oriunde si oricand, in orice forma apare.
M. Constantin 2012-11-24
Oare dl Oisteanu vrea sa ne spuna ca prezentul comportamental al romanilor este rezultanta catorva secole de relatii incestuoase intre stapani si slugile lor?. Ori vrea sa spuna ca degeaba cultura la Paris, Viena, ori Berlin daca,revenit acasa, invatatul isi gaseste refugiul si implinirea in intimitatea iatacului printre picioarele delicat frecate de cine voia dansul. Or fi rezultat din multisecularele impreunari legiune de bastarzi cu pretentii de stapani si vocatie de sclavi? Ce surprize si cu cultura asta ascunsa prin arhive
Andrei Oisteanu 2012-11-24
Riscant comentariu, si sarcastic. Pe muchie de cutit
E.D. 2012-11-21
"Dreptul primei nopti" se practica si in occident, cititi "Nunta lui Figaro" a lui Beaumarchais sau libretul operei cu acelasi nume de Mozart. Cu "supusi", nu sclavi, nu tigani. Probabil ca revolutia din '89 a pus capat obiceiului in Franta.
OGM 2012-11-29
As extinde putin idea si anume ca practica se extinde cu ceva secole mai inainte in Europa si precum spui (E.D.) nu numai la nivelul stapan-sluga. Recomand a se viziona: http://www.imdb.com/title/tt0112573/ Ma gandesc ca la noi a avut uneori un specific mai aparte poate si datorita nevoii de "integrare".
Bubu 2012-11-21
A fost o lectura interesanta, maiales prin referintele la texte originale ale perioadei. Am doua puncte in care as vrea sa ofer critica: "Este un fenomen paradoxal: persoane discriminate negativ din punct de vedere social sunt discriminate pozitiv din punct de vedere sexual." Nu as spune ca este vorba de un paradox, cat despre constientizarea unei accesibilitati sexuale. Femeia romanca este protejata de rudele masculine, ascunsa si accesibila doar in rolul formal de nevasta. Femeia roma, in schimb, este vizibila, incat presteaza munca fizica, si accesibila, incat pozitia sociala nu-i permite sa se apere sau sa fie aparata. Daca obiectul sexual poate fi utilizat, deci demonstrat ca sexual, va ocupa un loc mai puternic in imaginatie. "..teorie privind frumuseţea unor „roabe boiereşti“. Şi anume faptul că unele dintre ele erau născute din îm-perecherea boierului cu frumoase ţigăncuşe" Insinuarea ca femeile rome nu pot fi frumoase, si doar cele partial caucaziene ar ajunge sa fie atragatoare, e o inflexiune jenanta de rasism. Pare inoportuna, aici, preluarea teoriilor lui Radu Rosetti, a carui atitudine e contestata in chiar textul articolului.
profudereligie.blogspot.ro 2012-11-22
Mai mult, fără a avea intenţii discriminatorii de gen, studiile demonstrează că vulnerabilitatea feminină este un atu pentru o eventuală copulaţie, femeile vulnerabile (inclusiv social) sunt "mai sexi" datorită vulnerabilităţii şi nu a exotismului. Deveneau exotice pentru că erau vulnerabile. Aici dovada: http://www.dailymail.co.uk/sciencetech/article-2149050/Do-men-like-dumb-looking-women-Study-reveals-gentlemen-prefer-SCORE-sleepy-ditzes-marry-them.html
Andrei Oisteanu 2012-11-21
Interesant comentariu. "Curiozitatea" erotica este mai mare fata de persoane diferite (din punct de vedre etnic, confesional, rasial etc.). Acestea sunt considerate ca avand un surplus de senzualitate. De aceea spun: "persoanele discriminate negativ din punct de vedere social sunt discriminate pozitiv din punct de vedere sexual." Dar, aveti si dvs. dreptate. Aceste persoane sunt considerate "mai accesibile", mai lipsite de aparare, mai vulnerabile d.p.d.v sexual tocmai pt ca sunt vulnerabile d.p.d.v. social. In ceea ce priveste consideratiile mai rasiste ale lui Radu Rosetti, nu cred ca trebuia sa le ignor. Rosetti este istoric, dar si boier, "os domnesc", ca sa zic asa. Parerile lui sunt simptomatice in context si pline de semnificatie. Cred ca am procedat corect, reproducandu-le si taxandu-le ca fiind "cu unele in­fle­xiuni rasiste" sau "cu accente rasiste". Multumesc tuturor pentru comentarii. Le urmaresc cu interes si voi tine cont de ele in cartea la care lucrez.
Anca 2012-11-21
Mi se pare trist ca pana si cititori ai revisteri22, altfel oameni care se vor informati, ba chiar emancipati, au genul acesta de reactie stereotipica la un articol care ar trebuie de fapt sa ii sensibilizeze. eh, cu atat mai multa nevoie de astfel de articole. doar, doar...
M.A. Sv. 2012-11-21
Andrei Oisteanu practica in acest fragment o initiere parsiva a conflictului intre majoritatea localnica si una dintre minoritati. Pornind de la 4-5 exemple trace la o generalizare. Uitand ca exemplele pot fi greci, bulgari, turci sau din cupluri amestecate. Tot asa se poarta tiganii cu gascute de 12-15 ani pe care apoi le vand pentru prostitutie (sunt pline ziarele de asemenea cazuri). Si evreii ademeneau tarancute ca sa le pretuiasca gastele la domiciliul lor. Apoi daca le plateau gasca era lucru mare. (sau vezi bunica lui Hitler)
Vali 2012-11-21
Dincolo de patologia reactiilor, pare-se ca avem baiuri de igiena elementara a comentariului. Trist e ca trec de moderator puseuri gen @souvenir, care il porcaieste triplu pe @Nicolae. Pesemne nu exista un cenzor aici la Revista22.
Nicolae 2012-11-20
Pe vremea acea tigani erau tigani nu cum sunt acum ,,,, tigani,,( a se citi borfasi )
Ionut 2012-11-21
Asa, si? Ce legatura are asta cu umilirea tigancilor? La urma-urmei, "slobozirea tiganilor" a avut cam acelasi efect (pastrand proportiile) cu abandonarea cainilor din curtile de la oras, odata cu aparitia blocurilor lui Ceausescu: a creat rasa agresiva, marginalizata si repede crescatoare a maidanezilor cu 2 picioare... pt ca nu a fost urmata de o integrare a romilor in societatea de atunci(sau in cea de acum). Romanul a facut ce stie mai bine: s-a ploconit la europeni, pe fata, si si-a vazut de tabieturile lui, pe la spate...
souvenir 2012-11-21
Nicolae, esti un cretin! Nicolae, esti un cretin! Nicolae, esti un cretin!
narcis 2012-11-20
banuiesc ca dl Oisteanu a citit aceasta carte.. Albrecht Classen, "The Medieval Chastity Belt: A Myth-Making Process'
AlexC 2012-11-27
@ Narcis, @Ionut Nu ştiu dacă dl. Oişteanu a citit cartea şi articolul, mai sus mentionate, dar eu multumesc mult pentru referinte. Deja le-am descarcat. @ 22 Ati intrat in conspiratia lui Hotnews de a ucide limba româna? De ce descurajati scrierea cu diacritice? E totusi simplu de rezolvat problema prin softul de server!
ionutz 2012-11-21
Un alt titlu util, sper, autorului articolului: Alain Boureau, The Lord's First Night: The Myth of the Droit de Cuissage (carte publicată inițial în franceză). Dreptul primei nopți - ius primae noctis - e un mit al modernității, o proiectare a unor anxietăți și prejudecăți moderne asupra Evului Mediu. Nu a existat în Occident. Au existat abuzuri - cu siguranță; e vorba însă de incidente izolate, deși evident traumatice. Dar nu a existat un astfel de drept. Nici din textul articolului de față nu rezultă că ar fi vorba de un drept de acest gen în Valahia - se pare că era vorba de o practică, mai mult sau mai puțin răspândită, și oricum nu era circumscrisă strict „primei nopți”. De asta zic că titlul articolului nu e legitim - „Ius primae noctis” - și induce în eroare.
Conasu Gonzales 2012-11-20
Cu alte cuvinte, Conasul Vasile, proaspat intors de la Paris, tot la tiganca a tras si nu a invatat nimic din emancipare. Astazi, nu ar fi fost nevoit sa se deplaseze, le-ar fi gasi acolo, la fata locului. Articol foarte interesant.
Total 20 comments.
9080
 Rasu' plansu'
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis